Marii învingători ai Mostrei del Cinema de la Veneţia

Italia, care s-a prezentat la Lido cu 4 titluri în concurs, a obţinut numai Copa Volpi, cu toate că aprecierile publicului s-au oprit la Sangue del mio sangue, pelicula lui Bellocchio, cât şi la A Bigger Splash, al regizorului Gaudino.

Ediţia 2015 a Mostrei de la Veneţia a fost bogată în titluri din America Latină. Juriul prezidat de mexicanul Alfonso Cuaron a înmânat Leul de Aur regizorului venezuelean Lorenzo Vigas pentru Desde Allá (De departe). Filmul povesteşte despre Armando, un bărbat de 50 de ani, care gestionează un magazin de proteze dentare şi care are obsesia de a vedea tineri nud, pe care îi alege din cartierele rău famate ale Caracasului şi îi şi plăteşte pentru a se dezbrăca, fără a-i atinge însă. Sigurul care se revoltă este Elder, un tânăr criminal de stradă, cu o viaţă nefericită şi violentă. Cei doi, la început, se întâlnesc pentru bani şi sfârşesc prin a se iubi. Este un film despre singurătate şi absenţă, despre lipsa afecţiunii, despre spaima generată de o viaţă fără sens. Liniştea este elementul fundamental al filmului, la fel ca şi privirile speriate ale celor doi protagonişti. Între cei doi se instaurează o legătură care trece dincolo de orice definiţie. În cast: Alfredo Castro, Luis Silva, Jericó Montilla, Catherina Cardozo, Jorge Luis Bosque.

Leul de Aur a mers către regizorul Lorenzo Vigas pentru Desde Alla

Frumoasa interpretă italiană Valeria Golino s-a întors la Veneţia pentru a câştiga Copa Volpi, după cea obţinută în 1986 cu Poveste de dragoste (Storia d’amore). ”Am aceeaşi emoţie pe care am avut-o în urmă cu 30 de ani”, a spus ea la decernarea premiului.

Per amor vostro, de Giuseppe Gaudino, este un film vizionar şi oniric, care priveşte realitatea Annei în alb şi negru, iar visele sale, ca şi amintirile, în culori. În film, Anna are curajul de a se elibera de destinul său. Este povestea Annei din Napoli, care are o familie cu trei copii, un soţ, un serviciu, iar în final reuşeşte să-şi depăşească condiţia. Tot ceea ce a făcut Anna în viaţa sa a fost să renunţe la viaţa sa pentru dragostea de familie. Şi de aceea s-a simţit meru obosită. Iar acum s-a hotărât să înceteze, să prindă curaj, să dea vieţii sale culoare. S-a decis să reînceapă să vadă lucrurile, atât cele frumoase, cât şi cele urâte. Să înceapă de la ea, să aibă forţa de a nu mai fi o femeie care nu contează pentru alţii. Per amor vostro de Giuseppe M. Gaudino (Italia, Franţa,) cu Valeria Golino, Massimiliano Gallo, Adriano Giannini.

Fabrice Luchini, Copa Volpi pentru interpretare

”Mi-aş dori ca publicul să mă înţeleagă, de fapt s-o înţeleagă pe eroină care a trăit mult tip fără să ia poziţie faţă de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Anna, personajul interpretat de mine, devine conştientă de realitatea ce o înconjoară abia atunci când observă că fiii săi o abandonaseră tocmai pentru că nu avusese acest curaj. Răzvrătirea Annei este similară cu cea a unei întregi societăţi. Anna este un personaj deosebit de complex, deşi plin de contradicţii, aşa cum se întâmplă şi în viaţă, dar eu am încercat să-i redau complexitatea şi emoţiile. Nu suntem niciodată totalmente fericiţi, dar nici trişti. Fiinţa umană este deosebit de complexă”.

