Jocuri de stil la FITS 

În 2018, când se împlinesc 25 de ani de FITS, directorul Festivalului, Constantin Chiriac, a ales voci care să contureze locul şi rolul teatrului în secolul XXI, care continuă să caute, să dăruiască, să pună întrebări, să ofere soluţii, să demaşte, să cultive calităţi. Despre arta vie a teatrului fac trimitere toate discursurile actorilor, regizorilor, criticilor aleşi să vorbească despre ce poate face teatrul azi, într-o lume a informaţiei. Diversitate, multiculturalitate, toleranţă, dar şi inventivitate, pasiune sunt dezideratele acestei epoci agitate.

Salvarea prin teatru, iată adevăratul sens spre care converg vocile alese să vorbească despre teatru la aceată ediţie a FITS.

Piesele puse în scenă de Silviu Purcărete sunt întotdeauna de neratat. El are vocaţia grandiosului, face spectacole monumentale.Inegalabila inventivitate a acestui creator uriaş, Silviu Purcărete, care se joacă de-a teatrul kabuki, căruia îi adaugă formele teatrului popular românesc, a izbucnit şi în Povestea prințesei deocheate (The Scarlet Princess), un spectacol de 24 de carate, după un scenariu original de Silviu Purcărete, inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea. De la această tradiție teatrală, Silviu Purcărete și-a propus să facă un spectacol european, folosind textul, regulile și spațiul kabuki, cu samurai, săbii şi travestiuri, reinterpretate într-o manieră personală.

Povestea debutează în momentul în care Seigen, starețul unui templu, se îndrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnat la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supraviețuiește. Șaptesprezece ani mai târziu, când Prințesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku și se îndrăgostește din nou.

Povestea prințesei deocheate abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări și răzbunare. Spectacolul preia aceste teme și construiește, cu umor si auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană și cea japoneză.

Întâlnim acelaşi trio de aur:

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoș Buhagiar (un melanj neaşteptat în costume, alături de chimonourile înflorate cu cireşi întâlnim şi sumanele ciobanilor oieri din zona de munte a judeţului Sibiu)

Muzica originală: Vasile Șirli (care foloseşte atât instrumente tradiţionale japoneze, alături de saxofon şi muzica de bâlci românească)

Performanţa actoricească este una de grup şi, cu toate acestea, se detaşează excelenta actriţă Ofelia Popii, distribuită în câteva roluri, cât şi Iustinian Turcu în rolul Prinţesei Sakura. Din distribuție să-i amintim şi pe: Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

Credit foto: Mihaela Marin

În programul festivalului sibian se află şi spectacolul Metamorfoze al Teatrului Național „Radu Stanca”.

Ovidiu a comparat Metamorfozele sale cu efectele teatrului. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că unul dintre cei mai cunoscuţi regizori europeni, Silviu Purcărete, şi-a propus să prezinte versurile poemului, să redea esenţa lor poetică şi să extragă sunete şi imagini extraordinare din ele. În adaptarea sa a capodoperei lui Ovidiu, la care a lucrat cu Alain Garlan, Purcărete a căutat să evidenţieze cele mai ascunse sentimente ale oamenilor. Lucrând cu o mare varietate de artişti, el reuşeşte să surprindă esenţa poemelor şi să le transpună într-un spectacol tulburător şi memorabil. Acest proiect este o colaborare între instituții din România, Luxemburg și Franța. Spectacolul a fost prima data montat în curtea interioară a Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster. O punere în scenă spectaculoasă, care a făcut publicul să aprecieze acustica și vizibilitatea unice ale acestui sit turistic.

Regia: Silviu Purcărete
Dramaturgia: Alain Garlan
Decorul: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Manțoc
Muzica: Vasile Șirli
În distribuție: Veronica Arizancu, Emõke Boldizsár, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pârlițeanu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Cristina Ragos, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Iustinian Turcu, Codruţa Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad

Credit foto: Sebastian Marcovici, Paul Băilă, Dragoș Dumitru și Nicolae Gligor

Un spectacol devenit celebru al Teatrul Național „Radu Stanca” este şi Faust, după J. W. Goethe, care a cucerit întreaga lume, marca Silviu Purcărete

Faust este mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, Faust, purtând amprenta inegalabilului Purcărete, invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire. Spectacolul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienţă extrasenzorială, la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui Faust modern stă improvizaţia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer. Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

Decorul și light design: Helmut Stürmer
Costume: Lia Manţoc
Muzica originală: Vasile Şirli. Orchestrația: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
În distribuție: Ofelia Popii (Mephisto), Miklós Bács (Faust)

Credit foto: Mihaela Marin

Din Germania, compania Familie Flöz a adus Fără cuvinte (Teatro Delusio), un spectacol de P.Gonzalez, B.Leese, H.Schüler, M.Vogel în regia şi scenografia lui Michael Vogel.

