La înmormântarea generalului Victor Marcu

Discurs la ceremonie

Mult îndurerată și greu încercată familie,
Stimată doamnă Elena Marcu, Ancuța și Victoraș
Îndoliată adunare,
Triști camarazi.

28 iunie 1943 -18/19 decembrie 2023 sunt reperele Alfa și Omega ale începutului și sfârșitului existenței pământene a generalului Victor Constantin Marcu, pentru a cărui creștinească rânduire întru trecerea la cele veșnice ne-am adunat să aducem familiei câtă alinare putem și să cinstim memoria camaradului pe care timpul necruțător l-a așezat între două date de calendar.
L-am cunoscut pe Victor când el avea 24 de ani, iar eu 18. Jumătatea de secol și mai bine care a trecut de atunci nu l-a schimbat în dominantele personalității sale : loial, onest, optimist, dinamic, rezistent la vicisitudi, tenace, călăuzit de idealul dreptății și al omeniei, devotat familiei, animat de adevărul că prietenia este valoarea pe care el o poate dărui la infinit, celor ce o merită.

Născut în Moroieni-Dâmbovița din părinți țărani, a cunoscut de mic copil viața grea și cu multe privațiuni din lumea satului românesc supus tranformărilor dictate de contextul istoric al sovietizării României, localitatea natală aflându-se în zonă de ocupație militară.
Amintirile sale din tinerețe, pe care ni le împărtășea, erau întotdeauna frumoase, în antiteză cu asprimile vremurilor și cuprindeau de fiecare dată câte o lecție de viață deprinsă de la părinți, dascăli ori meșterii cărora le-a fost ucenic.
După absolvirea școlii profesionale , în paralel cu activitatea în fabbrică a urmat studiile liceale, iar în perioada 1965-1968 a frecventat cursurile Școlii Miitare de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne.
În anul 1970 a absolvit Facutatea de Științe Juridice a Universității din București.
Ca ofițer de informații pentru securitate națională și-a desfășurat activitatea în domeniul contraspionajului economic ( 1968-1975 ), al informațiilor externe (1975-1992) și ca prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informații (1992-1995).
Pe segmentul de contraspioaj economic în care s-a specializat- cercetare-proiectare în transporturi – a avut rezultate care l-au făcut remarcat.
Așa de exemplu, în volumul X al Istoriei comunismului, editat de Academia Română este consemnată fișa de istorie orală a generalului Victor Marcu privind informarea Președintelui României despre nefezabilitatea economică a canalului Dunăre-Marea Neagră, în absența conexiunilor de traversare a Europei. Toți credeau că solului i se va lua capul. Nu s-a întâmplat. Președintele a acceptat argumentele, dar a subliniat că primează rațiunile politice.
Nu puține dintre experiențele profesionale ale camaradului nostru sunt adevărate pagini de manual.

În domeniul informațiilor externe a activat în sectorul despre care nu se vorbea și a cărui activitate era supusă secretului total.
Acum, trăind într-o lume a valorilor răsturnate, urmare, nu în ultimul rând, a prăduirii patrimoniului secret al națiunii, cu măsură cuvenită putem ți trebuie să spunem câte ceva.
Generalul Victor Marcu s-a aflat în prima linie a apărării României pe frontul nevăzut, ca șef al unității speciale 0103 – instructori pentru pregătirea individuală și naturalizarea agențior de informații ilegali în obiective țintă ale spionajului.
A răspuns de viața acelor patrioți care au acceptat rigorile unei astfel de misiuni și s-a îngrijit de nevoile membrilor familiilor acestora rămași acasă.
Sentimentul responsabilității față de destinele acelor colaboratori speciali îi este răsplătit și azi și-i va fi și în viitor.
Așa de exemplu, navigând nopțile trecute prin cyber – spațiu am identificat câteva postări anonime despre tristul eveniment la care participăm, în care am recunoscut că omagiul și regretele vin din partea unor astfel de colaboratori .
În calitatea sa, Victor Marcu a refuzat categoric executarea unor ordine aberante care puteau pune în pericol viața , libertatea, ori misiunea ofițerilor aflați în totală clandestinătate. Nu i s-a întîmplat nimic, fiindcă avea argumentele la el și hotărărea de a nu ceda obtuzităților și oportunismului politic, cu care nu se putea obține informații secrete vitale pentru securitatea națională a României. Dacă cineva crede că astfel de misiuni ar fi ignobile, de repudiat, e bine să se știe că nu ne-am putut situa la nivelul operatiunilor clandestine pe care adversari respectabili ni le-au contrapus. Dovadă că nu noi scriem istoria.

