Jurnalul lui Ovidiu Bufnilă, candidat la Președinția României (7)

 Acum, hai să lămurim niște lucruri, că trebuie lămurite. Dacă aș fi un tembel, un aiurit, unul cu capu-n nori, aș zice, oameni buni, eu n-am ce face, pierd vremea, tai frunză la câini, o țin lelea prin târg, hai să mă fac Președinte, să-mi treacă plictisul cel lumesc. Să fim înțeleși, unul care ține morțiș, din varii motive, să fie Președintele României, o poate face concret, fără prea multe piruete, fără prea multă filozofie. Unul pune la cale o lovitură de stat, altul halește un partid sau își face unul, altul îi trage pe toți în piept, pentru că el ar fi fost așa, pentru că a fost primar sadea, în urbea lui simandicoasă, așa și pe dincolo, dar, până la urmă, dovedindu-se, că n-are suflet, că n-are susținerea internațională pe care credeam cu toții, prostește, că ar avea-o și așa mai departe. E simplu să candidezi la Președinția României, nu e mare scofală. Îți faci partid sponsorizat de niște mahări din serviciile secrete, trași pe dreapta, sau un partid ochios, susținut din umbră sau pe față, de niște oameni de afaceri, era să zic afaceriști, sau sponsorizat ceva mai sofisticat de unii din Est sau de unii din Vest. O să fie în curând și partide sponsorizate de ăia de dincolo de Est, de mult mai de departe, vă spun eu când. Acum nu bag mâna-n foc, or fi sponsori și din serviciile secrete aflate în funcțiune, că, ăștia din serviciile secrete, dracii dracilor, dragii de ei, trebuie să recunoașteți, sunt chiar dracii dracilor, oricât i-am înjura și i-am blefturi noi, nevoie mare, pe unde vrei și pe unde nu vrei. Mai pot candida la Președinție, cu mare succes, actori, profesori universitari, avocați cu ștaif, ingineri deștepți, IT-iști, că ăștia s-au înmulțit ceva de speriat, medici, membri de partid de vază din partidele la modă în România, femei respectabile sau tot felul de aventurieri, plevușcă românească pornită zevzecește în contra curentului, scoțând ifose și strigăte de luptă, gata, gata să ne dea la gioale, la modul propriu vorbind. Bașca, în campania electorală prezidențială, pentru că toți candidații primesc ceva mălai, lovele, era să zic fonduri de campanie, să se prezinte și ei în fața electoratului, în niște condiții omenești nu așa, ca mine, ca vai de lume, pe degeaba, pe un ban și jumătate, se bulucesc mulți, pe bune. Așa că nu sunt naiv, nu sunt nătărău, nu sunt aerian, știu foarte bine despre ce vorbesc. Partea haioasă e felul în care sunt revigorați niște politicieni expirați, care și-au dat cu stângu-n dreptu’ în fața poporului, mătrășindu-se unii pe alții, pentru același etern cașcaval, altminteri înavuțindu-se binișor, în pofida tuturor sudalmelor populare care parcă mai bine i-au întremat decât să-i fi înmuiat. Crede cine că e vorba de vreo ideologie anume? Hai să fim serioși, ideologiile au murit odată cu Secolul XX. Și cu asta basta, au murit, îngropate sunt în cărțile trufașe de filozofie politică și de memorialistică năucitoare, numai bună de lecturat, îndată ce te-ai pensionat. Păi unul care a fost prim ministru, de exemplu, și era cărat cu barca pneumatică, ca un padișah ramolit, de către băieții de la Jandarmerie, de colo, colo prin băltoacele rămase de la inundații, e sprijinit acum de un alt politician, mare șmecher, mare analist, transfugărit prin străinătățuri, acolo de unde ne dă indicații prețioase despre cum să facem și să dregem, el însuși fiind finanțat în văzul lumii de oligarhi din Est. Nici cu oligarhii din Vest nu mi-e rușine, ăia au alți candidați pe condicuță, femei, bărbați, școliți în Vest, din această pricină fiind foarte greu să le ajungi cu prăjina la nas. Așa că, ce iluzie bufniliană, ficțiune de doi lei, așa, ca să ne mai treacă suduiala, amărala, poate deruta istorică. Ăsta e adevărul crunt. Cum să-și imagineze cineva că eu ajung la trei metri de Biroul Electoral Central, să-mi depun CV-ul acela amărât al meu, care va fi spulberat de dezvăluriri apocaliptice, care CV, vai de el, va fi făcut praștie de martori care m-au cunoscut și care se vor jura că sunt de fapt o putoare ordinară, un ticălos, un dușman al poporului, un înțeles pe ascuns cu forțele reacționare de pe planeta Marte și așa mai departe din punct de vedere galactic. Deci, mai concret și mai simplu, Bufnilă, tată, înscrie-te într-un partid mai acătării, lipește afișe electorale vreo zece ani, pupă-n cur conducerea vremelnică a partidului în timp ce o sapi vârtos la rădăcină, aburește-i pe toți, mieros, copilăros, inofensiv, fă-te util în cele mai abjecte situații, îndeplinește conștiincios directiva cea mare a partidului, îmbogățind partidul dar trăgându-ți bani cu toptanul în propria vistierie, fă-te frate cu dracul, pactizează cu așa-zisul dușman politic ideologic din arcul guvernamental, parlamentar, prezidențial, faceți