Lovituri aeriene în Fâșia Gaza

Armata israeliană a lansat mai multe lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza joi dimineață fără să facă victime, ca represalii la tiruri de rachete palestiniene, au declarat surse din securitatea palestiniană, informează AFP, citată de Agerpres.

Loviturile israeliene au vizat trei tabere de antrenament ale Brigăzilor Ezzedin al Qassam, aripa militară a Hamas, în orașul Gaza, și o a patra la Khan Younes, potrivit acestor surse.

Într-un comunicat, armata israeliană a menționat doar trei lovituri, fără a preciza locația sau identifica țintele vizate.

„Ieri, 3 iunie 2015, două rachete au fost lansate spre sudul Israelului din Fâșia Gaza”, se afirmă în comunicatul ce precizează că rachetele au căzut în apropierea orașelor Ashkelon și Netivot. „Nimeni nu a fost rănit”.

„Ca răspuns la acest atac, Forțele de apărare israeliene au lovit trei infrastructuri teroriste din Fâșia Gaza”, adaugă comunicatul.

Potrivit radioului public israelian, ultimul tir de rachete, nerevendicat, ar putea avea legătură cu luptele interne din Gaza între militanți Hamas, la putere în acest teritoriu, și opozanți extremiști.

Forțele de securitate ale Hamas, care și-a înăsprit poziția față de islamiștii integriști, au ucis marți un lider salafist într-o confruntare în orașul Gaza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.