Neacomodări de concepție și principii cu primul director al Serviciului de Informații Externe l-au determinat să se transfere la Serviciul Român de Informații, fiind numit prim adjunct al directorului S.R.I.
Să nu fiu explicit: dacă opinia profesională a generalului Victor Marcu – fundamentată pe informații – ar fi fost luată în seamă, conflictul transnistrean din 1992 putea fi evitat.
Despărțirea de Mihai Caraman au fost la cea mai înaltă tensiune. Caraman i-a reproșat că prin plecarea la S.R.I. trădează S.I.E. Replica lui Victor a fost : „Dumneata ai trădat România !”
Ca prim adjunct al directorului S.R.I. a avut contribuții esențiale la consolidarea doctrinar-organizatorică a activității de informații pentru securitate națională în contextul geopolitic al tranziției de la totalitarism către realitățile României de azi.
Spirit metodic, a militat pentru instituționalizarea planificării și reglementării strategice și operaționale a activității de informații, precum și pentru implementarea codului deontologic al personalului.
Rigoarea profesională și coordonatele de legalitate și disciplină, ordinea și controlul ierarhic pentru care milita erau exigențe în contra valului de libertinism ce inunda întreaga societate în perioada de incertă tranziție.
Pe acest fond, deosebirile fundamentale , până la divergențe, între generalul Victor Marcu și directorul S.R.I. , între mai multe altele și cu privire la sistemul viitor de alianțe al României, precum și propensiunea unor membri ai conducerii Serviciului de implicare în activități ce-i plasau în conflicte de interese, au dus la îndepărtarea , deloc elegantă, printr-o înscenare tipic kaghebistă, a generalului din funcția de prim adjunct al directorului, în luna august 1995 . In concediu fiind, a aflat din presă că și-a depus demisia.
Camarazii care au luat cunoștință de conținutul radiogramei prin care s-a comunicat demiterea din funcție, unii indexați în așa numita Lista Marcu cunosc detaliile, faptul fiind, de altfel, consemnat memorialistic și pentru istorie.
Prin Decretul nr. 70 din 19 aprilie 1996 al Președintelui României Ion Iliescu, generalul Victor Marcu a fost trecut în rezervă. Paradoxal, în ședința Comitetului director al SRI ,care a avut loc cu participarea Președintelui, unde Victor a expus argumentat vulnerabilitățile Serviciului, Ion Iliescu i-a dat dreptate. Chiar și Virgil Măgureanu i-a dat dreptate în felul lui, spunâdu-i între patru urechi președintelui că : „Marcu vrea în NATO”.
După trecerea în rezervă, o perioadă scurtă a fost secretar general al Agenției Naționale pentru Privatizarea Activelor Statului, iar de peste două decenii și jumătate , până în ultima clipă a vieții sale, a activat în domeniul privat , ca director de departament și membru în consiliul de supraveghere al unei importante societăți comerciale cu capital integral românesc.
Generalul Victor Marcu a servit cu credință , temeritate , devotament și onestitate profesională România, a iubit istoria poporului român , a cinstit tradițiile neamului și-a adorat familia și respectat prietenii.
Toți suferim, alături de familia sa îndoliată, greaua și ireparabila pierdere a omului, soțului, tatălui, bunicului și mult prețuitului camarad Victor Marcu, a cărui înălțare în veșnicie ne lasă neconsolați și nu ne vine a crede că nu mai este printre noi.

Stimată doamnă Elena Marcu și Ancuța,

Vegheați ca Victoraș să urmeze exemplul de viață trăită în demnitate și drag de semeni a bunicului său.

Drum lin spre astre, iubite camarad.
Vom păstra de-a pururi vie memoria ta.

Frontul nevăzut a mai pierdut un veteran