afaceri grase împreună și, pe urmă, după vreo douăzeci de ani, după ce vei fi ras, inteligent și fără milă, toată crema partidului prin intrigi, sforăraie și acțiune concertată, sprijinit în abscons de unii generali din serviciile secrete sau din serviciile de salubritate, candidează frate la Președinția României, liber și ferice, dacă tu crezi că ăsta e chiar vârful carierei tale politice, fulminante și glorioase și, mai ales ticăloase. Acu’, dacă am pomenit de serviciile de salubritate, n-am glumit deloc. Păi dacă nu pricepeți despre ce vorbesc, nu e nici o nenorocire, dar spun adevărul gol-goluț. Deci, nici o teamă, nu am nici o șansă să candidez, e numai așa, un fior de-al meu, o idee fantezistă, nesprijinită de realitatea dură și tristă și jalnică în care trăim. Dar asta, zău, nu mă împiedică să scriu mai departe acest jurnal nebun, nefolositor cuiva anume, poate nici mie. Dar îl scriu pentru că a început să mă pasioneze ideea de a deveni Președintele Românie, fie și numai fictiv. Aici se cuvine să intervin cu și ceva mai multă hotărâre, să definesc, să lămuresc, să descâlcesc o codificare, o încriptare, o telescopare, o burdușire semantică, o vălurire măiastră, anume că ce înseamnă SF Politic. Păi să încep cu prima deconspirare necesară chiar acum, trebuincioasă, așteptată poate de careva care sfredelește cu privirea acest Proiect Literar SF Politic ce se vălurește în spațiul public de șapte ani încoace, într-o furtunoasă construcție oceanică, maiestuoasă sau blegoasă, inteligentă sau prostească, insurgentă sau ridicolă, așa cum crede sau cum vrea, dac-o vrea, fiecare s-o vadă, s-o prizeze, s-o considere sau s-o desconsidere. În primul rând, nu e caterincă umoristică, nici de fel. Nu e Stand Up Comedy, nu e talcioc politic, nu e prosteală politicianistă, să bat șeaua să înțeleagă iapa, nu e Urzica, dacă-și mai aduce careva aminte de revista aia antică și de demult, nu e nici vreun joc electronic pentru nătărăi, cu personaje gonflate, nu e filoxeră literară, nu e în marginea intelectului înalt și august, nu e cenușăreasa jurnalisticii românești și așa mai departe și nu e nici un SELFIE egocentric, plin de penibil. Nimic din toate astea. E vorba, așa, la prima vedere, de Știința Ficțiunii Politice. Bineînțeles că decriptarea acestui grup semantic ciudat, SFP, e mult mai teribilă, mult mai profesionist înaltă și de speriat dar, promit solemn că, atunci când voi fi Președintele României, voi face o conferință de presă memorabilă în care voi dezvăluri multe asemenea codificări, încriptări, strategii și tactici de o mare acuratețe, neîntâlnite până acum în istorie. Mai în glumă sau în mai serios. Dar să vedem ce e cu Știința Ficțiunii Politice! E sau nu e? Căci Politică nu este. Nicăieri, nicicând în aceeași istorie pe care eu, tupeist, arogant și ridicol, recunosc, o invoc mereu când vreau să mă dau important deși nimeni nu mă ia în seamă, pot să jur. Știința Ficțiunii Politice! Să ne gândim un pic, în ce fel se construiește politica de-a lungul timpului dacă nu prin ficțiuni exemplare. Căci marele public și, de cele mai multe ori, analiștii și comentatorii politici, jurnaliștii și editorialiștii, analiștii academiilor și institutelor de analiză de toate felurile, analiștii din sfera politicii, analiștii din serviciile secrete și, bineînțeles, toată fauna glorioasă a comentatorilor politici neinstituționalizați, hâtrii, ageamii, mucaliți, răzvrătiți, acriți, patriotarzi, îngâmfați și mofluzi, mintoși sau ridicoli, mă rog, toată această faună absolut haioasă, multicoloră, extrem de sonoră, contribuie cu sârg la creșterea și descreșterea Ficțiunilor Politice, exact cum te văd și cum mă vezi. Fără această faună incredibilă din toate zările, din toate epocile, Politica, oricare ar fi ea, oricum ar fi ea, nu ar putea trăi, viețui, ființa nici măcar trei secunde. Ei bine, Proiectul SF Politic, unic în toate direcțiile, în toate timpurile, în toate lumile, are ambiția nebună de a sonda atent, cu grijă, anecdotic-științific, acest zbenguitor, maiestuos și periculos Ocean Ficțional Politic. O fac, zău așa, zilnic, de șapte ani încoace, cu o fervoare și o ambiție greu de oprit. Iar acest Jurnal, în felul lui, nu e un Jurnal de Front, cum m-am prostit acum eu prin nu știu care pagină de început, ci este un adevărat Jurnal de Bord. Iar eu, oarecum anecdotic ar trebui să fiu Amiralul, acolo sus pe puntea vasului meu, în fruntea unei flote fără de sfârșit de idei nebune, curajoase, caraghioase, febrile, consistente sau debile, inteligente sau de o neghiobie crasă, utile sau nefolositoare. Așa că, acesta este, fie că vreți sau fie că nu vreți, fie că vă place, fie că nu vă place, fie că vă pasă, fie că nu vă pasă, este, Jurnalul de Bord al Amiralului scris de el însuși. Cam asta ar fi prima decriptare, să fiți iubiți.