CCR a respins doar o parte dintre criticile ridicate de AUR și a declarat neconstituționale trei prevederi care permiteau introducerea testelor poligraf pentru personalul de execuție din structurile de control ale ANAF, Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și Autorității Vamale, respectiv:
- sintagma ”inclusiv pentru detecția comportamentului disimulat realizată prin utilizarea tehnicii poligraf”, alin.(6) teza întâi ”Rezultatele testării poligraf se au în vedere la declanșarea sau finalizarea cercetării disciplinare.”, de la Art. XVII referitoare la art. 53 alin. (5);
- sintagma ”inclusiv pentru detecția comportamentului disimulat realizată prin utilizarea tehnicii poligraf”, de la Art. XIX referitoare la art. 313 alin (1);
- sintagma ”inclusiv pentru detecția comportamentului disimulat realizată prin utilizarea tehnicii poligraf, în condițiile legii”, de la Art. XX referitoare la alin (2).
În rest, toate celelalte articole au fost declarate constituționale așa că legea rămâne în picioare în forma în care Guvernul a susținut-o.
Legea merge la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.
Taxă pe coletele extracomunitare si impozite mai mari pentru locuințe
În urma sesizării la CCR, a fost amânată și taxa pentru coletele extracomunitare. Astfel, pentru comenzile de până în 150 de euro se va aplica o taxă de 25 de lei. Aceasta va intra în vigoare din 1 ianuarie 2026 și nu din 1 noiembrie 2025, cum era prevăzut inițial.
Și impozitul pe locuință va crește cu aproape 80%, potrivit calculelor Profit.ro.
Bolojan: „N-ar fi fost rău”
La reuniunea de luni a Asociației Municipiilor din România, șeful Guvernului a spus că „n-ar fi fost rău” ca angajații din ANAF să fie testați cu aparatul poligraf, având în vedere „bolile” Fiscului.
„A să putem ieși din această situație, anul viitor, trebuie să ne încasăm veniturile care au fost stabilite pe baza taxelor care deja au fost aprobate și sper că mâine Parlamentul, în ședință comună, închide și pachetul fiscal care cuprinde taxele locale; am convenit ca mâine, în ședință comună, să închidem acest pachet, scoțând din el articolele care au fost declarate de către Curtea Constituțională în neregulă – e vorba de cele legate de testele poligraf pentru angajații de la ANAF, deși, fie vorba între noi, n-ar fi fost rău să fie testați o bună parte dintre ei, având în vedere ”bolile” ANAF-ului destul de extinse – dar în afară de aceste anulări, toate celelalte articole vor rămâne așa cum sunt ca să nu mai avem complicații din nou de a verifica constituționalitatea, a spus Bolojan.