Anul 2011 poate fi considerat, în muzica pop şi rock, anul Johnny Hallyday. După ce a fost la un pas de moarte şi după o convalescenţă în care familia i-a fost mai aproape ca oricând, „Leul roşcat” reintră triumfal, spectaculos înnoit, în showbizul internaţional. La 68 de ani, idolul tinerilor din Franţa, din deceniul şase al secolului trecut încoace, propune publicului o provocare din care speră să iasă dublu învingător: schimbat şi ca om, şi ca artist. Acestei schimbări i se potrivesc versurile unui şlagăr al său de la sfârşitul anilor ’60: „Il faut boir de la source/ Il faut boir de la source de la vie” (Trebuie să bei din izvor/ Trebuie să bei din izvorul vieţii”.
O serie de emisiuni speciale sunt pregătite de RTL, partenerul oficial şi istoric al lui Johnny Hallyday, între 25 şi 27 martie, în vederea lansării noului album, „Jamais seul” (Niciodată singur), şi a unui amplu turneu, ce va debuta la 14 mai 2012. O întâlnire a cântăreţului cu admiratorii să, vineri, o emisiune specială sâmbătă, ziua lansării oficiale a noului material discografic. Apărut deja, al doilea single „La douceur de vivre” confirmă toalitatea blues a acestuia.
Revenirea în forţă a muzicianului a atras până şi atenţia englezilor, care nu l-au admirat în mod special şi nici n-au apreciat originalitatea compoziţiilor sale, numindu-l doar un „French Elvis” (un Elvis francez), dar care nu pot să nu recunoască faptul că, de 50 de ani, este cea mai influentă figură a pop-ului şi rock-ului din Franţa. Cu atât mai mult cu cât, la începutul carierei şi ani buni după debut, Johnny Hallyday a evoluat inclusiv pe scena de la Olympia, în contra curentului „pop romantic”, ale cărui vedete au fost cântăreţi precum Claude François, France Gal, Salvatore Adamo ş.a.
Imagine din concert, cu puţin înainte de spitalizare
Surprinşi de longevitatea carierei acestui artist care nu se dă bătut, nici în faţa trecerii timpului, nici în faţa suferinţelor fizice, englezii îi fac acum un portret flatant: Johnny este „Peter Pan al pop-ului din Franţa, schimbându-şi imaginea din Teddy Boy monden în biker îmbrăcat în piele, care a reuşit 100 de turnee, vânzând peste 100 de milioane de înregistrări şi câştigând 18 discuri de platină”.
Acordându-i Legiunea de Onoare în 1997, Jacques Chirac îl felicita „pentru rezistenţa sa la copierea anglo-saxonilor şi pentru aducerea muzicii franceze în ofensiva rock-lui”.
Artist proteic, având calitatea de nomad în sânge, Johnny Hallyday are reşedinţe şi în Franţa, şi în Statele Unite.
Albumul „Jamais seul” a fost înregistrat la Los Angeles, aşa cum se proceda în anii ’70. Înregistrare de studio, în care solistul şi instrumentiştii interpretează live, fără filtre şi fără prelucrarea sunetului. Cel care-l secundează cu profesionalism şi prietenie este Matthieu Chedid, nume de referinţă al pop-ului francez. Discul are un ton inedit, datorat, după cum afirmă Johnny Hallyday, acestui foarte talentat muzician, pe care el îl numeşte „cel mai bun chitarist francez la ora actuală”, recunoscând că ei doi au acelaşi cult pentru „eroii chitarei” Jimi Hendrix, Jimmy Page, Eric Clapton, pe care „el îi admiră, eu i-am cunoscut”.
Bătrânul leu regenerat
Rockerul francez, în costum de cowboy, alături de Laeticia
Albumul „Jamais seul” este considerat o probă de bravură rock a acestui simbol inoxidabil şi carismatic, al muzicii franceze, „bătrânul leu regenerat”, cum îl numeşte un critic.
Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor despre noul album, Johnny Hallyday precizează că acesta este un omagiu pe care-l aduce lui Paul McCartney şi lui Mick Jagger şi nu poate să nu facă referiri la anii ’70, care „corespund unui frumos moment al muzicii. De altfel, când ascult trupe sau muzicieni care au continuat să înregistreze şi după acea perioadă, prefer întotdeauna primele lor albume. Există în ele o magie care s-a pierdut… Am vrut să mă întorc către această perioadă fericită…”.
Discul este, în egală măsură, şi un omagiu adus soţiei sale, Laeticia, căreia îi sunt dedicate două piese. Dar este în egală măsură şi o provocare adresată publicului şi adversarilor, aşa cum o dovedeşte şi piesa intitulată „Vous n’aurez pas ma peau” (N-o să-mi veniţi de hac). Aluzie limpede la zvonurile şi bârfele din presa de scandal care i-au avut drept ţintă şi pe fiul său David şi pe soţia sa, prezentată drept „doamna de fier”, „regenta sistemului Johnny”. De altfel, starul şi-a concediat agentul, ca şi o bună parte din vechea echipă.
