SF Politic – Jurnalul unui Președinte iubit de popor (3)

Criza submarinelor a debutat de vreo câteva zile în arhipelagul nostru, în țara noastră, fapt ce nu m-a surprins deloc. Criza asta vine la puțin timp după ce lucrările la podul suspendat, peste fluviu, la kilometrul 35, s-au oprit brusc. Brusc pentru opinia publică dar nu pentru mine.
Socialiștii au inițiat lucrările astea cu câțiva ani în urmă iar compania străină care se ocupă de lucrări e deținută de câțiva demnitari socialiști din Sud al căror partid are legături de comuniștii din Nord. Nimic nou sub soare. Podul e binevenit dar tergiversarea lucrărilor și jocurile absconse, prin care de ambele părți s-au ventilat sume uriașe drept penalități, m-au făcut să mă gândesc serios să intervin. E o porcărie ca bugetul nostru să subvenționeze frecușul socialist internațional. Nu sunt de acord cu asta. Mă aștept ca și criza submarinelor să fie ceva asemănător. N-am nici un chef însă să stârnesc o criză guvernamentală și apoi o criză parlamentară. Dar aș putea manevra subtil toată suflarea asta politicianistă în sensul dorit. Fostul ministru de război, socialist și el, pe care l-am pus pe liber fără rezerve, își imaginează în mod eronat că mă poate strânge de ouă cu nu știu ce discursuri sforăitoare în parlament pe această temă. Dar el este doar un pion în jocul internațional. Am mai avut un ministru de război, haios și ticălos, un general cu patru stele, care a vândut o stațiune balneoclimaterică unei pipițe din lumea politică, în mare vogă acum câțiva ani. Stațiunea aparținea armatei și acolo se recuperau militarii răniți în teatrele de operațiuni de dincolo de arhipelagul nostru. Am aflat prea târziu toată mizeria
asta dar am reușit, prin tot felul de tertipuri avocățești, să readuc stațiunea balneoclimaterică pe inventarul armatei. Nimeni n-a știut că a fost mâna mea, că eu am rezolvat spinoasa problemă.
N-a fost prea greu să acționez. Cum se face asta? Prin interpuși. În cazul ăsta, cu ajutorul unor organizații neguvernamentale care au ieșit să protesteze pe străzi. Pe mine m-a interesat nu să-l bag la gherlă pe generalul cu patru stele ci să readuc stațiunea balneoclimaterică în inventarul armatei pentru ca militarii, care luptă pe fronturile de dincolo de arhipelagul nostru, să se poată recupera așa cum trebuie. Ca Președinte, trebuie să înțelegi că nu e nimic în alb și negru și trebuie să țintești către o idee practică. Aș fi putut să mă împăunez cu toată povestea asta dar la ce mi-ar fi folosit? Bineînțeles că generalul cu patru stele și-a dat demisia și că a venit la mine să ceară iertare cu coada-ntre picioare. L-am trimis la plimbare. Nu mă mai interesa soarta lui. A intrat în hățișurile justiției din țara noastră și, după câțiva ani de frecuș juridic, a scăpat cumva.
