Jurnalul unui Președinte iubit de popor (11)

I-am chemat la o întâlnire informală pe toți primarii din țară, mulți de tot. Au venit doar jumătate, ceilalți erau cu nasul pe sus, că-i democrație, libertate administrativă, chestii din astea copilărești. Veniți să văd și eu ce probleme aveți, le-am transmis. De unde să știe lumea că eu am umblat prin toată țara timp de-o săptămână, incognito, și m-am dumirit ce face și ce nu fac primarii noștri.

Tot felul de coterii politicianiste, tot felul de învârteli, mișmașuri și parascovenii, cumetreli dar și chestii serioase. Ce să mai zic de deputați și de senatori! Îi găsești pe mulți dintre ei ba lingând clanța Imperiul Nordic, ba clanța Arhipelagului Galben, ba clanța Grupului de Insule Albastre. Lucruri vechi de când lumea. Îmi trimit, deci, gașca de consilieri să-i lămurească pe primarii chiulangii că Președintele e foarte pornit, că vrea o țară ca o floare, ordine și disciplină. Ăia, chiulangii, apar la televiziune și mă fac cu ou și cu oțet și alta nu. Doar e democrație. Acum, e care pe care! Ori Președintele, ori primarii. Aș putea să le închid gazul, să le tai curentul, să le blochez drumurile, să-i las în fundul gol. Păi eu vreau să construiesc o țară înfloritoare și ei vor să-și căptușească binișor portofelele cu lovele grase. Nu merge, oameni buni! Dacă trimit Armata să-i ia la refec, îmi ridic în cap întreaga națiune. Dacă trec cu vederea toată tevatura, îmi iau adio de la proiectul meu de țară înfloritoare. Ce-i de făcut?! Și uite-așa, tam-nisam, în mai multe orașe, primarii se trezesc cu poporul la ușă, cu pancarte, vuvuzele și fluierături meserie. Păi nu?!În sfârșit, cu chiu, cu vai, se adună toată suflarea primarilor din țară în timp ce Guvernul mă amenință cu o criză guvernamentală de amploare. Prefecții vor să scoată jandarmii, pompierii și polițiștii din cazărmi, eu le transmit să stea frumușel la locul lor că facem răzmeriță și revoluție așa cum nu s-a mai pomenit. La palatul prezidențial, primari câtă frunză și iarbă. Conferința prezidențială ține o săptămână încheiată timp în care, în întreaga țară, sub patronajul Președinției, au loc serbări galante populare de mai mare dragul. Conglomeratul Oceanic sare la gâtul meu, așa, de-a dreptul iar eu invoc un EXIT direct și fără menajamente.

Abia acum descoperă toată lumea de pe planetă că, de-a lungul anilor, în timpul numeroaselor mele mandate de Președinte, am ridicat și modernizat țara asta ceva de speriat, că am înarmat-o și că am crescut natalitatea în proporție astronomică astfel încât Armata noastră ar putea ține piept oricărui năvălitor. Dar ce, credea cineva că sunt un Președinte de paie, un papă-lapte?! Uite că nu, frate! Le dau de mâncare miilor de primarei, am grijă de ei, să doarmă în condiții omenești, civilizate. Îmi răcesc gura de pomană, știu, fac eforturi disperate, unii mediocrii sunt de neclintit, plagiatori și rău-făcători, golani, mincinoși, terchea-berchea! Ăștia-s primarii noștri, nu mă îmbăt eu cu apă rece! Dar nu le merge cu mine, am curul tăbăcit! Unii dintre ei vorbesc în metafore, alții mă înjură direct, alții dau ochii peste cap, deznădăjduiți. Dar pe mine nu mă impresionează metaforele, nu mă înmoaie amenințările.

Cometa sau ce-o fi corpul ăla astral, își face de cap din ce în ce mai aproape de noi. Apar cutremure pe nepusă masă, se topesc ghețarii la Polul Nord, apar specii noi de animale. În sfârșit, conferința mea cu primarii are și note vesele, are și note triste. Eu știu totul despre ei, ei despre mine, mai nimic. Unii dintre ei cred că eu vreau să fac o baie de mulțime, alții nu mă iau în serios. Mulți dintre ei umblă hai-hui prin grădinile palatului prezidențial sau pur și simplu o tulesc prin capitală sau chiar la ei acasă, de pe unde-or fi! Îi întreb despre fondurile pe care le au sau pe care nu le au.