În concert, în 2009
„Jamais seul” este o victorie, el venind după o lungă perioadă de depresie a starului, generată de pierderea temporară a vocii, provocată de intubările din timpul operaţiilor, şi de temerea că nu va mai putea cânta niciodată şi că va fi uitat de fanii săi. Dramaticul moment a fost depăşit graţie aceluiaşi Matthieu Chedid. Nu numai că Johnny şi-a recuperat vocea, dar atacă acum acutele, aşa cum nu reuşea înainte: cu voce „de cap” pe care a „învăţat-o” la insistenţele lui Chedid. Hallyday recunoaşte că albumul este „involuntar autobiografic”.
Reşedinţă de vis în Santa Monica
În timpul campaniei de promovare a noului său album, Johnny Hallyday a fost asaltat de ziariştii francezi la reşedinţa americană din Sunset Boulevard, din cartierul Pacific Palisades. O casă enormă vizavi de care se află locuinţa lui Kate Hudson, iar în apropiere cele ale lui Tom Hanks şi Steven Spielberg. Johnny, îmbrăcat cu un T-shirt fără mâneci, lăsând la vedere braţele acoperite cu tatuaje (un vultur, un lup, un cap de mort, prenumele copiilor… şi titlul noului său album), le-a făcut onorurile de gazdă, invitându-i la un tur al reşedinţei, începând cu garajul, în care se află un Harley folosit pentru escapadele sale la Santa Fe, un Cadillac 1953 albastru nocturn (pentru a le aminti numai pe acestea), continuând cu mica sală de cinema unde fiicele sale Jade şi Joy adoră să privească desene animate, cu sala de sport, camerele prietenilor şi piscine în care starul înoată în fiecare dimineaţă.
Coperta albumului Jamais seul
Transformarea muzicianului este spectaculoasă. El se simte o nouă persoană: „Îmi place tatăl care am devenit. Dimineaţa mă pot uita în oglindă fără să roşesc”. Dacă n-a fost aproape de primii doi copii, David şi Laura, care au crescut în alte case şi în copilăria cărora, după cum mărturiseşte, nu prea a fost prezent, pentru Jade şi Joy, Johnny este un tată afectuos, „un bun tată de familie care cântă rock and roll”.
Transformarea este una de proporţii dacă se ia în calcul faptul că, după propria-i mărturisire, starul nu şi-a cunoscut tatăl şi a fost crescut un timp de Lee Hallyday, soţul verişoarei sale, născut în Oklahoma (de unde şi admiraţia lui Johnny faţă de americani), peterecându-şi viaţa între Franţa, Anglia şi Statele Unite. „La drept vorbind, mă simt bine oriunde, la Paris ca şi la Los Angeles. Cred că asta se datorează copilăriei mele itinerante: nu am avut cu adevărat rădăcini”.
Chiar dacă este bunic, artistul are puţini prieteni de vârsta lui, exceptându-i pe Jean Reno şi Eddy Mirchell. Ceilalţi sunt tineri, sub 40 de ani.
Actor într-o piesă de Tennessee Williams
Cele mai fericite momente din viaţa lui Johnny Hallyday sunt cele petrecute pe scenă. Între star şi publicul său este o relaţie specială. De altfel, megaturneul din 2012 va relua parcursul celui întrerupt brutal în 2009, când a fost spitalizat de urgenţă şi supus unei intervenţii chirurgicale care era să-i fie fatală. Fuseseră vândute atunci 160.000 de bilete. Johnny l-a dat în judecată pe medicul Stéphhane Delajoux, acuzându-l de malpraxis, pentru că i-a atins învelişul măduviei spinale în timpul operaţiei şi nu l-a avertizat asupra riscurilor deplasării după intervenţie. Obligaţia de a-i despăgubi pe cei care plătiseră să-l vadă în concerte a revenit în egală măsură muzicianului şi medicului. Şi tot pentru publicul său fidel, Johnny a lansat înaintea albumului şi a turneului de promovare două single-uri: „Jamais seul” şi „La douceur de vivre”.
Pe iubita sa Harley Davidson
Într-o formă artistică de invidiat, Johnny Hallyday va urca în septembrie pe scena Teatrului „Eduard al VII-lea” din Paris, interpretând rolul unui metis alcoolizat din piesa „Paradisul pe pământ” a lui Tennessee Williams. A fost de acord cu acest proiect într-o perioadă în care credea că nu va mai putea să cânte şi a făcut-o tocmai pentru că nu se simţea în stare să renunţe la scenă. Acum va juca în piesă, până la 22 ianuarie 2012, pentru că dramaturgul american este scriitorul lui fetiş.
Turneul de un an de zile, pus în scenă de Olivier Dahan, va include Franţa, dar şi ţările francofone, Spania, Marea Britanie, Statele Unite, Israelul… Artistul este încântat că va evolua pentru prima oară la Tel Aviv, dar şi la Miami şi Los Angeles, unde nu a mai cântat până acum.
Încrezător în viitorul carierei sale relansate, „Leul roşcat” spune despre noua sa înregistrare că este „albumul renaşterii”.
