Lagarde, îngrijorată de soliditatea Uniunii Europene

Christine Lagarde se arată îngrijorată față de „incertitudinile care există în ceea ce privește soliditatea Uniunii Europene”.

Directorul general al FMI a avertizatduminică în legătură cu posibilul impact al acestora asupra investițiilor, potrivit EFE.

„La nivel economic, ceea ce ne interesează este eliminarea incertitudinilor. Actorii economici nu investesc, nu încheie contracte, nu sunt interesați de un proiect în perioada de incertitudine. Asta este valabil atât pentru Europa cât și pentru alte țări”, a spus Lagarde.

„Discuțiile privind apartenența Marii Britanii (la UE) și dificultatea apărută în momentul coordonării unei strategii în materie de primire a refugiaților” reprezintă, de asemenea, motive de îngrijorare, a arătat Christine Lagarde într-o declaraţie pentru „Le Journal du Dimanche”.

În ceea ce priveşte prioritățile pentru următorii cinci ani sunt, directorul general al FMI vrea să ofere membrilor săi „servicii mai bune, să-i asculte mai bine, să anticipeze mai bine”, așa cum au cerut aceștia, și „evaluări externe”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.