Copa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină a fost acordată lui Fabrice Luchini, judecătorul îndrăgostit din L’hermine de Christian Vincent, care şi-a adjudecat şi Premiul pentru cel mai bun scenariu. Este un portret al preşedintelui Curţii cu Juri, Xavier Racine, un judecător sever şi temut, de un echilibru glacial, care se îndrăgosteşte. Racine iubeşte loviturile de teatru şi în procesele sale totul are loc ca şi când ar fi pe un câmp de bătălie, unde respectă cu rigoare absolută legea. L’hermine este un film care atinge perfecţiunea, o operă de reflecţie asupra sentimentelor individuale.

Argentinianul Pablo Trapero înalţă Premiul Leul de Argint pentru El Clan

Actorul, în vârstă de 64 de ani, are în spate o lungă carieră. A lucrat cu Eric Rohmer, Claude Berri, Claude Lelouch, Patrice Leconte şi François Ozon. În ultimii ani a jucat mai ales roluri de bărbaţi fragili, dar încărcaţi de sensibilitate. Absent la ceremonie, deoarece filma în Normandia, actorul a trimis un video mesaj ironic în care dedica premiul originilor sale italiene, în special tatălui său, Adelmo.

Leul de Argint a mers către argentinianul Pablo Trapero, regizorul peliculei El Clan, portretul unei familii din Buenos Aires din anii ’80. Regizorul povesteşte întâmplările clanului Puccio, din cartierul San Isidro, vinovat de sechestrări şi ucideri. Pelicula, plină de mistere şi intrigi, este bazată pe un fapt real, al familiei Puccio, un clan criminal, dar şi a întregii Argentine în delicata fază de tranziţie de la ferocea dictatură militară la o fragilă democraţie. Totul este privit nu cronologic, ci legat de corupţia regimului dictatorial care produce monştri şi, din păcate, un număr imens de victime. Familia Puccio, datorită legăturilor cu patriarhul Arquimedes, cu politica şi cu serviciile secrete, face tot ceea ce vrea. Mai ales, organizează răpiri de persoane care cel mai adesea se termină tragic cu moartea sechestraţilor. Puccio, ca orice mafiot, pare o figură respectabilă, la fel ca şi fiul său, Alejandro, considerat unul dintre marii jucători de rugby ai ţării şi care deţine un magazin de materiale pentru scufundări subacvatice.

Premiul Marcello Mastroianni, dedicat actorilor emergenţi, a mers către Abraham Attah

Privind această peliculă, Clanul pare un fel de Goodfellas în sos sud-american, deşi n-am putea afirma că Pablo Trapero este la înălţimea lui Robert De Niro sau a lui Joe Pesci.

Pelicula îi are ca interpreţi principali pe Guillermo Francella, Peter Lanzani, Lili Popovich, Gastón Cocchiarale, Giselle Motta, Franco Masini, Antonia Bengoechea şi Stefania Koessl.

Marele Premiul al Juriului a mers către Charlie Kaufman şi Duke Johnsoncu Anomalisa, care redă 24 de ore din viaţa unui conferenţiar care, în căutarea unei companii, întâlneşte în noapte o femeie specială, o Anomalisa (titlul filmului, care vine de la Lisa şi anomalia care redă metafora dragostei), cu care ar putea începe o nouă viaţă.

Premiul pentru Cel mai bun scenariu a fost acordat lui Christian Vincent pentru L’Hermine

În lumea artei contemporane există două figuri interesante, americanul James Casebere şi germanul Thomas Demand. Amândoi lucrează după modelul reconstrucţiei ambientale reale, reproducând lumea într-o manieră artificială, dar plauzibilă. Este vorba despre un procedeu de implant teoretic care priveşte raportul dintre privirea umană şi percepţia lumii, între realitate şi ficţiune, între vizune, reprezentare şi documentare. Dacă am transporta acest discurs în ambianţa cinema-ului de annimaţie, am putea întâlni unul asemănător în filmul Anomalisa. Desigur, rezultatul vizual este mult diferit, deşi senzaţia pe care o trăim este aceeaşi. Femei, bărbaţi, copii, figuri toate egale, cu expresii dramatice identice. Cheia lecturii Anomalisei ar părea destul de simplă şi directă: destinul fiinţelor vii este tragico-grotesc întrucât se creează o imagine publică total diferită faţă de ceea ce suntem. Alţii ne văd cum nu suntem şi nici nu vom fi niciodată.

