Nu s-a ajuns la o soluție, s-a ajuns la o propunere, a precizat președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, întrebat sâmbătă, la Sulina, de corespondentul Agerpres, cum privește soluția la care s-a ajuns în urma negocierilor privind Codul fiscal.
„Nu s-a ajuns la o soluție, s-a ajuns la o propunere. În primul rând, sunt mulțumit că ideea lansată de mine a dat roade, în sensul că am propus să încercăm să creăm un alt climat politic în România, nu un climat bazat pe scandal, tensiune și contraziceri permanente, ci un climat în care cel puțin marile teme ale societății să fie în oarecare consens. Că propunerea la care s-a ajuns poate deveni soluția finală sau mai poate fi nuanțată este cu totul altceva. Vom avea întâlnirea liderilor politici care va decide acest lucru. Pentru mine, este mulțumitor faptul că ce am propus s-a întâmplat”, a declarat Liviu Dragnea.
Reprezentanții partidelor întruniți joi la Palatul Parlamentului pentru discuții tehnice pe marginea noului Cod Fiscal au convenit asupra reducerii TVA în trepte, respectiv o scădere la 20% la sută de la 1 ianuarie 2016 și 19% de la 1 ianuarie 2017.
S-a decis de asemenea să se amâne scoaterea supraaccizei la carburanți.