Mâna albă (50)

Mâna albă (50). În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al patrulea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 2000.

Al Patruzeci și șaselea a crescut de la vârsta de șapte ani printre arabi, bucurându-se, datorită prestigiului tatălui său, de numeroase privilegii. Și chiar dacă Geographul a plecat din nou, curând după sosirea familiei sale, la Damasc, continuându-și viața de navigator al uscatului și al mărilor, acum el revenea la intervale suportabile printre ai lui, rămânând, mai târziu, chiar ani întregi și el la Basra.

Printre palmieri, în somptuoasa reședință a cartografului oficial al omeazilor, în mijlocul tradițiilor necunoscute neamurilor ce l-au însoțit, însă cu obiceiuri asumate de el cu ușurință, principe oriental absolut printre umbrele unor femei, servitori tăcuți, funcționari preocupați, oșteni grăbiți (din când în când) invitați la recepții, oameni zâmbind șiret, ascultând interesat, exteriorizându-se zgomotos, tânărul prinț avea o situație cu totul privilegiată. Tatăl lipsind răstimpuri lungi, era curtat de te miri cine, localnici și străini mizând pe persuasiunea copilului asupra Geographului. Fiindcă Husein, asta se știe, era foarte atașat de familia sa, neprecupețind nimic pentru a-i face băiatului pe plac. I-a adus o maimuță din Africa, maimuță ajunsă, între timp, la un rang atât de înalt, încât băiatul, acum Ia vârsta înțelegerii, era gata oricând să se răzbune îngrozitor pe oricine ar fi fost insuficient de atent cu favoritul său. Maimuța era un maimuțoi și Al Patruzeci și șaselea a încercat să-i obțină chiar și un titlu oficial; doar faptul că Geographul a interzis categoric așa ceva a împiedicat ca la Basra să se plimbe primul dregător maimuță. (Primul? Primul printre omeazi, fiindcă însuși Husein povestise despre țări unde jucau un rol important animale, nefiind vorba numai despre adorarea vacilor, a șerpilor sau a maimuțelor, ci chiar și de exemplare cu funcții în stat. Deja pe hărțile ABRAXAS de la Constantinopol se aflau numeroase asemenea descrieri de locuri, însă era puțin probabil ca fiul să se fi inspirat numai de acolo.)

Răsfățat în stil oriental, Al Patruzeci și șaselea risca să devină un mic monstru. Capriciile sale erau tot mai imperative și tot mai nesăbuite, la fel cum tot mai nesăbuiți erau cei ce i le încurajau. Rudele nu mai aveau nici o putere asupra sa, iar intriganții îi ofereau noi și noi ispite, sperând să-l câștige astfel de partea lor. După expediția arabă împotriva Siciliei, expediție la care participase și Geographul, acesta se va întoarce pentru aproape șapte ani neîntrerupți la Basra. Era în anul 668 și Al Patruzeci și șaselea avea treisprezece ani. Tatăl era pe mai departe foarte ocupat, reședința sa devenise un centru nu numai cultural, dar și strategic, un sector al grădinilor fusese izolat și păzit zi și noapte de către străji înarmate, numeroși conducători de oști și înalți demnitari veneau în vizite din vreme anunțate sau inopinate. însă, printre nenumăratele îndatoriri, Husein avea acum vreme să se mai ocupe și nemijlocit de feciorul său. El descoperi ușor că băiatul era pe punctul de a deveni un monstru fără scrupule, o ființă crudă, mânată de ambiții nebunești, un animal lipsit de orice instrucție, fiindcă institutorii angajați pentru a-l educa și învăța fugiseră cu toții, după ce unii dintre ei suferiseră accidente bizare. Târziu, la vârsta de treisprezece ani, Al Patruzeci și șaselea fu obligat să învețe disciplina, să se supună regulilor de conviețuire socială, să deprindă științele și artele. Dacă până la întoarcerea tatălui, fiul se bucurase de cea mai înaltă autoritate, o dată cu stabilirea lui Husein la Basra, tânărul își pierduse toate prerogativele și, sub sancțiunile severe ale stăpânului locului, intriganții își schimbaseră și ei relațiile cu Al Patruzeci și șaselea și cu maimuțoiul lui.

