Lipsită de strategie și bani, Europa trage de timp în Ucraina

Ceața războiului a fost înlocuită în ultimele zile de ceața diplomatică. Ba SUA au negociat un plan pentru un acord de pace împreună cu Rusia și fără Europa, ba este doar o ”listă cu dorințe” a Rusiei oferita presei americane de Kirill Dmitriev, după cum spun unii senatori americani.

Uite planul pentru Ucraina, nu e planul pentru Ucraina

Ba este cu adevărat un plan negociat și susținut de SUA, după cum spune secretarul de Stat Marco Rubio, ba este un plan creionat de foști diplomați americani care au reușit să păstreze pacea în vremea Războiului Rece și să încheie acest conflict, dar care acum sunt văzuți de mai tinerii colegi și de presa ca un soi de conserve rusești expirate. Ba este o lovitură dată Ucrainei și Europei de izolaționiștii din administrația Trump, ba este tranzacționalismul pur al președintelui Trump. Sau este o testare a flexibilității lui Vladimir Putin în cadrul unor posibile negocieri. Sau este o dezinformare rusă. Sau o încercare a Rusiei de a evita noi sancțiuni economice – nu ar fi pentru prima dată.

Singurul lucru cert, recunoscut ca atare, este că liderii europeni nu au fost informați despre toate acestea și nu au participat la nicio negociere. Și, cu toate poziționările idealist-moralizatoare ale Europei în ce privește ”trădarea Ucrainei” și capcanele planului pentru pace – real sau fantomă – un alt lucru cert este că Europa nu are nici strategie, nici bani și nici arme pentru a ține Ucraina în război la o ”pace justă” sau până la o schimbare de linie politică la Washington, după alegerile pentru Congres din 2016 sau mai repede, în cazul unei disidențe neoconservatoare în tabăra Trump.

În plus, pe fondul scandalurilor de corupție, legitimitatea președintelui Ucrainei depinde de continuarea războiului și de legea marțială. Continuitatea la guvernare a multor partide tradiționale din țările UE depinde de pariul cu industria apărării care să pună în mișcare economii ce nu și-au mai revenit post-pandemie, dar și de ascunderea unor realități sociale și politice sub preșul pro-rusismului perceput.

Contrapropunerea europeană

Mobilizați într-o operațiune de ”damage control”, pentru a veni cu o contrapropunere la planul american pentru Ucraina, liderii europeni insistă pe încetarea focului înaintea semnării vreunui acord de pace. Or, această poziție înseamnă blocarea potențialelor negocieri, câtă vreme Rusia s-a opus constant unei asemenea prevederi. În contrapropunerea europeană pentru planul de pace se insistă pe schimburi de teritorii pornind de la linia actuală a frontului, fără cedarea celor 10% din Donbas pe care Ucraina le mai controlează. Europenii nu sunt de acord decât cu reducerea armatei ucrainene cu 50.000 de militari, nu cu 250.000, de la 850.000 în acest moment.

Europa nu are bani

În încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, președintele Trump are două mari avantaje: dependența militară a Ucrainei și a Europei față de SUA și faptul că, din întreaga tabără occidentală, America este singura forță care are canale diplomatice deschise cu Rusia.

În prima jumătate a acestui an, media ajutorului financiar pentru Ucraina (ajutor european, pentru că administrația Trump a închis robinetul) a fost de 4 miliarde de euro pe lună. În iulie și august, acest ajutor a scăzut la sub un miliard de dolari pe lună, potrivit statisticilor Institutului Kiel. Ezitanți cu confiscarea banilor cash ai Rusiei din Europa, liderii continentali nu pot decât să mărească taxele sau să reducă cheltuielile guvernamentale pentru a ajuta Ucraina. Și nu o fac, pentru a nu pierde alegerile in fața populiștilor. Nici armele necesare pentru a ține linia frontului din Ucraina nu sunt europene – sunt arme americane cumpărate cu banii tot mai puțini ai Europei.

Lupta transatlantică pentru activele Rusiei

Banii pentru Ucraina sunt o miză la fel de mare pentru Europa moralistă ca și pentru America tranzacționalistă a lui Donald Trump. Planul transmis de SUA Ucrainei și negociat apoi cu europenii, peste weekend, la Geneva, conține o pilulă amară pentru UE – activele ruse de 200 de miliarde de euro pe care Bruxellesul, Parisul Berlinul nu ar mai putea fi folosite drept colaterală pentru împrumuturile pentru Kiev, pentru că îi dorește America – 100 de miliarde pentru a fi investiți în afaceri americane pentru reconstrucția Ucrainei, iar restul pentru un vehicul de investiții Rusia-SUA, din care Washingtonul să extragă 50% din profituri. Și pentru a fi și mai amar, Europa ar trebui să mai scoată din propriul buzunar 100 de miliarde de dolari pentru a spori capitalul disponibil pentru investiții în reconstrucția Ucrainei.

