Manifestanții din Thailanda vor să impună propriul guvern

Protestatarii thailandezi au anunțat joi că sunt gata să își formeze propriul guvern, considerând „ilegitim” guvernul interimar care conduce țara după demiterea premierului Yingluck Shinawatra în urma unei decizii a Curții Constituționale. „Mâine vom lua măsuri pentru a desemna un nou guvern”, a anunțat pentru France Presse Akanat Promphan, purtător de cuvânt al protestatarilor. Premierul interimar […]

De cotidianul.ro - Autor

Protestatarii thailandezi au anunțat joi că sunt gata să își formeze propriul guvern, considerând „ilegitim” guvernul interimar care conduce țara după demiterea premierului Yingluck Shinawatra în urma unei decizii a Curții Constituționale. „Mâine vom lua măsuri pentru a desemna un nou guvern”, a anunțat pentru France Presse Akanat Promphan, purtător de cuvânt al protestatarilor. Premierul interimar […]

Protestatarii thailandezi au anunțat joi că sunt gata să își formeze propriul guvern, considerând „ilegitim” guvernul interimar care conduce țara după demiterea premierului Yingluck Shinawatra în urma unei decizii a Curții Constituționale.

„Mâine vom lua măsuri pentru a desemna un nou guvern”, a anunțat pentru France Presse Akanat Promphan, purtător de cuvânt al protestatarilor. Premierul interimar Niwattumrong Boonsongpaisan, numit miercuri, „nu are nicio legitimate”, a asigurat el, cu toate că și cadrul legal este respectat în cazul acestui guvern interimar.

Potrivit AFP, este vorba de un membru al „clanului Shinawatra”, apropiat al fostului premier Thaksin Shinawatra, fratele mai mare al lui Yingluck și principalul motiv de indignare al manifestanților antiguvernamentali. Șefa executivului a fost demisă miercuri de Curtea Constituțională după ce s-a confruntat cu șase luni de proteste și presiuni publice.

„Scopul va fi de a alege un guvern care să reprezinte poporul”, a asigurat purtătorul de cuvânt, fidel ideii unui ‘consiliu popular’, neales.

Anunțarea listei acestui „guvern” disident va fi făcută cu ocazia unei mari zile de acțiune vineri, promovată ca fiind decisivă de manifestanți. Sfidarea manifestanților față de sistemul democratic și dorința acestora de a amâna alegerile suscită îndoieli cu privire la aspirațiile lor democratice. Ei sunt sprijiniți de elitele apropiate de familia regală, care văd în „clanul Shinawatra”, ce a câștigat toate alegerile legislative începând din 2001, o amenințare la adresa monarhiei, în condițiile în care actualul rege are 86 de ani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.