După câteva corecții severe, maimuțoiul reveni repede la condiția sa firească. Băiatul opuse mai multă rezistență, însă, în doar câteva săptămâni, fu domesticit și el. Un grup de învățători fu adus de la Damasc, dar apărură din când în când și învățați din cele mai diferite locuri ale lumii. De aceea, educația Păgânului n-a fost strict islamică, foarte mulți dintre oaspeții ocazionali ai tatălui fiind reținuți pentru a-l medita și ei pe tânăr. Acesta, după ce ani de zile se bucurase de o libertate cvasi- totală, fu supus de la vârsta de treisprezece ani la un regim mai cumplit decât în cea mai severă școală a asceților egipteni. Materiile de învățământ se îngrămădeau într-un ritm sufocant pentru ca „să fie recuperați toți anii lungi irosiți și pentru că a repara este mai dificil decât a iniția”.

Regimul de teroare dură cel puțin până ce Geographul plecă în „Marea inspecție a Mediteranei”, dată la care fiul său împlinea douăzeci de ani. Singurele momente mai lejere erau acelea în care tatăl își dădea recepțiile periodice cu nenumărați invitați, zile când se considera că și tânărul era indicat să participe spre a învăța lucruri noi. (Ospitalitatea aceasta tipic arabă nu a dispărut la Castelul Geographului nici în perioada când locul și activitatea Păgânului vor fi tot mai învăluite în mister.) în rest, o mulțime de institutori, dintre cei mai diferiți, încercau să înghesuie în mintea junelui tot mai multe date. Se găseau printre ei profesori de meserie, aduși din Constantinopol sau din Egipt, creștini fervenți, chiar dacă nu toți aflați în favorurile ierarhilor bazileului, se mai adunaseră la Basra învățați arabi, fideli slăvitori ai Profetului, dar și magi orientali și rabini evrei. Unii erau exclusiviști și-l învinovățeau pe învățăcel că a reținut date și explicații ce nu erau conforme cu doctrina în care credeau ei, alții pur și simplu nu luau în seamă alte cunoștințe și, în sfârșit, mulți le comentau polemic, acceptând totuși un dialog, chiar dacă părtinitor. Școala atât de eclectică ar fi putut constitui un prilej de controverse și pentru biografii Păgânului, dacă acești biografi ar fi existat. Pentru că este de mirare cum fiul grijuliu al unui ascet de talia lui Apollonissimus a îngăduit ca propriu-i fiu să sugă de la atâtea țâțe diferite. Explicația am putea-o găsi în concepția asupra liberului arbitru aflată în „Geographia umană” a lui Husein: „Omul, spune acesta, trebuie să cunoască lumea pentru ca, prin comparație, să ajungă să-și aprecieze (la justa valoare) propria-i țară și propria-i casă. Doar învățând ce au greșit alții, va putea el să nu le repete greșelile, doar învățând ce au descoperit alții, nu va mai fi el obligat să trăiască mai puțin elevat decât ei, doar cunoscându-le (și) zeii lor, va putea el să-și proslăvească propriul Dumnezeu!” Aceste rânduri scrise în secolul al VH-lea de după Christos par uimitoare prin orizontul larg al autorului lor și ar putea fi luate drept exemplu și astăzi. Dar, atunci ca și acum, asemenea gânduri au fost citite și altfel. Al Patruzeci și șaselea fiind unul dintre primii care le-au răstălmăcit. Scribul a dat de un foarte interesant dialog între un creștin și personajul nostru, dialog după toate aparențele scris de un contemporan, chiar dacă nu dispunem azi decât de o copie târzie și mai mult ca sigur adăugită. (în lipsă de alte mărturii scrise, scribul se va folosi și de acest text, care, alături de „jurnalul de bord”, reprezintă singura bibliografie atestată.) Referitor la răstălmăcirea unei aserțiuni oarecare, Păgânul va repeta sofistic: „Un adevăr ce se lasă corupt, astfel încât cineva, chiar de cea mai rea intenție, poate să afirme contrariul, dovedește că afirmația conține îh ea și propria-i negare”. Iar altundeva, același va susține că nu există adevăr în afara unui antiadevăr la fel de adevărat ca și primul.

La vârsta aceea, toate ușile se mai aflau deschise în fața Celui de Al Patruzeci și șaselea. Poate că și din el s-ar fi născut un astronom celebru, asemenea unor strămoși iluștri și erudiți ca tatăl său. Tânărul vorbea despre Lilith (pe care o numea Antiluna), enigmaticul al doilea satelit natural al Terrei, descoperit peste un mileniu (1618) de Riccioli și semnalat de Cassini (1700) și dr. Alisher (1721). Și, poate că dacă n-ar fi ajuns la concluziile sale radicale asupra inexistenței timpului – concluzii la care în mod cert nu a putut accede singur și din nimic –, am fi dat de un nou savant genial în rândul Celor O Sută. (E greu de spus ce a împiedicat evoluția fiului Geographului, mai ales că este imposibil de stabilit dacă această evoluție nu s-a concretizat într-adevăr și dacă nu cumva considerente de alt ordin au șters intenționat din memoria culturii aportul Celui de Al Patruzeci și șaselea. Tocmai această incertitudine reprezintă eșecul evident al scribului în acest caz.)

