Ministerul Afacerilor Externe consideră ilegale și lipsite de relevanță sub raport politic și juridic așa-numitul „referendum” pentru schimbarea denumirii provinciei georgiene Osetia de Sud, precum și așa-numitele „alegeri prezidențiale” organizate duminică în regiunea separatistă, se arată într-un răspuns la solicitarea Agerpres.
De asemenea, MAE își exprimă preocuparea față de „potențialul destabilizator” pe care astfel de acțiuni, menite să confere o aparentă legitimitate și legalitate regimurilor separatiste, îl pot avea asupra securității regionale.
„Ministerul Afacerilor Externe reiterează, pe această cale, apelul pentru soluționarea pe cale pașnică a conflictelor prelungite din Georgia, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Georgiei, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, precizează sursa citată.
În urma războiului început de Rusia în 2008, Abhazia și Osetia de Sud și-au anunțat separarea de Georgia.