S-a întâmplat ceva ce nu izbutesc să înțeleg. Mă obișnuisem cu gândul că știam totul despre viața care sfârșește în moarte. Îmi așteptam moartea cu seninătate. Ziceam: plec fără surprize. Și iată, așezarea în rosturile vieții nu e niciodată definitivă, cum am crezut. Pentru mine, dispariția lui Victor este altceva decât moartea în sine. Este începutul unei întrebări zăpăcitoare: ceva se întâmplă, ce se întâmplă? Deschide-mi, Doamne, mintea pentru o clipă! Umple-o cu lumina sub care să pot citi ce este, totuși, viața!? De ce a fost cum a fost? Ce este, este ce? Suntem păduri ce am putea să fim, și niciodată nu vom fi, cum spune Lucian Blaga?
Victor a fost un om desăvârșit, a fost… a fost… a fost… A fost de toate. A fost prietenul meu. Și, din păcate, și singurul adevărat. Iată-mă singur de tot. Și teamă-mi este că mâine voi putea simți la fel pentru cineva pe care l-am uitat. Și-atunci? Și-atunci ce se întâmplă cu noi? Nu caut răspunsuri. Sunt suprasaturat de răspunsuri. Vreau întrebarea ultimă. Aceea care să conțină în ea și răspunsul. Cum ar fi: am avut totul și totul era nimic? Chiar avem totul și totul este nimic? Bietul Alexandru cel Mare! Dragul Victor Niță, prieten unic!
…împăcați-vă cu gândul ,d-le Cristache..nu suntem veșnici…
Covarsitor omagiu al unui mare prieten! Bine ar fi sa existe pe lume cat mai multe asemenea prietenii, am trai intr-o lume mai buna! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Victor Niță!