Deci, Husein dorea ca fiul și urmașul său să cunoască și să aprofundeze cât mai multe păreri, astfel încât el singur să fie cel ce va alege. Unica problemă era că tatăl amâna cu încăpățânare ziua hărăzită în care adolescentul să fie socotit apt și pentru cea mai elementară opțiune. Puternic’ marcat de „nivelul monstruos de inconștiență” în care l-a găsit la vârsta de treisprezece ani, Husein socoti că vor fi necesari cel puțin la fel de mulți ani pentru a se putea repara ceea ce nu s-a făcut la timp și, mai ales, ceea ce s-a făcut atât de greșit. De aceea, până la vârsta de douăzeci de ani, Păgânul nu a avut dreptul la nici o opinie, la nici o inițiativă, la nici un refuz. Orice încercare de împotrivire era pedepsită din fașă și tânărul risca să devină un alt soi de monstru, de data asta o păpușă savantă, gata să răspundă corect la cele mai diverse întrebări, însă fără a-și putea permite nici cel mai mic comentariu asupra vreunei chestiuni în discuție. Severitatea acestei pregătiri a mers atât de departe încât tânărul bărbat n-a avut voie nici măcar să vorbească unei alte persoane decât celei ce i-a fost indicată. Dar aceeași pregătire a fost și multilaterală, referindu-se nu numai la cele mai diferite științe și activități, ci și la viața practică. De pildă, o dată cu începerea acelui program, Al Patruzeci și șaselea a primit și o fată, cu care trebuia să se culce la intervale regulate, pentru ca energiile să nu-i fie deturnate de la înmagazinarea de date. De asemenea, a fost dus de mai multe ori în deșert și lăsat singur acolo, fiind obligat să învețe să se descurce, să deprindă taina de a supraviețui în condiții foarte grele, de a găsi soluții pentru a se putea orienta în lipsa unor repere obișnuite și de a-și planifica eforturile atunci când știa că nu se poate baza pe nimeni altcineva. (Când a dat prima oară greș, aproape că a fost lăsat să moară și, după ce a fost totuși salvat, s-a pomenit sever pedepsit pentru lipsa-i de pricepere. Și, într-adevăr, ulterior a reușit să se descurce în situații mult mai grele, întrucât nu mai putea avea nici o certitudine că va fi din nou izbăvit în ultima clipă, sau lăsat fără milă să se prăpădească. Deoarece, chiar dacă-l urmărea cineva de departe spre a interveni într-o situație-limită, Al Patruzeci și șaselea n-a avut niciodată prilejul să-l descopere pe respectivul și a terminat prin a se îndoi că acela ar exista cu adevărat. Pentru scrib, rămâne doar la nivelul speculației dacă Geographul și-ar fi lăsat unicul moștenitor pradă pierzaniei într-una dintre grozavele experiențe la care l-a supus.)

Rămâne neclar dacă tatăl și-a luat feciorul în „Marea inspecție a Mediteranei”. Prilejul ar fi fost cât se poate de potrivit ca Păgânul să învețe pe viu o mulțime dintre lucrurile aflate doar teoretic. însă din jurnalele acelei expediții (atât din cele ținute de Husein însuși, cât și din cele ale principalilor săi colaboratori, păstrate mai multe) nu reiese de niciunde că fiul șefului expediției s-ar fi aflat la bordul unei corăbii, deși însemnările sunt cuprinzătoare, conțin destule date zilnice și se contrazic copios între ele. Niciunde nu se vorbește despre prezența Celui de Al Patruzeci și șaselea.

În 1669, Cristopher Kellner folosește pentru prima oară termenul de „ev mediu”, situându-l între anii 325 și 1453 (Căderea Constantinopolului). După această împărțire, Al Patruzeci și șaselea se află, de acum, în plin „ev mediu”. Prin tinerețea lui, prin inițierea și prin misterul vieții sale la maturitate, el poate fi ușor confundat cu unul dintre acei stranii maeștri ai „epocii întunecate”. Până și marile cuceriri geografice ale tatălui său prevestesc ceea ce are evul mediu atât de caracteristic. Taina vieții Păgânului pare a fi taina unei perioade ce a avut loc „înainte de vreme”, iar istoria se apără de anacronisme, asemenea naturii. Cineva i-a sugerat scribului că ar fi descoperit în Al Patruzeci și șaselea un foarte estompat și șters cu buretele Conte Cagliostro avant la lettre.

