În perioada ianuarie-iunie, s-au colectat 59 de miliarde, cu două miliarde mai mult decât nivelul din 2024. În următoarele trei luni, s-au colectat 35 de miliarde de lei, o creștere de patru miliarde față de perioada echivalentă din anul precedent.
ANAF a încasat din TVA în luna august 12,5 milioane lei, iar în luna septembrie 12,2 milioane lei. Ministerul a explicat într-un comunicat faptul că suma colectată în septembrie reprezintă consumul din luna anterioară.
Ministerul nu a dat curs ipotezei prin care majorarea TVA la 21%, produsă în 1 august, ar fi dus la consum mai mic în august și implicit la scăderea colectărilor din septembrie. Autoritățile consideră stagnarea de colectare din septembrie un fenomen normal. „Luna august este, în mod tradițional, una dintre lunile cu cel mai redus nivel al activității economice.”
Ministerul a transmis și faptul că în luna iulie s-a întețit consumul tocmai în anticiparea creșterii taxei pe valoare adăugată. „Companiile și consumatorii au achiziționat un volum semnificativ de bunuri înainte de majorarea TVA de la 1 august. Această accelerare a vânzărilor a crescut baza fiscală a lunii iulie, ceea ce a crescut artificial încasările înregistrate în august și face ca încasările din septembrie să pară mai mici, în absența perspectivei asupra întregului context”, a explicat Ministerul.

Ministrul Finanțelor: Tendință optimistă de încasare
„Peste 2/3 din veniturile suplimentare de TVA comparativ cu anul trecut au fost generate în perioada iulie-septembrie. Ritmul de creștere a încasărilor din TVA în perioada iulie – septembrie 2025 a fost de 14.8%, în timp ce media primelor 6 luni din an este de 3.8%, ambele raportate la aceleași perioade ale anului 2024. Deci înregistrăm un sprint semnificativ la colectare în ultimele luni”, a adăugat ministrul Finanțelor.
Alexandru Nazare a atribuit meritul pentru colectarea mai multor bani din TVA. El a spus că fenomenul s-a înregistrat „datorită eforturilor Guvernului și noului management ANAF din ultimele luni.”
„Avem deci, la orizont, o tendință optimistă de încasare. Este însă doar un început de recuperare a derapajelor, la care ne raportăm cu precauție. România are nevoie în continuare de consecvență, de seriozitate și de decizii bazate pe justă analiză și pe adevăr economic”, a concluzionat ministrul.
Cresterea se datoreaza doar faptului ca s-a majorat TVA de la 19 la 21% , si nu are nici o legatura cu vreun efort al guvernului ! (poate doar prin faptul ca au majorat TVA )