Care a asfaltat drumul comunal pe banii lui și care nu. Care a furat banii de la partid și nu a făcut mai nimic. Primarii se codesc, îi apucă durerea de dinți că ce de multe lucruri știu eu despre ei. Nu știu care se ridică și ne recită niște poezii patriotice, un altul ne strigă verde-n față, altul deplânge starea națiunii, vreo doi se văicăresc la propriu, nimeni n-a îndrăznit să-i țină cu ceasurile în ședință, ei vor să plece, au treabă până peste cap la nivel comunal. La nivel comunal stăm prost de tot. Dacă ne atacă Arhipelagul Galben nu știu pe unde scoatem cămașa. Drumuri ca lumea n-avem, fortificații n-avem, pregătirea militară a maselor lasă de dorit. Lumea s-a lăsat pe tânjeală. Nu ne atacă nimeni de nicăieri. Asta e bine, asta e rău?!

Prin multe sate oamenii trag mâța de coadă, trăiesc din te miri ce. Primarii se foiesc stânjeniți, pe la televiziuni, partidele politice ale momentului fac un scandal monstru la adresa mea, mi se cere demisia. Cineva strigă, disperat, Revoluție! Eu râd în hohote, vă dau eu Revoluție de nu vă vedeți! Hai, toată lumea la treabă! Și toată lumea râde, Președintele are dreptate, zic mulți, are mare dreptate. Vine un consilier la mine, consilierul pe probleme de cultură și-mi zice că nu știu care sculptor, din nu știu care oraș, a făcut un grup statuar uriaș, un Președinte de vreo sută și ceva de metri înălțime. Foarte bine zic eu amuzat, hai să vedem minunea. Primarii se încolonează după mine, ajungem la grupul statuar, o bazaconie.

Care ai niște ouă? Vine o primăriță, are ea în mașina ei, a rugat-o o vecină să i le vândă la piață. Cât fac ouăle astea, întreb grăbit. Cam atât, zice primărița contrariată. Plătesc cum se cuvine, iau ouăle și, în văzul tuturor, poc, poc și iar poc, arunc cu ele în capul statuii Președintelui. Lumea râde cam în dungă, nu prea știe nimeni ce să creadă. Să vină Ministrul Turismului la mine! Și vine ministrul cu pricina la mine, un liberal simandicos, m-am mai ciocnit cu el. Îi zic, faci aici un snop de pensiuni turistice, să vină oamenii din toată țara să arunce cu ouă în capul Președintelui. Toată lumea face chestia asta dar le pui taxă tuturor.

Și cu banii de pe taxă ce fac, mă întreabă ministrul înfrigurat. Cum, ce faci, băiete!? O să modernizezi plaja aia de pe Litoral, plaja aia care s-a subțiat pentru că Imperiul Nordic a construit tot felul de baze militare, undeva în Nord, și-a modificat curenții marini din ocean, te-ai prins?! Sigur că sunt lăudat pe rețelele de socializare, sigur că sunt înjurat pe la televiziuni de tot felul de analiști, caricaturiștii se întrec să mă ridiculizeze cu penița lor ascuțită, sigur că, vezi bine, cresc în sondaje ceva de speriat. Parlamentul se strânge de urgență și ordonă Ministrului Turismului să dărâme grupul statuar că e semn clar și indubitabil că Președintele s-a apucat să-și clădească un deșănțat cult al personalității.

Lumea iese în stradă la manifestație, ies oamenii cu miile, Parlamentul dă înapoi, oamenii ovaționează. În doar trei zile, două milioane de oameni vin să arunce cu ouă în valuri, cuprinși de un entuziasm ieșit din comun, frenetic și molipsitor. Între timp, Regatul Vânturilor atacă pe mare și pe uscat Regatul Râurilor dintr-o pricină teritorială și toată lumea din universul nostru oceanic vorbește despre un război generalizat și generalizant. Fondul Monetar Oceanic ne altoiește iar cu niște interdicții insuportabile dar Ministrul Finanțelor doarme în papuci și sunt nevoit să-l trag pe Primul Ministru de urechi.

Până la urmă ne certăm la cuțite și Parlamentul demarează procedurile de suspendare a Președintelui în maximul o lună. Consilierii mei se sperie cumplit, au paralizat, mă uit la ei, praf sunt, tremură, nu mai au nici o idee salvatoare. E clar că partidele politice îmi vor face de petrecanie iar ei, consilierii, or să rămână pe drumuri, chipurile. Toți îmi plâng de milă și se vaită că nici un intelectual mai acătării din țara asta nu le mai răspunde la telefon.