Supranumită Messi al handbalului, Cristina Neagu a fost cu adevărat ani de zile un fenomen al acestui sport. Marile sale performanțe au fost cele două Ligi ale Campionilor cucerite cu Buducnost Podgorica și medalia de bronz cu echipa națională la turneul final al CM din 2015 și la EURO 2010.
La echipa națională, cel care a aruncat-o în groapa cu lei simțind uriașul potențial pe care îl are, a fost controversatul Gheorghe Tadici, omul despre care s-a spus că se poartă urât cu jucătoarele.
Pentru Cristina Neagu, acesta este ultimul sezon din carieră. Va termina sportul pe care l-a iubit foarte mult și căruia i-a dedicat 25 de ani din cei 37 pe care îi va avea la final de sezon, dintre care 18 în tricoul echipei naționale, dar de care s-a apucat pentru că atunci când a început ea aproape că nu exista fotbal feminin. Pentru că altfel, cine știe, am fi avut în Cristina cea mai mare jucătoare de fotbal din România. E drept, în handbal, a fost declarată de patru ori cea mai bună jucătoare din lume.
Cristina consideră că niciodată nu ar exista un moment al renunțării față de ceva ce ai iubit foarte mult și pentru care ai sacrificat tot, până și viața personală, dar trebuie să faci pasul. Îl va face la final de sezon având un singur vis neîmplinit.
„Nu știu dacă l-aș numi regret. Cu siguranță, că mi-aș fi dorit mai mult. Am fost aproape cu echipa națională, atunci în 2015, am fost aproape de a câștiga acea semifinală și cred că am fi devenit campioane mondiale. Nu a fost să fie, am fost de câteva ori lângă podium.
Cel mai mare vis al meu a fost aurul cu echipa națională. Am dat tot ce am avut mai bun când am jucat acolo, până anul trecut. Cred că sunt 18 ani în care am jucat pentru echipa națională. E regret și nu e. De fiecare dată când am intrat pe teren, am dat tot ce am avut mai bun.
Sincer, la fiecare echipă la care am fost m-am simțit bine. Am început să mă formez la Rulmentul. După care am continuat la Oltchim Rm. Vâlcea. Am jucat finala Ligii Campionilor, o relație fantastică cu fanii.
Am avut perioada complicată cu accidentările. A urmat perioada Buducnost. Mi s-a potrivit ca o mănușă, după atâția ani în care am suferit am câștigat Liga Campionilor. M-am întors în țară cu același gând, de a face performanță. Au trecut anii și sunt la CSM București. Îmi doresc ca sezonul să fie senzațional”.
Va ramane un gigant al handbalului mondial si cea mai talentata si frumoasa handbalista/sportiva de echipa din toate timpurile. Doar regretata Simona Arghir ar mai fi putut concura cu ia. Simona, de care imi reamintesc cu drag, inclusiv de antrenamentele echipei de hanbal ale ICEF si ale baietilor de la Drept, de fotbal/volei/basket/handbal, pe terenurile cu zgura din spatele Facultatii de Drept din Bucuresti, in anii 1970/1974. O Tempora ?! O mores?!