Nu e nici primul, nici ultimul. Criza submarinelor va debuta probabil cu niște dezbateri jurnalistice la televiziunile otrăvite. Acesta va fi preambulul. Adică îmi va fi arătată pisica, așa, pe viu. Analiștii politici și militari și o mulțime de jurnaliști de toate felurile, vor dezbate cu aplomb necesitatea sau inutilitatea submarinelor pentru țara noastră. Rețelele de socializare se vor înfierbânta. Multă patimă se va stârni. Spectrul războiului va plana peste țara noastră cu o forță impresionantă. Nu sunt nici pacifist, nici războinic. Încerc să pricep cursul istoriei contemporane. E destul de dificil pentru că, fiind atât de mulți actori pe toate fronturile și în toate zările, politica a luat-o razna rău de tot și totul se derulează cu o viteză amețitoare. Legat de podul suspendat peste fluviu la kilometrul 35, am niște idei cam sărite de pe fix. Vreau să recuperez toți banii pe care socialiștii noștri și cei de dincolo de arhipelagul nostru și i-au băgat în buzunare altoind bugetul țării noastre. Nu e rost de negocieri căci asta înseamnă să admit ca socialiștii să câștige teren. Liberalii și conservatorii dau din gură, ei nu sunt părtași la câștig. Dar n-aș vrea să-i introduc în piesă. Îi las să dea din gură la tribuna parlamentului. Nu vor să facă mai mult. Se gândesc la câștigurile lor. Și nu vor ca eu să ridic și chestiunea asta a lor. N-o s-o ridic acum. Liberalii n-au însă habar că eu nu am nici un chef să negociez ceva cu ei. Îi aștept la cotitură. Dacă analiștii ăștia politici deștepți și aroganți din țara asta a mea ar citi pasajul ăsta acum, ar țipa ca din gură de șarpe că mă amestec în jocul politic în chip nedemocratic. Hai să fim serioși? Joc politic? Asta e jecmăneală pe față. Bugetul și așa e anemic, au avut grijă toate partidele politice care au evoluat până acum pe eșichierul politic al țării noastre ca el, bugetul
național, să fie atât de anemic. De ce? Păi nu e simplu? Suntem o țară deschisă. Și trebuie să trăim din împrumuturi. Nu sunt naiv și nici tâmpit, așa e construită lumea internațională de astăzi. Dar poți controla lucrurile astea periculoase într-un mod inteligent. Nu sunt atât de tembel să cred că porcăria asta cu corupția, care macină toată lumea, poate fi eradicată peste noapte.
Asta e poezie pentru naivi. Dar poți face în așa fel încât să ridici corabia pe coama valului. Pentru îndrăzneala asta, un Președinte neinspirat o poate rasoli în doi timpi și trei mișcări. Unul care nu se pricepe la cafteală, la afaceri, la negocieri, la istoria politică, la geostrategii perverse.
Acum, la drept vorbind, dacă nu te pricepi, de ce mama dracului să-ți dorești să devii Președinte? Ca să te călărească unii, alții?! Ca să te împuște la zid o juntă revoluționară, organizată pe genunchi, într-o noapte de pomină, de derbedeii internaționali?! Dar să revin. Criza submarinelor nu e o criză reală. Omologii mei mi-au spus că ar putea fi doar o manevră geostrategică de derutare a adversarului. Socialiștii mei ar putea însă să inventeze o criză că de aia sunt ei
socialiști. Poate că ar trebui să-i arestez fără prea multă vorbărie. Dar aș deveni un dictator împuțit, adică aș fi un prost. Trebuie să mă descurc cu socialiștii ăștia așa cum sunt ei. Ăsta e jocul democratic. Democratic? Hai să fim serioși! Așa, între noi! Nu e vorba de democrație. Nu în sensul liberal de pe vremuri. E o luptă surdă și perversă, e care pe care pentru ca o anumită parte a lumii să scape cumva, cu bine. Ideea e să încerci să fie bine pentru toți. Dar asta e doar o idee frumoasă. Mi-ar plăcea să discut cu puștoaica aia cu nasul pe sus, haioasă, care, cândva, fiind jurnalistă de televiziune, a venit în echipa mea de consilieri. Dar din păcate, a murit acum câteva zile, într-un accident pe autostrada din Nord. Șoferul care a intrat în coliziune cu mașina ei nu e de găsit. Camerele de luat vederi nu au înregistrat mare lucru. Anchetatorii s-au declarat neputincioși. Ministrul de Interne, socialist și el, mi-a spus că face eforturi supraomenești să dea de capătul aceste povești tragice. Astea sunt vorbe goale. Știu bine că nu se va afla niciodată adevărul. Încerc un sentiment de vină, cumva, dar nu mă poate ajuta nimeni. Bănuiesc ce s-a întâmplat de fapt. Dar chiar dacă sunt Președinte, sunt situații în care nu pot face mare lucru. Mulți oameni cred că Președintele are puteri nelimitate. Nu are. Eu nu am. Dar sunt un încăpățânat. Căpos, cum s-ar zice. Nu pot s-o readuc la viață pe fata aia. Nu pot să plec după
făptași ca s-o răzbun că nu joc într-un film de capă și spadă. Dar moartea ei trebuie să-mi dea de gândit. Moarte ei este un avertisment subtil și pervers transmis Președintelui. Iar cei care au făcut asta, știu că Președintele știe că este un avertisment. Numai că el, Președintele, va răspunde înmiit, într-un fel în care nimeni nu se așteaptă. Și asta nu are nici o legătură cu apariția cometei care a speriat pe toată lumea.