În jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,1290 – 4,1320 lei, cu circa un ban mai sus faţă de ultimele cotaţii de marţi, de 4,1200 – 4,1220 lei/euroMoneda naţională şi-a accentuat declinul spre finele şedinţei interbancare de miercuri, cursul urcând la 4,13 lei/euro, ca urmare a corecţiei pronunţate din regiune.
Oscilaţiile valutelor ţărilor emergente au fost corelate cu evoluţia cursului euro/dolar, acestea înregistrând pierderi odată cu aprecierea dolarului faţă de moneda unică. Totodată, valutele au fost influenţate şi de scăderile de pe bursele europene, care au resimţit presiuni negative din partea investitorilor în aşteptarea rezultatelor financiare ale Bank of America, Morgan Stanley şi Wells Fargo, toate trei din Statele Unite.
Bank of America, cea mai mare bancă din SUA, a înregistrat o pierdere netă de 5,2 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea al anului trecut, de peste două ori mai mare decât cea din perioada similară a anului 2008, în timp ce Morgan Stanley a raportat un profit cu 42,5% mai mare în 2009, la 1,15 miliarde de dolari. Cite;şe mai mult pe capital.ro.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.