„Familie Flöz ridică cortina într-un meta-teatru al iluziei extrem de convingător, în care culisele sunt aduse în lumina reflectoarelor, iar tehnicienii de teatru sunt aduși – în mod excepțional – în centrul atenției. (…) acesta este un triumf teatral incomparabil”, apreciază The Sunday Times

Un ansamblu fantastic de actori excelează în scene de luptă care îți taie respirația, intrigi fatale și arii sfâșietoare din piese renumite pe plan mondial. Noapte de noapte, aceștia se îndreaptă înspre victorii fără precedent. Pe de altă parte, trei tehnicieni de scenă lucrează în bezna culiselor. Viețile lor, care de obicei rămân ascunse, revin acum la lumină. Compania Familie Flöz a creat o mică familie al cărei cămin este însuși teatrul: Bob cel eficient este tânăr, puternic și imprevizibil; lui Bernd, cel veșnic obosit și bolnăvicios, i se dau ordine în mod constant și Ivan cel trândav și mereu înfometat este în permanență anxios că va pierde controlul asupra reprezentațiilor. Separați de vedetele de pe scenă doar de mici elemente de decor, cele trei ajutoare neobosite se luptă pentru propria lor fericire într-un alt univers. Cu toate acestea, lumea fascinantă a prefăcătoriei se îmbină și combină într-un mod magic cu viața practică din culise. Fără cuvinte reprezintă, încă o dată, arta de a spune totul fără a rosti un singur cuvânt.

Măștile: Hajo Schüler. Costume: Eliseu R. Weide
Sound design: Dirk Schröder. Light design: Reinhard Hubert
Cu: Sebastian Kautz, Daniel Matheus, Dana Schmidt

Novosibirsk State Academic Drama Theatre “Red Torch” a oferit spectacolul Trei surori, după Cehov, regizat de Timofey Kulyabin

Într-un oraș provincial din Rusia locuiesc copiii Generalului Prozorov, care a murit în anul precedent: trei surori – Olga, Irina, Mașa – și fratele lor mai mic, Andrei. Membri familiei Prozorov se vor întoarce în orașul copilăriei lor, la Moscova, împovărați de viața la țară. Andrei vrea să-și continue cariera științifică la Universitatea din Moscova, dar se însoară curând cu Natașa și au un copil. Andrei este forțat să se angajeze în guvernul local. Împotriva dorințelor sale, Olga continuă să muncească la liceu, iar Irina încearcă să ducă o viață activă, dar munca o irită doar. Ultima ei speranță este să devină soția lui Tuzenbach, care este îndrăgostit de ea, și să plece împreună din oraș. Mașa se îndrăgostește de Colonelul Verșinin, dar acesta este căsătorit – iar Mașa e și ea măritată. Visul întoarcerii la Moscova devine tot mai puțin realizabil. La finalul piesei, trei ani mai târziu, toate speranțele și planurile celor trei surori se destramă. Unitatea militară se mută în alt oraș – Verșinin o părăsește pe Mașa. Olga devine directoarea școlii pe care o urăște. Ursitul Irinei este ucis într-un duel împotriva lui Soleni. Andrei devine tatăl a doi copii și funcționar de provincie. Natașa devine amfitrioana casei familiei Prozorov. Cele trei surori își găsesc susținerea doar una în cealaltă și în gândul că trebuie să continue să trăiască.

Scenografia: Oleg Golovko. Light design: Denis Solntsev

În distribuție: Ilya Muzyko, Valeria Kruchinina, Claudia Kachusova, Irina Krivonos, Daria Emelyanova, Linda Akhmetzyanova, Denis Frank, Pavel Polyakov, Anton Voinalovich, Konstantin Telegin, Andrei Chernykh, Alexei Mezhov, Sergey Bogomolov, Sergey Novikov, Elena Drinevskaya

După un succes fulminant în Londra, echipa din spatele spectacolului The Bee, apreciat la nivel internațional, a prezentat în premieră europeană, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, comedia absurdă O sticlă verde (One Green Bottle).

Boo, Bo și Pickle și-au făcut planuri pentru diseară. Dar cineva trebuie să rămână acasă să aibă grijă de Princess.
Oamenii așteaptă, ora de începere se apropie. Nici unul dintre ei nu vrea să lase de la el și certurile mărunte se transformă rapid într-o bătălie ridicolă a voințelor, care e posibil să aducă sfârșitul lumii.
Renumitul dramaturg și actor japonez, director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, Hideki Noda, realizează portretul unei familii deconectate care se îndreaptă spre auto-distrugere în această comedie satirică despre consumerism și tehnologie în epoca „selfie”, cu design sonor și muzică live influențate de teatrul tradițional japonez Noh și Kabuki.

