Lazăr Comănescu, întâlnire cu președintele Iranului

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, va efectua în perioada 29 februarie –2 martie o vizită în Iran, anunță MAE într-un comunicat. Șeful diplomaţiei române va fi primit de preşedintele iranian Hassan Rouhani, de preşedintele Parlamentului iranian (Majlis), Ali Larijani și va avea consultări extinse cu omologul său, Mohammad Javad Zarif. În programul vizitei sunt incluse, de asemenea, întrevederi cu miniştrii economiei şi finanţelor, petrolului, conform sursei citate.

Ministerul menționează că Lazăr Comănescu va fi însoţit de o importantă delegaţie economică, formată din înalţi oficiali din ministerele cu competențe economice – Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri -, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, precum şi reprezentanți ai mediului de afaceri din România.

Şeful diplomației române va participa la deschiderea unui Forum economic româno-iranian la Camera de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Republicii Islamice Iran.

„Agenda discuţiilor bilaterale va include teme legate de relansarea relațiilor politico-diplomatice, cooperarea economică şi sectorială în domeniile de interes comun. Vor fi abordate şi evoluţiile actuale în plan regional şi internaţional, cu accent pe situaţiile de criză din Orientul Mijlociu. Vizita ministrului de externe român survine în contextul favorabil deschiderii cooperării politice și economice a comunității internaționale față de Teheran, după intrarea în vigoare a Acordului asupra dosarului nuclear cu Iranul și ridicarea unei părţi a sancţiunilor. Este prima vizită a unui demnitar european după desfășurarea alegerilor parlamentare din Iran din 26 februarie”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.