Cancelarul Friedrich Merz nu acceptă acest mod de investire a banilor Rusiei. Pentru Germania, care ar duce greul finanțării Ucrainei, cele 200 de miliarde de euro ai Rusiei blocați în Europa nu trebuie controlați de Statele Unite, ci folosiți de puterile europene, ca pârghie de negociere a viitoarelor reparații de război. Doar că acest plan european se bazează pe o ficțiune – aceea că Ucraina va câștiga războiul, iar Rusia va semna o pace în termenii Kievului și ai Europei.

Sfârșitul războiului poate fi și sfârșitul politic al lui Zelenski

Reuniți în tot felul de formate, aceiași lideri europeni repetă că nu poate exista un acord de pace fără participarea la negocieri ai Ucrainei și a Europei. Ucraina este o țară în război cu Rusia și nu menține canale diplomatice cu Moscova. Europa nu este în război cu Rusia, dar a închis aceste canale și s-a scos singură din joc, oferind Statelor Unite un avantaj major. Acum, Europa cere un loc la masa negocierilor pentru a câștiga timp pentru președintele Volodimir Zelenski (pe care nu-l presează cu un termen de 100 de zile pentru a organiza alegeri, așa cum face planul american) și mai cu seamă pentru a câștiga timp pentru guvernele europene.

Europa joacă la risc

Daca, dincolo de ceata diplomatică densă din acest moment, administrația Trump are cu adevărat un plan pentru încetarea războiului din Ucraina, poziția de factor blocant a Europei generează două riscuri majore.  Primul, o ruptură între Statele Unite și Ucraina (încurajată de aliații europeni să continue războiul). Al doilea, o ruptură între Statele Unite și Europa, cu administrația Trump avertizând că riscurile pe care continentul și le asumă sunt prea mari pentru ca Washingtonul să se mai ocupe de securitatea în Europa. În primul scenariu, Ucraina poate rămâne fără capabilitățile de intelligence oferite acum de SUA pentru identificarea țintelor și ghidarea loviturilor pe front și în Rusia. În al doilea scenariu, UE rămâne descoperită pentru că nu are în acest moment o piață comună a achizițiilor militare, nu are o industrie militară capabilă să țină pasul cu războiul din Ucraina și se bazează pe proceduri cronofage multilaterale.

Guvernele și politicile europene depind de Rusia ca dușman

Cel mai important este însă că soarta multora dintre guvernele europene depinde de războiul din Ucraina și de Rusia ca dușman, de declarațiile incendiare ale lui Dmitri Medvedev și de fețele împietrite ale lui Vladimir Putin și Valerii Gherasimov. De la raportul Draghi din 2024 și până la politicile Comisieie Europene de acum, strategia de creștere a UE se bazează pe industria apărării, pe un capitalism de stat axat pe apărare care să înlocuiască vechiul model social al UE. Mașinăria europeană s-a pornit pe această cale.

Sacrificiile la nivel bugetar nu sunt mici, dar perspectiva retragerii SUA din securitatea europeană și pericolul rus ajută la depășirea impactului economic și social. In plus, o pace in Ucraina si normalizarea relațiilor SUA-Rusia ar putea însemna și reluarea negocierilor din această primăvară privind livrarea gazelor din Rusia către UE prin intermediul unei companii americane – o situație perdantă pentru UE (și politic, și financiar) si un win-win pentru Moscova și Washington.

Europa nu vede pădurea din cauza copacilor

Dușmanul Est, dronele care survolează Europa, sabotajele, spionii și mai cu seamă războiul hibrid și războiul cognitiv dus de Rusia împotriva Europei sunt pavăza în fața ascensiunii populismului în UE. Un acord de pace negociat care să arate că ”între Rusia, Ucraina și Europa se va încheia un acord de neagresiune și că toate ambiguitățile ultimilor 30 de ani vor fi considerate rezolvate” nu poate decât să slăbească narațiunea de mai sus. Și atunci, fie că se numesc național-conservatori, social-democrați tradiționaliști, liberali patrioți, populiștii din UE vor arăta că nu Rusia este cauza ideologiei lor, ci ”respingerea universalismului liberal, celebrarea mândriei naționale, restabilirea ierarhiilor etnice, de gen și culturale, și ostilitatea față de agenda climatică pe termen lung”, dupa cum scria pentru Project Syndicate, Maciej Kisilowski, profesor la Central European University.

Friedrich Merz, Emmanuel Macron, Keir Starmer, până și Giorgia Meloni (continuatoare a tehnocratului Draghi și susținătoare a cauzei Ucrainei până acolo încât în guvernul său au apărut contre cu partidul Lega, care are o poziție mult mai nuanțată, din cauza costului economic), pentru a nu mai vorbi despre guvernele central și est-europene – cu toții sunt sub presiunea sondajelor care arată că extremele politice conduc sau le suflă în ceafă guvernanților. Ascensiunea populismului datorită imigrației, contracției economice, stagnării productivității, promovării unor agende progresiste excesive generează în Europa o problemă mult mai mare pentru partidele tradiționale decât cele provocate lui Donald Trump de sciziunile din tabăra MAGA din cauza ”dosarului Epstein”, a unui procuror sau judecător progresist. Este motivul realist, pe lângă cel idealist al ”păcii juste”, pentru care guvernele europene au interesul să amâne un deznodământ în Ucraina.