
Jurnalistul rus Arkadi Babcenko a detaliat modul în care şi-a înscenat moartea la Kiev, împreună cu autoritățile ucrainene.
Arkadi Babcenko şi-a înscenat moartea, ajutat de serviciile de securitate ucrainene, pentru a dejuca un presupus plan de asasinat care-l viza, iar totul a fost organizat în cel mai mic detaliu. Conform scenariului, jurnalistul rus fusese împuşcat în faţa casei.
„Mi-am pus un tricou în care făcusem găuri de gloanţe şi m-am întins pe jos. Aveam pe mine sânge real, dar de porc. Au turnat sânge pe mine, mi-am pus din el în gură şi l-am scuipat. Au băgat nişte cheaguri de sânge în găurile de gloanţe. Şi eram „mort”, a relatat jurnalistul, citat de Digi24.ro.
Imediat, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar medicul, care ştia de înscenare, a început să-i facă manevre de resuscitare, după care l-a declarat mort.
„Totul a început pe la 6 seara şi am ajuns la morgă pe la 10 seara. Toate hainele mele erau pline de sânge. Îmi era foarte frig. M-am spălat cât am putut. Mi-au dat un cearşaf şi m-am înfăşurat în el. Am stat aşa, în cearşaf şi am ascultat cum se zicea la ştiri că am fost un tip fantastic.”, a mai spus Arkadi Babcenko.
Babcenko a colaborat cu serviciile de securitate ucrainene pentru a-şi înscena moartea marţi, iar o zi mai târziu a apărut într-o conferinţă de presă.
Un tribunal din Kiev a aprobat joi o solicitare a procurorilor de a încarcera pentru o perioadă de două luni un suspect în complotul pentru asasinarea ziaristului rus Arkadi Babcenko, relatează Reuters.
Boris Herman, coproprietarul unei fabrici de arme, a compărut în faţa instanţei şi a negat că avut intenţia de a-l ucide pe Babcenko, afirmând că a acţionat în interesul Ucrainei.
Herman a spus că a fost contactat de cineva apropiat de Kremlin în legătură cu un complot pentru uciderea lui Babcenko, dar că a furnizat informaţia autorităţilor ucrainene şi că a lucrat cu aceasta în cadrul unor operaţiuni de contrainformaţii.
„Ştiam perfect că nu va fi omorât nimeni. Acest lucru a fost făcut în interesul Ucrainei”, a spus el.
Procurorii susţin că au dovezi că Herman a primit peste 15.000 de dolari pentru a plăti pe cineva ca să-l ucidă pe Babcenko.
E tipic la unii ( o minoritate)inscenari care aduc un plus de avantaje materiale!Imi aduc aminte cu placere cum si-a pus pe roti celebritatea Patapievici cu „„căpitanului Soare”de de la SRI!:)))NKVD-ul sa traiasca!