S-a întâmplat ceva ce nu izbutesc să înțeleg. Mă obișnuisem cu gândul că știam totul despre viața care sfârșește în moarte. Îmi așteptam moartea cu seninătate. Ziceam: plec fără surprize. Și iată, așezarea în rosturile vieții nu e niciodată definitivă, cum am crezut. Pentru mine, dispariția lui Victor este altceva decât moartea în sine. Este începutul unei întrebări zăpăcitoare: ceva se întâmplă, ce se întâmplă? Deschide-mi, Doamne, mintea pentru o clipă! Umple-o cu lumina sub care să pot citi ce este, totuși, viața!? De ce a fost cum a fost? Ce este, este ce? Suntem păduri ce am putea să fim, și niciodată nu vom fi, cum spune Lucian Blaga?
Victor a fost un om desăvârșit, a fost… a fost… a fost… A fost de toate. A fost prietenul meu. Și, din păcate, și singurul adevărat. Iată-mă singur de tot. Și teamă-mi este că mâine voi putea simți la fel pentru cineva pe care l-am uitat. Și-atunci? Și-atunci ce se întâmplă cu noi? Nu caut răspunsuri. Sunt suprasaturat de răspunsuri. Vreau întrebarea ultimă. Aceea care să conțină în ea și răspunsul. Cum ar fi: am avut totul și totul era nimic? Chiar avem totul și totul este nimic? Bietul Alexandru cel Mare! Dragul Victor Niță, prieten unic!
Covarsitor omagiu al unui mare prieten! Bine ar fi sa existe pe lume cat mai multe asemenea prietenii, am trai intr-o lume mai buna! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Victor Niță!
…împăcați-vă cu gândul ,d-le Cristache..nu suntem veșnici…