Lacrimile lui Lucian Bute

Boxerul român a revenit în ring cu o victorie prin KO în faţa italianului Andrea Di Luisa!

Sâmbătă, 15 august, de Sfânta Maria, în celebra sală „Bell Center“ din Montreal, Lucian Bute a revenit în ring (după 19 luni de absenţă) cu un KO în repriza a patra în faţa italianului Andrea Di Luisa, un campion european puţin cunoscut în America de Nord. Complet refăcut fizic şi moral, boxerul român, fost deţinător al titlului mondial versiunea IBF la categoria supermijlocie, a încheiat rapid disputa cu un adversar timid şi aflat sub presiunea unui public venit să-şi susţină favoritul româno-canadian, atât de popular în oraşul în care marea campioană româncă Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal.

După două reprize de studiu reciproc, în care cei doi pugilişti mai mult s-au „mângâiat“, Lucian Bute pune o presiune tot mai mare pe adversar şi îl loveşte din toate poziţiile, în repriza a patra îl expediază la podea şi Di Luisa este numărat până la8. Afost începutul sfârşitului unui meci fără istoric, italianul este în mare dificultate şi dă semne clare că nu mai poate continua lupta, iar arbitrul opreşte meciul. KO în repriza a patra şi circa 4.000 de spectatori prezenţi în sală îl aplaudă în picioare pe boxerul român. Vădit emoţionat de sprijinul suporterilor români şi canadieni, Lucian Bute le mulţumeşte şi izbucneşte în lacrimi. Au fost lacrimile de recunoştinţă ale unui sportiv cu mare caracter, care ştie ce înseamnă să ai publicul de partea ta într-un moment de crucial al carierei.

Nu puteam lipsi de lângă Lucian Bute la acest meci, mai ales că ziarul „New York Magazin“ s-a numărat printre primele ziare care i-au stat alături campionului român încă de la primele sale meciuri. Lucian m-a întâmpinat cu un zâmbet larg, apoi mi-a mulţumit pentru sprijin şi mi-a dat o declaraţie în exclusivitate: „Dumneavoastră mi-aţi fost alături în toţi aceşti ani şi vă mulţumesc că aţi venit. Le mulţumesc şi suporterilor români de la New York, pe care îi salut pe această cale. Am luat această pauză mai lungă pentru a-mi rezolva toate problemele de sănătate, pentru că au fost mai multe, nu a fost uşor, dar acum mă simt bine, am un nou elan, am schimbat echipa după înfrângerile pe care le-am suferit şi care m-au afectat. Singurul meu gând acum este să recuceresc titlul pe care l-am pierdut şi sunt convins că voi reuşi. Mi-aţi purtat noroc şi sper să ne revedem la următoarele meciuri. Mă ajută mult sprijinul celor care nu m-au uitat şi care cred în mine, aşa cum s-a întâmplat în această seară. Vă asigur că nu-i voi dezamăgi…“.

I-am amintit lui Lucian că singurele meciuri pe care le-a pierdut în întreaga sa carieră au fost cele la care eu nu am fost prezent (cu Karl Froch şi Jean Pascal). A zâmbit şi ne-am strâns mâinile. Lângă noi, într-un colţ, se afla Chris Gănescu, omul care a avut o mare contribuţie la marile victorii ale boxerului român, revenit în echipa lui Lucian. Ne-am salutat şi i-am spus că trebuie să o luăm de la început. Chris mi-a mulţumit că am venit la meci şi „am adus norocul cu mine de la New York… ca de fiecare dată“…

A doua zi am vizitat Portul Vechi şi am plecat spre New York, convins fiind că Lucian nu şi-a spus ultimul cuvânt în boxul profesionist. Spre ruşinea lor, câţiva ziarişti de scandal din România (care nu fuseseră la meciul de sâmbătă!) îşi titrau comentariile la adresa compatriotului lor de peste Ocean în termeni precum „fricos“ sau „ruginit“! Sunt aceiaşi purtători de pix care nu mai conteneau cu laudele pe vremea când acest OM admirabil şi sportiv de excepţie punea România pe harta boxului mondial profesionist! Ce ruşine! Mă întreb ce ar fi scris aceşti diletanţi dacă Lucian Bute ar fi pierdut meciul cu Di Luisa, o luptă pe care sportivul nostru a încheiat-o cu un KO! „Well done“, au exclamat comentatorii canadieni la conferinţa de presă de după meci! Erau canadieni, nu români! Voi rămâne întotdeauna de partea lui Lucian, indiferent de rezultatele pe care campionul nostru le va înregistra în viitor. Am făcut-o şi pentru Leonard Doroftei cu 15 ani în urmă, când Lucian Bute boxa doar şase reprize în dechiderea marilor meciuri ale „Moşului“. Ambii merită respectul nostru, al tuturor românilor. Şi l-au câştigat între corzile ringului, unde numai ei ştiu cât e de greu. Iar lacrimile lui Lucian Bute de la sfârşitul meciului sunt o dovadă că sportivii şi bărbaţii adevăraţi ştiu să-şi respecte susţinătorii. Lucian Bute a făcut mult pentru România şi a venit vremea ca şi România să facă ceva pentru el! Acum, când are nevoie de sprijinul nostru mai mult ca oricând! Mult succes, Campionule!