Jurnal din celulă și ogradă (40)

Liviu Antonesei: Acești… care ne conduc

Am lăsat puncte-puncte în intertitlul de mai sus pentru că pur și simplu am consumat adjectivele pe care le merită bravii noștri conducători. Abuzurile, prostiile, lipsurile lor reușind, cu o obstinație demnă de o cauză mai bună, să epuizeze în două luni fondul principal de calificative negative ale frumoasei noastre limbi. Așa că las în sarcina eventualilor cititori să găsească, fiecare după preferințe, cele mai potrivite vorbe de ocară. Sigur, masochiștii pot folosi și vorbe de laudă. Cred că una din ultimele tîmpenii cu care au reușit să uimească publicul băștinaș, nelăsînd dezinteresat nici pe cel străin, a fost modul în care au reușit să lase o remarcabilă breșă de securitate în sănătatea publică între cele două luni de stare de urgență și luna – care se poate prleungi, de altfel – de stare de alertă. Un fel de anomie, nu chiar generală că sîntem sub protecția legii fundamentale și a celor derivate, dar în ceea ce privește situația specială în care ne aflăm, epidemia parte a pandemiei.

În momentul în care s-a decretat starea de urgență pentru prima lună, toată lumea știa că aceasta va fi prelungită cu încă o lună și va fi urmată de – cel puțin – o lună de stare de alertă. Nu toată lumea știa că nu avem o lege adecvată pentru această ultimă situație, dar conducătorii politici știau, mai exact trebuiau să știe. Legea din 2004 a fost dată în momentul în care era la modă terorismul, cu pandantul său antiterorismul. Cum virusul acesta, cu toată virulența și abilitatea sa, nu poate fi acuzat de acte teroriste, e la mintea cocoșului, nu și a găinilor care ne conduc, că legea nu poate servi pentru instaurarea stării de alertă pentru epidemii. Că trebuie reformulată, că trebuie o altă lege. Cu toate acestea, ocupați cu ilegalitățile, abuzurile și prostiile – nu amintesc încă furăciunile, așteptînd controalele Curții de Conturi și anchetele parchetelor în privința achizițiilor netransparente -, președintelui, guvernanților, parlamentarilor nici prin cap nu le-a trecut să se ocupe de elaborarea și adoptarea acestei legi. Cu vreo trei zile înainte de termenul limită, Lucovid s-a trezit din somn și guvernul a produs un proiect de lege, votat la galop de cele două camere, și legea a ieșit joi, starea de alertă urmînd să înceapă de vineri. Bun, doar că legea fundamentală spune clar că o lege poate intra în vigoare la trei zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial. Bun, între timp, CCR a dat o mînă de ajutor, în felul său! Legea stării de alertă poate intra în vigoare de vineri însă fără pedepsele, amenzile referitoare la încălcarea ei!

În aceste condiții, normal că o parte a celor sătui de abuzurile guvernării pe vremea stării de urgență, sătui de stat în casă, au simțit nevoia să iasă în stradă, fie ca să se aerisească, fie ca să protesteze. Am văzut pe diverse site-uri cum au arătat parcurile din capitală și de aiurea în primele două zile de la eliberarea acestora din ghearele stării de urgență. Asta a dovedit, pe de o parte, că închiderea parcurilor a fost o mare prostie, pe de alta că, după două luni de arest la domiciliu, distanțarea fizică este chiar ultima grijă a oamenilor.

Dar oamenii nu s-au înghesuit unii într-alții doar prin parcuri, ci și la proteste, în Piața Victoriei. Aș vrea să fiu clar, nu am nimic împotriva protestelor, le privesc chiar cu simpatie, după atîtea abuzuri și fărădelegi comise de guvernanți, era vremea să primească adevărul între ochi și asta de la mai multe persoane decît o mînă-două de jurnaliști, cîteva site-uri și bloguri și vreo două personalități publice pe care starea de urgență nu le-a anesteziat complet. Îi salut, prin urmare, pe protestatari, dar nu și absența celor mai mici măsuri de precauție. Sigur, fiecare se poate îmbolnăvi și chiar muri dacă are chef, dar nu are dreptul să-i pună în pericol pe ceilalți. În Germania, protestele au început de cîteva săptămîni, am văzut multe filme dedicate acestora, doar că acolo oamenii n-au protestat prostește. Dacă nu toți purtau mască, distanța fizică dintre persaone era riguros respectată. La unul din primele proteste, chiar am văzut cum organizatorii trasau cu cretă pe asfalt locurile în care urmau să se așeze partcipanții. De bună seamă că nu sîntem nemți, dar cînd locul de desfășurare al protestelor este unul uriaș, Piața Victoriei, iar participanții cîteva sute, care ar fi fost problema să se respecte distanțarea fizică dintre persoane? Cît îi privește pe guvenanți, uitînd să propună parlamentului spre adoptare legea la timp, și-au făcut-o cu mîna lor. Mă întreb doar dacă, prin această tergiversare nu a contribuit la „zădărnicirea” – nu mă satur să admir acest termen! – luptei cu coronavirusul…

Termometrizarea și termoscanarea sînt ilegale!