La întoarcerea lui Husein din călătoria de-a lungul Ecuatorului – considerat de el a fi fost în Marea Mediterană –, fiul său împlinise douăzeci și unu de ani. Al Patruzeci și șaselea devenise un bărbat în toată firea și, după ani mulți de supunere totală, personalitatea i se trezise la viață și (re)începea să-și pretindă drepturile. Se pare că, inițial, n-a fost vorba despre o revoltă, ci doar despre o cerere. Dar discuția n-a dat rezultatul așteptat și au trebuit să mai treacă săptămâni până ce tatăl a fost dispus să aibă o a doua conversație pe aceeași temă. De data aceasta, fiul s-a răzvrătit: nici o corecție, nici o amenințare nu-l mai înspăimântau.

La prima expediție peste Coloanele lui Hercule, Geographul n-a participat personal. Abia doi ani mai târziu, dezamăgit de eșecul oamenilor săi și obsedat de faptul că hărțile lui nu-și găsesc mijlocul pe Ecuator, întrucât nu s-a cucerit vestul extrem, Husein luă parte la cea de-a doua călătorie în Ocean. Ea a avut loc în anul 678, când fiul său împlinise douăzeci și trei de primăveri. în tot acest răstimp, se pare că Păgânul ar fi încercat să fugă o dată sau de două ori de sub autoritatea despotică a părintelui său, dar că ar fi fost de fiecare dată adus înapoi. El nu mai era un copil și nu era nici un prizonier. Tatăl nu-l putea pedepsi la nesfârșit pentru anii din copilărie cât a abuzat nepermis de poziția sa socială. Pe de altă parte, Al Patruzeci și șaselea era singurul moștenitor al dregătorului califului. Până la urmă, se pare că s-a ajuns la un compromis: în cea de-a doua expediție a Geographului de-a lungul „Ecuatorului” și în largul Oceanului, urmașul și-a însoțit părintele. Pe mare, au călătorit pe corăbii diferite: în felul acesta, până la un punct, tânărul avea permisiunea să se miște în voie, ba mai mult, chiar să-și exercite autoritatea asupra celor câtorva oameni din echipajul respectivei ambarcațiuni. Al Patruzeci și șaselea nici măcar nu mai era cel mai tânăr participant la expediție, el se maturizase și devenise bărbat, era fiul puternicului dregător al califului, probabil plecat în misiune spre a fi format drept succesor al Geographului. Băiatul lui Husein era înalt, bine făcut, cu tenul mult mai deschis decât al tovarășilor lui de călătorie, cu părul blond și cu ochii albaștri. Și prin modul cum gândea și cum se exprima era mult diferit de oamenii săi: anii de instrucție silnică l-au făcut să se manifeste îngrijit, chiar prețios; vorbea în mai multe limbi, se descurca în numeroase domenii, nu numai teoretice, ci și extrem de practice. Institutorii de care a avut parte au fost puși să-l învețe nenumărate cunoștințe din cele mai diferite domenii ale științelor și artelor, însă și să deprindă mai multe meserii, să-și călească organismul și sănătatea, să fie în stare să ia decizii rapide și corecte în situații de viață și de moarte. El n-a fost doar abandonat în repetate rânduri în deșert, ci a fost pus în scenarii cu grijă regizate unde, pentru a scăpa viu, a trebuit uneori să și ucidă. (Sacrificarea câtorva Figuranți n-a constituit o problemă nici practică, nici de conștiință pentru Al Patruzeci și cincilea, cel ce a văzut atâtea locuri și populații, apucând să le ierarhizeze, astfel încât unii indivizi nu erau mai mult decât niște note la povestirile ABRAXAS. Și, de altfel, era în spiritul vremii să nu-ți faci prea multe scrupule pentru niște ființe din afara cercului tău de interese și de credințe. Ceea ce nu știe scribul este cum ar fi reacționat Husein dacă fiul său nu ar fi reușit să rezolve vreuna dintre periculoasele situații în care a fost pus: l-ar fi salvat sau ar fi considerat că Dumnezeu nu i-a dăruit un urmaș apt de a trăi?)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.