Marcel Pușcaș l-a iertat abia după moarte

Marcel Pușcaș, actualul conducător al echipei de Liga 2 Ceahlăul Piatra Neamț, a ajuns la 64 de ani, marea majoritate petrecuți în fotbal, dar, din păcate, în funcții administrative, pentru că la 25 de ani, pe vremea când juca la Rapid și era un jucător bine văzut el a suferit o accidentare groaznică și nu a mai revenit niciodată pe gazon.

S-a întâmplat pe 19 septembrie 1985 la meciul Politehnica Timișoara – Rapid. Debutantul la bănățeni Marcel Sabou a avut o intrare absolut criminală asupra sa și acolo s-a terminat cariera de jucător a lui Pușcaș. Nu a uitat toată viața modul brutal în care într-o fracțiune de secundă i s-a schimbat total cursul vieții, mai ales că era talentat și i se prevedea o carieră frumoasă.

A trebuit să se reprofileze pentru o carieră de conducere, fiind la acest capitol unul dintre cei mai experimentați oameni din fotbalul nostru. Pușcaș a aflat recent de faptul că agresorul său de atunci, Marcel Sabou, a decedat zilele trecute, la vârsta de 59 de ani, în Spania, în urma unei suferințe cumplite provocate de o boală rară, scleroză amiotrofică sau boala lui Lou Gehring, după numele primului mare sportiv, jucătorul de baseball american, mort în anii 30 ai secolului trecut.

O boală cumplită la care ireversibilul se produce lent, pentru că afectează pas cu pas pe sistem neurologic toate funcțiile și mai ales mușchii, bolnavul rămânând până la deces imobilizat într-un scaun cu rotile. Marcel Pușcaș a scris un lung comentariu pe pagina sa de Facebook legat de moartea celui care i-a curmat cariera de fotbalist.

„Marcel Sabou, o moarte și două destine. Am aflat vestea morții lui Marcel Sabou. Viața ne-a dat intâlnire pe un stadion de fotbal. Se întâmpla pe data 19.09.1985, în urmă cu aproape 40 de ani, într-un meci Poli Timișoara – Rapid (1-3), cu peste 30.000 de oameni în tribună. Aveam 25 de ani neîmpliniți. La începutul reprizei secunde tânărul și debutantul MARCEL SABOU mi-a rupt piciorul după un atac brutal, demn doar de cei capabili interior de așa ceva.

Dublă fractură deschisă și cominutivă de tibie și peroneu a fost diagnosticul. Piciorul mi se ținea doar în piele. Viața mea din acel moment s-a schimbat radical. Pe patul de spital fiind, în Timișoara, eram sedat zilnic. Durerile erau cumplite, iar gândurile și suferința de nedescris. Nu doresc nici dușmanilor să treacă prin astfel de momente. Timp de vreo 10 zile, imberbul SABOU a venit zilnic să mă vadă.

Stătea câte 20-30 de minute pe marginea patului meu și se uita în gol. «Iertați-mă, vă rog!», îmi repeta zilnic. Am crezut că e mânat de sentimentul real de vinovăție. Regulamentul de atunci îl obliga să reintre în jocuri oficiale doar atunci când și eu aș fi făcut-o. Adică peste 2 ani. După cele 10 zile în care morfina se împuținase i-am dat acea hârtie necesară lui pentru a juca fotbal.

Nici măcar nu mi-a mulțumit. A ieșit pe ușa salonului și dus a fost. Pentru mine au urmat alte 2 operații și 9 luni de cârje și pentru el un transfer la Dinamo. Pentru mine a urmat abandonul fotbalului de performanță, pentru el fuga din țară și meciuri în campionatul Spaniei și al Portugaliei. Eu fără perspectivă, iar el cu toate. Din data de 30 septembrie 1985 nu l-am mai văzut la față, nu am mai comunicat.

I s-a rupt, pe românește, de ceea ce-a făcut. Poate un telefon, o felicitare de Crăciun mi-ar fi prins bine. De unde? M-am chinuit mult și amintirile încă mă năpădesc. Nu știu ce-ar fi urmat dacă mai jucam, așa cum nu știu ce-ar fi urmat pentru el dacă nu-i dădeam acea hârtie absolut necesară continuării carierei. Auzisem că a devenit un bun fotbalist. Bravo lui!

Atitudinea fără scrupule și fără remușcări m-a pus deseori pe gânduri în ce-l privește. Mai mult decât accidentarea în sine. Ce fel de om poți fi să tratezi astfel o problemă și o ființă? Cursul vieții mele a devenit altul. Fără a mai juca. Și azi mă doare șoldul din cauza fracturii. Eu mă gândeam la el vrând-nevrând, el la ce a făcut se părea că nu.

Nu l-am urât, nu l-am blestemat. Mi-am zis într-un final că așa a vrut Dumnezeu. El și doar El îți ia ceva și-ți dă altceva. Mie mi-a dat 40 de ani de suferință și lui doar 12 ani. Acum la despărțire îi pot spune că m-a întristat, m-a făcut să sufăr, dar îi mulțumesc totodată că mi-a schimbat cursul vieții.

Sunt mult mai bogat de când «l-am cunoscut» pe Marcel SABOU. Asta a fost. Eu te-am iertat demult! Dumnezeu să te ierte! Odihnește-te în pace!”.