În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018
2.c.b. Distribuţia riguroasă a participanţilor în practică
În practică, ponderea distribuţiei riguroase a participanţilor naşte valuri mult mai mari. De fapt, după cum se va vedea în următoarele subcapitole (2.c1a – protagoniştii şi figuranţii, 2.c1b – chibiţii, 2.c1c – ierarhia), acele valuri sunt direct subordonate modului cum este distribuit fiecare participant în cadrul jocului. Şi nici următoarele elemente analizate în acest capitol introductiv nu fac excepţie. De unde putem trage o concluzie intermediară:
Practica distribuirii riguroase a participanţilor la joc constituie impulsul motor al activităţii copiilor, adulţilor şi a celor de vârsta a treia.
– Bubu (4 ani şi cinci luni) coboară în curte şi, aşa cum am amintit, aşteaptă să fie ales într-una dintre echipele care se vor confrunta în ziua aceea într-un meci de fotbal. El ştie că n-are cum se opune criteriilor de selecţie ale lui Radu (7 ani) şi nici cele ale celuilalt lider, Gicu („aproape 7 ani”, de fapt 6 ani şi zece luni). Când este nominalizat, Bubu monitorizează situaţia, adică înregistrează cine îi vor fi coechipierii şi cine adversarii şi porneşte cu avânt în joc. În jocul pe care l-a aşteptat încă de cu seară şi care-i face o imensă plăcere. În funcţie de prezenţa copiilor în ziua aceea, Bubu este jucător de câmp sau portar. Radu este cel ce-i fixează sarcinile, ceea ce lui Bubu i se pare absolut firesc, întrucât Radu este mult mai mare, Radu este deja elev.
– domnul Gheorghe Romaşanu, 46 ani, tatăl lui Bubu, n-a fost un elev strălucit la şcoală şi nici ca student n-a strălucit. El îşi râde de fostul său coleg de bancă, Mişu Pavelescu, ochelaristul şef de promoţie atât în liceu, cât şi în facultate. Domnul Romaşanu a ajuns imediat după absolvire şef de birou în nou înfiinţata societate RABAL, iar Mişu a trebuit să se mulţumească să facă naveta la o sucursală situată în comuna Părul. Bineînţeles că lucrurile acestea n-au venit de la sine: domnul Romaşanu a ştiut încă de pe vremea studenţiei cu cine să socializeze, cu cine să meargă la pescuit, la meciurile de fotbal, la tenis şi la o bere. Nu ca Pavelescu, mereu cu nasul în cărţi! Aşa tânăr cum a fost, Gheorghe (Ghiţă, pentru prieteni) se poate spune că era părtaş la naşterea planului din care a apărut RABAL, astfel că acceptarea sa acolo, chiar şi fără experienţă practică în domeniu, a reprezentat un lucru firesc. (Ca atâtea proiecte mari, nici RABAL n-avea cum să se nască altundeva decât la un restaurant.) Păi, toată lumea cunoştea relaţia excelentă pe care a construit-o cu însuşi domnul Marc Zilber, bossul cel mare! Pe urmă, când s-a dezvoltat şi Secţia 2, Ghiţă a devenit acolo, la fel de firesc, director adjunct. Director adjunct la doar 24 de ani!
Ghiţă ştie cu cine să fie prieten şi cu cine să fie rival. Aşa că, după doar alţi doi ani, a devenit însuşi şeful Secţiei 2, chiar dacă pentru acest lucru a trebuit să-l sape temeinic pe cel al cărui adjunct a fost.
Domnul Romaşanu, arborând întotdeauna o mină senină, posesor al unui izvor nesecat de bancuri, gata să descreţească frunţile tuturor, degajă în jurul său doar optimism. Domnul Marc Zilber, bossul cel mare, l-a simpatizat mereu pentru că avea nevoie de acel aer încrezător în diferitele situaţii complicate. Când situaţiile au devenit şi mai complicate, domnului Zilber i s-a mulţumit pentru tot ce a făcut pentru RABAL şi a fost înlocuit din funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, doar portretul rămânându-i pe peretele de la intrare. Dar ce să vezi? Noul şef suprem, domnul inginer doctor Valeri Kotov, l-a cunoscut şi el pe Ghiţă, aşa că l-a luat pe lângă el. Acum, în vreme ce doamna Victoria, şefa de catedră de la Şcoala generală nr. 13, este preocupată să-şi dezvolte cariera în virtutea pensionării iminente a directorului, domnul Ghiţă depune şi el eforturi ca nici ascensiunea sa să nu rămână pe loc. Pentru părinţii lui Bubu, prezentul este doar o situaţie de tranziţie. Şi cum să fii încântat de situaţia de tranziţie, de prezent, când eşti absorbit cu totul doar de strategia pentru viitor? Mai ales că viitorul poate ascunde atâtea imponderabile neplăcute…
Posturile părinţilor lui Bubu sunt absolut onorabile, dar ei vor mai mult. Şi cum ştiu amândoi că o avansare nu cade din cer şi că pot apărea tot felul de obstacole, se află într-o permanentă tensiune. Ghiţă, cel atât de luminos în faţa şefilor, „o adevărată infuzie de optimism”, cum s-a exprimat Marc Zilber, este încrâncenat acasă. Şi doamna Victoria este tot mai nervoasă. De fapt, în familia lor, doar Bubu se bucură cu adevărat de jocul practicat. Bubu şi mai ales Bibi, frăţiorul mai mic.
– Pentru o mai bună înţelegere şi ca să nu socotiţi exemplul dat drept o excepţie, trebuie să prezentăm şi cazul lui Vali.
Vali nu este nici pe departe atât de ambiţios ca soţii Romaşanu. De fapt, Vali nu face nici un efort să avanseze din poziţia sa de achizitor, slujbă pe care a obţinut-o de tânăr şi cu care speră să intre în pensie. Vali nici nu-şi pune problema să urce măcar cu o treaptă în ierarhia întreprinderii. Din păcate, însă, nici măcar Vali nu este fericit la locul său de muncă. Păi, cum să fie fericit când mai toată lumea îl tutuieşte, mai fiecare mucos îi cere tot felul de servicii, de parcă Vali n-ar fi decât un om de la curăţenie? Şi trebuie să-şi recunoască până şi el că nu e departe de femeia de servicu. Care şi ea îl tutuieşte, deşi e cu cel puţin douăzeci de ani mai tânără ca el. Câteodată, Vali se revoltă, dar nimeni nu-l ia în serios pentru că se ştie că achizitorul, de fapt omul bun la toate corvezile, îşi revine repede la poziţia sa umilă. Păi, atunci, cum să fie fericit Vali cu viaţa sa, cu jocul său? Doar o singură dată s-a simţit şi Vali împlinit: atunci când directorul l-a chemat în cabinetul său, l-a poftit să ia loc în fotoliul de piele din faţa biroului, l-a servit cu o cafea şi l-a rugat să plece în capitală şi să-i aducă de acolo un robot special de bucătărie pentru nunta sa de argint. Atunci, da, atunci s-a simţit şi Vali împlinit fiindcă a fost servit cu o cafea şi au stat de vorbă ca doi egali, în vreme ce doi şefi de serviciu aşteptau cuminţi în anticameră. (Păi, că şi Bubu s-a simţit bine când Radu l-a ales pe el să-i care lubeniţa din piaţă. Bubu s-a simţit chiar onorat că a fost ales, nu ca Vali mereu îmbufnat când e trimis după ţigări. Nu, Vali nu este nici în privinţa aceasta la înălţimea lui Bubu. Nici Vali…)