„E ca și cum ai urmări o comedie exagerată de Ray Cooney, combinată cu Beckett, peste care adaugi un strat gros de referințe culturale japoneze. Rezultatul este deosebit de ciudat, deși, într-un final, devine și ciudat de emoționant (…) Interpretarea actorilor este perfectă!”, consideră The Guardian
„O piesă extrem de amuzantă și subtil-tulburătoare”, titrează Whats On Stage
„Așteptarea deznădăjduită ca acea ultimă sticlă să cadă înăbușă încet comedia într-un mod care l-ar face mândru pe Beckett. Noda a tras din nou covorașul tatami de sub public și râde în timp ce cădem”, apreciază Exeunt

Regia: Hideki Noda
Dramaturgia: Hideki Noda

Muzica: Genichiro Tanaka. Compozitor: Denzaemon Tanaka XIII

Scenografia: Yukio Horio. Costume: Kodue Hibino
Sound design: Marihiko Hara. Video: Shutaro Oku
În distribuție: Kathryn Hunter, Glyn Pritchard, Hideki Noda

Compania românească Apollo111 a rezervat pentru Sibiu spectacolul Pulverizare (Pulverised)

Piesa Alexandrei Badea este unul dintre cele mai puternice texte scrise de un autor român în ultima decadă. Pus în scenă deja de nenumărate ori în instituții culturale de prestigiu din Franța, Germania sau Elveția, dar și câștigător al unor premii importante, el se află la prima montare în România. Un supraveghetor de call-center, un responsabil de asigurarea calității în subcontracte, un operator de producție și un inginer de studii și dezvoltare, doi bărbați și două femei, alcătuiesc canavaua ideilor. Nu prea poate fi vorba de fericire într-o lume în care în permanență trebuie să „tinzi spre excelență”. Despre imposibilitatea fericirii și necesitatea iminentă a uitării ne vorbește textul. Și o face de foarte multe ori cu un umor acid. Spectacolul propune un univers expozitiv propice metaforelor instabilității, un catwalk în care acești pseudo-eroi, epuizați, defilează până la punctul lor 0. Podiumul cu peliculă reflexivă permite corpurilor să demaște reprizele de trăit (compuse din multă cruzime, rușine, umilință și presiune). Publicul este martor direct al unei sublimări de-o intimitate sfâșietoare. Într-un astfel de spațiu, mințile părăsesc corpurile, iar corpurile intră în repaus de la excesul de analiză. Spațiul privat tinde să nu mai existe aici. Este externalizat.

Regia: Andrei Măjeri

Scenografia: Alexandra Panaite. Mișcare scenică: Flavia Giurgiu

În distribuţie: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan, Nicholas Cațianis Jr

Medea, Written in Rage, de Jean René Lemoine este o producţie Marea Britanie-Franța a NFA International Arts and Culture.

Povestea vrăjitoarei criminale, Medeea, și a iubirii ei pentru Iason era deja veche când dramaturgul din Antichitatea Greacă, Euripide, a transformat-o într-o tragedie. De atunci, aceasta s-a reîncarnat de mai multe ori. Printre reprezentațiile moderne notabile ale Medeei în operă și film se numără Maria Callas, care nu a jucat doar în versiunea de operă a legendei, ci și într-o versiune de film, realizată de regizorul italian Pier Paolo Pasolini, în 1969; Tokusaburo Arashi, care a devenit o prințesă de teatru kabuki japonez în adaptarea lui Yukio Ninagawa din 1984, ieșind de pe scenă la finalul poveștii într-un car zburător; și Nancy Kovack, starleta de mult uitată din filmele de categorie B, care îi distrage atenția de la actele de eroism unui Iason pe jumătate dezbrăcat în aventura animată a lui Ray Harryhausen, „Iason și Argonauții” (1963). În toate aceste versiuni, alte personaje vorbesc despre Medeea, care este judecată pentru crimele comise de ea – de către bărbați, femei, de către părinții ei, de către Iason și, bineînțeles, de către public.

În repovestirea lui Jean-René Lemoine, montată prima oară la Paris în 2014, Medeea apare singură. Garderoba și cuvintele pe care le folosește au fost, poate, influențate de reîncarnările sale precedente, dar, de această dată, legenda vorbește clar de la sine.

Tradus, regizat și regizat de Neil Bartlet

Costume: Mr. Pearl. Compoziție muzicală și sunet: Phil Von
Cu: François Testory

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.