Vestea morții suporterilor echipei PAOK Salonic în urma tragicului accident produs în Timiș a îndoliat întreaga țară. Atât premierul Kyriakos Mitsotakis, cât și ministrul Sporturilor au transmis mesaje de condoleanțe famiilor îndoliate.
„Am fost profund şocat să aflu despre tragicul accident din România, care a curmat viaţa a şapte tineri compatrioţi ai noştri. Guvernul elen şi Ambasada noastră colaborează îndeaproape cu autorităţile locale, oferind tot sprijinul posibil. În aceste momente dificile, alături de toate grecoaicele şi toţi grecii, îmi exprim sincerele condoleanţe rudelor victimelor şi familiei PAOK. Cu dorinţa comună ca răniţii să se însănătoşească repede. Gândurile noastre sunt alături de ei” a scris premierul Greciei, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
La rândul său, ministrul grec al Sportului, Giannis Vroutsis, a declarat că „sportul grec este în doliu” și a transmis mesaje de condoleanțele familiilor victimelor şi clubului PAOK.
Mesajul antrenorului Răzvan Lucescu
Echipa PAOK Salonic este antrenată de românul Răzvan Lucescu. Potrivit Gazetei Sporturilor, antrenorul echipei din Grecia a transmis la rândul său mesaje către familiile suporterilor implicați în tragicul accident din Timiș.
„Într-adevăr, este o tragedie, imensă. Probabil, în România nu se percepe la fel ca aici, o astfel de situație. Dar PAOK este ceva special. Toți ce susțin PAOK se consideră ca fiind într-o familie imensă. Când apare o astfel de tragedie, emoțional, se resimte enorm. Se trăiește tot la cote maxime. Tristețea este imensă!” a declarat Răzvan Lucescu, potrivit sursei citate.
Moment de reculegere la meciul cu Olympique Lyon
Echipa PAOK a solicitat UEFA amânarea meciului cu Olympique Lyon, dar solicitarea a fost respinsă. Reprezentanții clubului sportiv din Grecia au cerut însă ca înainte de debutul partidei să fie ținut un moment de reculegere în memoria suporterilor care și-au pierdut viața.
Mai mult, pe stadionul Toumba steagurile au fost coborâte în bernă, în semn de doliu pentru moartea supoterilor PAOK.
Echipa Olympique Lyon, mesaj de condoleanțe
„Olympique Lyonnais prezintă sincere condoleanțe clubului PAOK în urma dispariției tragice a mai multor suporteri ai acestuia într-un accident rutier marţi. Toate gândurile noastre se îndreaptă şi către răniţii care luptă în prezent. Un omagiu va fi adus în timpul meciului OL – PAOK din 29 ianuarie, la Groupama Stadium” potrivit clubului francez, notează News.ro.
Reamintim faptul că șapte persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui grav accident petrecut astăzi după-amiază în apropiere de Lugoj, județul Timiș.
În respectivul accident au fost implicate un microbuz și un TIR. În microbuz se aflau suporterii greci ai echipei PAOK care doreau să ajungă în Franța pentru a-și susține echipa în meciul contra Olympique Lyon. Microbuzul s-a angajat într-o depășire și a fost lovit frontal de un TIR care circula din sens opus.