Este incredibil cum bravii noștri guvernanți reușesc să încalce puzderie de legi naționale și tratate internaționale și atunci cînd, măcar teoretic, urmăresc binele public. Îi mulțumesc poetului Constantin Severin pentru punerea la dispoziție a textului Dnei prof. dr. Monica Pop referitor la modul în care aparent banala operațiune de luare a temperaturii la prezentarea la locul de muncă a salariaților, cuprinsă în legea recent adoptată, reușește să încalce în același timp Legea nr. 46/2003, mai precis art. 13 referitor la consimțămîntul persoanei. Orice dispoziție restrictivă privind consimțămîntul, cum stau lucrurile în noua lege, înseamnă și o violare a Convenției de la Oviedo, mai precis a articolului 5, referitor la suprimarea consimțămîntului. Interzicerea accesului la locul de muncă în funcție de un nivel de temperatură stabilit arbitrar încalcă fără să clipească Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Și nu doar nivelul temperaturii este stabilit arbitrar, ci și cauza eventualei stări febrile. Pe de o parte, cazurile asimptomatice de infectare cu noul coronavirus nu pun în evidență stări febrile sau subfebrile, pe de altă parte, persoanele pot prezenta stări febrile din motive care nu au nici o legătură cu infectarea virotică la modă – inflamații osteo-articulare, leucemii, otite, gastro-enterite, infecții de tract urinar, stomatologice, sau ale unor femei aflate la ovulație, însărcinate, la menopauză etc. Ca să nu mai spunem că, aceste proceduri efectuate în public nu respectă un principiu sacrosanct al actului medical, secretul acestuia! Și dacă toate aceste motive nu sînt suficiente, trebuie să mai adăugăm că aparatura folosită la instituții pentru termoscanare nu este medicală, nu este omologată și certificată pentru depistarea virusului, încălcînd OG 20/1992, referitoare la activitatea de metrologie. Mai pe înșelesul guvernanților, acele scanere pot măsura temperatura unei persoane, dacă sînt omologate, dar habar nu au cărui factor se datorează respectiva tempeatură!

Cam multe încălcări ale legilor interne și ale convențiilor internaționale la care România este parte pentru un singur articol dintr-o lege făcută pe picior! Consimțămîntul, secretul actului medical, posibilitatea apelului, siguranța măsurii, toate sînt făcute praf în cîreva rînduri ale unui articol de „lege” ! Nu puteau să recurgă la specialiști, în drept și în medicină, cînd au făcut legea? Din cîte știu, Minte Oblică, ministrul sănătății, e medic, iar cel de la justuție e jurist! Dacă sînt așa de slab pregătiți, puteau recurge la expertiza externă. După cum îmi arată textul Dnei Monica Pop, pe care l-am comentat, văd că există și specialiști în țara asta, nu doar stăpîni rău calificați ai epidemiei!

antoneseiliviu.wordpress.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

13 Comentarii

  1. Zmeule, vezi ca ti s-a inmuiat buzduganul! Mai freaca-l! Autorul are perfecta dreptate! Legea e facuta prost, de catre prosti si aprobata de alti prosti din parlament.

  2. Germania…avem o clasă de mijloc din care face parte țesutul nostru intim al întreprinderilor mici și mijlocii, o clasă care nu vrea ca întreprinderile ei să fie delocalizate în India pentru a produce la costuri mici. De altă parte sunt cetățenii obișnuiți, cu slujbe plătite cu țârâita sau care nu mai există deloc, cetățeni care au muncit toată viața pentru o pensie mizerabilă. Sunt oameni pentru care locul lor de origine înseamnă încă o valoare și care sunt primii care se văd deposedați de aceste locuri în fața fluxului migrator. Ei nu pot să plece pur și simplu și să joace golf în altă parte”, scrie Gauland în materialul publicat pe 6 octombrie

  3. Mie sa-mi spuneti cand bravii nostri conducatori vor respecta vreo lege. Atunci chiar va fi un mare eveniment si o lovitura de presa. Pana atunci totul e doar banal si previzibil. Totusi sunt simpatici cand ii vezi ca au doar certitudini. De exemplu Arafat. Sublim! Iar fata lui Ludovic e de milioane cand isi expune el expertiza. Pacat ca nu l-a cunoscut des Funes! Doamne, mare ti-e gradina!

