Lovitură pentru Kovesi (Document)

Inspecţia Judiciară a solicitat, la sfârșitul anului trecut, Comisiei parlamentare pentru alegerile din 2009, copii…

Lovitură pentru Kovesi (Document)

Inspecţia Judiciară a solicitat, la sfârșitul anului trecut, Comisiei parlamentare pentru alegerile din 2009, copii…

Inspecţia Judiciară a solicitat, la sfârșitul anului trecut, Comisiei parlamentare pentru alegerile din 2009, copii după corespondența dintre șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi și această Comisie.

„Vă solicităm să ne transmiteţi copii conforme cu originalul de pe documentaţia ce a constituit procedura de citare a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cadrul Comisiei, precum şi răspunsurile acesteia la solicitările formulate de dumneavostră în scris”, se arată în cererea Inspecţiei Judiciare, semnată de inspectorul judiciar Mihaela Hitruc, procuror.

În solicitare, Inspecţia Judiciară precizează, totodată, că aşteaptă documentele până la 11 decembrie 2017.

Cererea a fost făcută după ce site-ul luju.ro a solicitat „efectuarea de verificări prealabile cu privire la existenţa/inexistenţa indiciilor de săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a şi ş din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, de către doamna procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi”.

Preşedintele Comisiei pentru alegerile din 2009, deputatul PSD Oana Florea, a precizat, marţi, că a transmis aceste documente Inspecţiei Judiciare.

Pe parcursul celor 8 luni de activitate, Comisia pentru alegerile din 2009 a transmis 4 solicitări șefei DNA Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta la audieri, dar aceasta a refuzat de fiecare dată, deși o decizie a Curții Constituționale o obliga să se prezinte.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Pt. wood.. Eu am de partea mea statisticile oficiale , tu ai vorbe goale ! Ce conteaza pt.tine ….adeavarul sau minciuna ? Daca esti beneficiar de pensie speciala , nu raspunde .

    1. Tu ai de partea ta propaganda securistă și obiceiul de a minți pe net.

  2. Intrebare :De ce o ataca pe LC KOVESI numai cei care au mari probleme cu legea ??!! ANTENA 3 si Romania TV ,parca o laudau pina sa le ia bosii !! De ce procurori vb numai cind sint anchetati, de ce Tariceanu si Dragnea fac toate aceste jocuri murdare ??!! Daca astia nu aveau PROBLEME MARI cu legea o propuneau la presedentie pe LC KOVESI!!! Asa vad eu problema dupa 30 de ani In America!!!In rest….numai de bine !!!

  3. L C KOVESI , SI VREO 200 DE PROCURORI SI POLITISTI JUDICIARI , AU TRIMIS IN JUDECATA O SERIE DE MARI SI PERICULOSI INFRACTORI ( UNII POLITICI ) ! Ei , si acest lucru , ticalosii nu I-l pot ierta !

    1. Timpul a arătat că procurorii erau corupții ticăloși, șantajați de Securitate cu arhiva SIPA. Cele mai multe procese câștigate de DNA s-au bazat pe judecători pătați, cu dosare în lucru la DNA.

  4. Benone, „stimate”, ai uitat sa pui ghilimele pentru…”glorioasa”. Obisnuiesti frecvent sa ridici lumea in slavi? Sau asta e meseria ta, adica, pentru asta esti platit!!!

  5. Am constatat ca cu cât sunt mai multe asa zise „lovituri”, Kovesi iese si mai puternica. Ma însel?

    1. Nu te inseli,dar asa e in box!De cand citesc presa, numai lovituri”devastatoare”i-au administrat lui Kovessi,fara urmari!Cu capul sau cu piciorul nu pot da ,ca ii descalifica!Asa ca se predau pe rupte in fata glorioasei!

  6. Cred ca mai toti romanii ar dori-o sa lucreze la Chilia in port si lautarii sa-i cinte cintecul preferat”La chilia in port”!

  7. vor să obţină o concluzie care să întărească hotărârea(târzie) lui tudorică privind jumulirea buhăi. Totuşi, prea multe eforturi pentru a arunca la gunoi un pseudomagistrat, care şi-a pierdut credibilitatea şi sprijinul extern şi a făcut deservicii enorme justiţiei româneşti…joianis ar fi tâmpit dacă ar mai susţine-o…

    1. Ce l-ar putea împiedica să n-o mai susțină? Inteligența?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.