Judecătorii CCR să nu mai beneficieze de primă la încetarea mandatului

Judecătorii CCR nu ar mai putea beneficia

De L.V.
Judecătorii CCR să nu mai beneficieze de primă la încetarea mandatului

Judecătorii CCR nu ar mai putea beneficia

Judecătorii CCR nu ar mai putea beneficia la încetarea mandatului de o sumă egală cu indemnizația netă pe șase luni de activitate, conform unei propuneri legislative depuse de parlamentari PNL și USR.

Proiectul prevede abrogarea alineatului 5 al articolului 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

‘La articolul 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se abrogă’, prevede proiectul.

Acest alineat stipulează că, ‘la încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă de 6 luni de activitate’.

Potrivit inițiatorilor, în contextul în care România și-a luat angajamentul de a reduce deficitul bugetar excesiv până în 2030, Guvernul interzice prin măsuri fiscal-bugetare plăți compensatorii în sistemul public.

‘Există, așadar, o discrepanță între cadrul general și legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, context în care se impune necesitatea reevaluării prevederii anterior menționate. (…) Menținerea indemnizației speciale pentru judecătorii constituționali ridică probleme de echitate față de alte categorii de personal din sistemul public. Egalitatea în drepturi reglementată de art.16 din Constituția României, republicată, potrivit căreia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, implică faptul că toate categoriile de angajați la stat nu beneficiază de prime sau plăți compensatorii la încetarea mandatului sau la pensionare, în afara drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată și a pensiei, conform legii generale’, se arată în expunerea de motive.

Mai mult, amintesc inițiatorii, Guvernul și Parlamentul au luat măsuri explicite pentru a stopa acordarea de bonusuri sau prime la încetarea raporturilor de muncă în sectorul bugetar.

În opinia acestora, eliminarea sumei acordate judecătorilor CCR la încheierea mandatului are o justificare economico-financiară solidă.

‘Fiecare astfel de plată reprezintă o cheltuială semnificativă. Cel mai recent exemplu este cel al judecătorilor Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga pentru care în iulie 2025 aplicarea acestei reglementări implică acordarea fiecăruia dintre aceștia a aproximativ 180.000 lei. Rezultă o suma totală de aproximativ 540.000 lei suportată de la bugetul de stat. Sumele nu au fost prevăzută în bugetul Curții Constituționale pe anul în curs, fondurile necesare nefiind alocate, fapt care face necesară realocarea de la alte capitole bugetare. Acest lucru perturbă planificarea bugetară inițială și poate afecta negativ alte programe sau nevoi ale instituției. România se confruntă cu un deficit bugetar semnificativ care a impus și impune adoptarea unor măsuri de tăiere a cheltuielilor publice în multiple sectoare. În acest context, orice plată excepțională acordată unor înalți demnitari iese în evidență ca fiind contrară efortului general de reducere a cheltuielilor statului’, mai argumentează parlamentarii PNL și USR.

Proiectul a fost depus la Senat, ca primă Cameră legislativă sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Daca privim in ansamblu, pentru un „actor statal” este chiar ieftin sa influenteze hotararile la cel mai inalt nivel in Romania, daca h@h@lerele care au terfelit constitutia si toate legile tarii se multumesc cu 30.000 de euro bonus la pensie. Valoarea „bonusului” este mai mica decat spaga data unui primar la un proiect de infrastructura. Nu mai vorbesc de presedinti de CJ sau directori din minister ori ministrii. Pe Buzatu de la Vaslui l-au ‘prins: cu 250.000 de euro in portbagaj, suma cu care s-ar putea „cumpara” tot CCR-ul. Nu degeaba a reusit Macron sa-si mute legiunile din Sahel in Baragan, fara sa zica nimeni nici pas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.