E greu de spus care este diferenţa dintre numărul celor care au votat în favoarea lui Răzvan Burleanu şi al celor care au votat împotriva lui Ionuţ Lupescu la alegerile pentru şefia FRF, care s-au încheiat cu reînscăunarea primului. Oricum, numărul celor anti-Lupescu nu trebuie să fie unul de neglijat, dată fiind diferenţa uriaşă de voturi dintre cei doi.
Ionuţ Lupescu a făcut nenumărate greşeli în campania electorală pe care a început-o destul de târziu. Domnul Lupescu a bătut ţara în lung şi în lat pentru a-i întâlni pe şefii de cluburi şi asociaţii sportive, însă nu s-a lăsat până nu s-a fotografiat şi alături de primari şi de preşedinţii de consilii judeţene. Ce nu ştia fostul internaţional român este că cluburile sunt puse să stea cu mâna întinsă pe la uşile primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, care uneori nici măcar nu-i bagă în seamă, iar în zilele lor bune lasă să le scape nişte bani cu care nu pot fi acoperite deplasările, mesele sportivilor şi medicamentaţia. Cu unele excepţii, relaţiile dintre cluburi şi autorităţile locale nu sunt dintre cele mai fericite. Şi, oricum, chiar dacă primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care au fost convinşi de Ionuţ Lupescu că trebuie votat le-au cerut şefilor cluburilor şi asociaţiilor să fie cu el, aceştia se poate că au spus că sunt de acord, însă votul lor nu a putut fi controlat în niciun fel.
Apoi, domnul Lupescu, care când n-a lucrat în Bucureşti la Federaţia Română de Fotbal a fost angajat la sediul UEFA din Nyon, a greşit profund atunci când a crezut că toată suflarea fotbalistică nu mai poate de dragul PSD şi s-a gândit el să se fotografieze alături de Gabriela Firea şi să accepte susţinea lui Liviu Dragnea. Unii dintre reprezentanţii cluburilor şi ai asociaţiilor nu sunt interesaţi deloc de politică, fiindcă politicul nu este alături de ei, în ciuda promisiunilor de modificare consistentă a legilor care ar putea sprijini mişcarea sportivă, iar alţii au pur şi simplu alte opţiuni politice.
Ionuţ Lupescu nu a procedat înţelept nici atunci când a acceptat să participe la emisiuni televizate în care curgeau mesaje de felicitare şi încurajare din studiou, din ţară şi din străinătate, aducând aminte de campaniile electorale de tristă amintire la finalul cărora lăudaţii pierdeau alegerile.
Ionuţ Lupescu, care când n-a lucrat în Bucureşti la Federaţia Română de Fotbal a fost angajat la sediul UEFA din Nyon, nu s-a priceput să dialogheze cu cluburile mici şi mijlocii, lăsând impresia că le va abandona după ce va prelua şefia FRF şi se va concentra pe naţionala mare.
Curios, dar fostul fotbalist profesionist şi fostul profesionist de la UEFA a lucrat ca un amator în campania electorală, considerând că meciul este dinainte câştigat şi considerând că este suficient să apară alături de alţi foşti mari internaţionali români pentru a ieşi victorios. Strategia de campanie a domnului Lupescu, dacă a avut aşa ceva, în cazul în care nu a improvizat din mers, a fost una greşită.
Admiţând că alegerile de la FRF au fost nişte alegeri asemănătoare cu cele din politică, se poate trage concluzia că nu este adevărat că toată lumea se pricepe la fotbal şi la politică, aşa cum se spune. Ionuţ Lupescu, care chiar se pricepe la fotbal, iată, nu se pricepe şi la politică.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Mda. Lupescu nu se pricepe decat sa dea cu picioru-n minge. Un ratat! Insa dupa cateva esece ( de marea politiciana EBA vamai amintiti?) pe cine oare o sa sorcoveasca suporteri? In rest campionat Burlesc!