  4. Fără legătură cu comentariul de mai sus, al cărui sens îmi scapă, deși văd că preoptinentul pare să mă cunoască de vreme ce mă ia la pertu, vreaă adaug că între timp am adunat oleacă de cazuistică, adăufată pe blog în acest „PS Deci, legea nu este în vigoare, HG privitoare la inrarea în starea de alertă va fi dată mîine dimeneață, dar nebunia termomterizării și termscanării a debutat de vineri.Mai mulți prieteni mi-au semnalat că li s-a luat temeperatura de la poarta/ ușa instituției, în public, de personal fără pregătire medicală. Dna MG din Pitești îmi scrie că, întorcîndu-se după o plimbare cu bicicleta, a intrat într-un magazin și un paznic de acolo s-a repezit la ea cu un termoscaner să-i ia temperatura. S-a ferit din instinct, dar haimanua tot a apucat să=i spună că are 35 grade Celsius. Cam puțin după o ședință de ciclism! În schimb, altă doamnă făcea scandal că ei nu i s-a luat tempertura! Gîndiți-vă numai ce urmează!

  5. Lipsa de pudoare cu care oamenii își descriu și fac publice afecțiunile medicale este notorie și o parete a ce se întâmplă dar mai ales ilegalitate cu care în media sunt dezvaluite diagnostice ale unor persoane, tratamentele suferite, sechele ramase este de ani de zile revoltător. CNA nu are nici o problemă pe această problemă. Și atunci vei constate că ușa împingând coșul să intrii intr-un market să cumperi mâncare, detergenți, săpun ușile nu se vor deschide iar pe tine se va focaliza un reflector cu temperatura 37,4 grade C. O voce de robot va anunța: TEMPERATURA LEGALĂ DEPĂȘITĂ. FEBRĂ! ELIBERAȚI INTRAREA, ABANDONAȚI CĂRUCIORUL. PĂRĂSIȚI INCINTA. Lumea din jurul tău o ia la fugă și de la distanță aruncă cu ce gasește în tine, în soția care vine lâga tine, deși îi faci semn să nu te cunoască, în mașina ta. Urâte vremuri pot veni.

  6. Zmeului. Chiar ai dreptate! Nu ne conduce nimeni. Ne mână cu amenințările și amenzile! Nealeșii doar așa se legitimează.
    Ca să conduci ai nevoie de calități de lider. Ca să mâni ai nevoie de pensii speciale, ciobani și câini.

  7. Cred ca putem inlocui „puncte-puncte” cu multe „editat” ! La tv ar fi inlocuite cu „biiiiip” unul dupa altul si, daca pe strada s-ar face sondaje si ar fi data mina libera si posibilitatea ca fiecare din cei intervievati sa puna ceva in loc, pe hirtii ar aparea multe desene de organe, trimiteri la sfinti si arhangheli, pomeniri de familii, neamuri in viata si altele decedate (ale politicienilor) ! Ma opresc aici, pentru ca iarasi mi se va atrage atentia ca „injurati prea repede !” sau „ati mai postat injuraturile” …

  8. Mda, bre,. Incet incet ierbivorul român, redus la funcția de analfabet funcțional, evident și prea ortodox, iși dă seama că sub administrație maghiară se trăia mult mai omenește, că era vorba vorbă, banu ban. Omul om,.Azi românu e un scuipat, e o slugă, un nimeni in țara pe care o numește romania, și de unde musai să fie diasporă pribeag la alții pentru un trai decent. Mai merită să aibe românu țară ?? Poate el trăi in ”romania”?? la ce-i mai trebuie o anglie, o germanie, o spanie, o italie, o america, sau altele ??

  9. Multumim, ne cunoastem si singuri gunoaiele care au iesit la suprafata, nu e deci nevoie ca o jigodie de agent provocator sa ne mai aminteasca acest lucru ! Ai fi deci mult mai simpatic daca te-ai abtine de a confunda poporul roman cu o gasca de oligofreni corupti si criminali, ajunsi vremelnic la masa bucatelor si de care, te putem asigura, mai devreme sau mai tirziu ne vom debarasa ! Si, probabil, „cu singe pe pereti” ! Asa ca, te rugam, abtine-te ! Au fost ocazii in care ne-ai demonstrat ca poti fi si rational, moderat si civilizat.

  10. ipohondri, prostia si ISTERIA omoara ROMANIA ! Atat TERMOSCANAREA cat si OBLIGATIVITATEA MASTILOR sunt incalcari ale drepturilor fundamentale !! SA NE INTERZICA SA RESPIRAM BHAAAI SI GATA ! NU VEDETI CA ESTE O MARE MASCARADA ? NU VEDETI CA ESTE FASCISM ? DE LA 1 IUNIE NE VOR INTERNATI IN LAGARE IN AFARA LOCALITATILOR DESI SUNTEM SANATOSI ? ASA ZISII ASIMPTOMATICI?? NU EXISTA ASIMPTOMATIC ! ESTE USA CATRE DICTATURA MEDICALA CONTINUA ! ROMANIA TREZESTE-TE ! NU FII IPOHONMDRA SI PROASTA CA VEI FI UN LAGAR MENGELE CURAND! GANDITI-VA LA COPII !

    https://vimeo.com/418969228

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.