Premiul Special al Juriului a fost obţinut de pelicula Abluka de Emir Alper

Leul de Aur pentru întreaga carieră a fost decernat regizorului, scenaristului Bertrand Tavernier. ”Tavernier este şi un pasionat critic de film, caracterizat de un gust anti dogmatic şi de o predilecţie pentru descoperirea şi revalorizarea artiştilor necunoscuţi. Acest talent a dat naştere unor texte memorabile ce constituie o operă de referinţă pentru oricine doreşte să parcurgă istoria cinemaului francez, american sau italian cu ajutorul privirii rafinate şi neconvenţionale a unui cinefil care respinge orice tentaţie dogmatică, dând dovadă de o deschidere de spirit, de o curiozitate şi de puncte de vedere atât de diverse”, a afirmat Alberto Barbera, directorul Mostrei în Laudatio.

O frumoasă recunoştere pentru un excelent regizor european capabil de a privi dincolo de realitatea care îl înconjoară, în măsură de a observa ce se întâmplă pe marele ecran dincolo de Ocean pentru a da viaţă unui nou tip de cinema pe care în Franţa nu îl face niciun alt regizor.

Marele Premiu al Juriului a mers către Anomalisa de Charlie Kaufman şi Duke Johnson

Brian de Palma a fost răsplătit cu Premiul Jaeger-LeCoultre Glory to the Filmmaker, înmânat de Chiara Mastroianni. Documentarul despre regizor, propus în afara concursului la Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica de către Noah Baumbach şi Jake Paltrow, este un lung şi pasionant interviu cu autorul. În acest documentar, regizorul american vorbeşte cu ironie şi luciditate despre filmografia sa, despre maeştrii săi, în special despre Alfred Hitchcock, şi despre raporturile cu Studios. Alberto Barbera declara în Laudatio: ”Fiul unei epoci artistice a anilor ’70, încărcată de fermenţi inovatori, Brian de Palma s-a afirmat ca unul dintre regizorii cei mai abili în a construi cu o mare libertate creativă, perfectă mecanismelor narative, experimentând noi soluţii tehnice, trădând regulile clasice ale limbajului, abandonându-se esteticii prin a celebra autorii preferaţi. Alături de Brian de Palma s-au aflat întotdeauna spectatori de gradul zero. Îl admir pentru faptul că niciodată nu a pierdut din curiozitate, din gradul de a reinventa imaginile şi de a se bucura de profesia sa. Brian de Palma este unul din marii inovatori crescuţi în umbra New Hollywood-ului”.

Premiul Leul de Argint pentru cea mai bună regie a fost obţinut de Pablo Trapero pentru filmul El Clan

Publicul şi-a adus aminte de marile succese ale lui Brian de Palma, Blow Out (1981), The Untouchables (1987), cu Robert De Niro, Kevin Costner şi Sean Connery, Misiune imposibilă cu Tom Cruise, Scarface cu Al Pacino, Raising Cain, Black Dahlia… El este cunoscut în special pentru thillerele psihologice şi stilul personal.

Acest premiu a mai fost acordat în anii precedenţi regizorilor Takeshi Kitano (2007), Abbas Kiarostami (2008), Agnès Varda (2008), Sylvester Stallone (2009), Mani Ratnam (2010), Al Pacino (2011), Spike Lee (2012), Ettore Scola (2013), James Franco (2014).

Premiul Marcello Mastroianni, rezervat actorilor emergenţi, a fost acordat adolescentului Abraham Attah pentru The Beasts of No Nation, de Cary Fukunaga, o călătorie în infernul copiilor-soldaţi.

Premiul Special al Juriului a fost înmânat turcului Emin Alper pentru Abluka (Nebunia), a cărui acţiune se petrece într-un Istanbul prădat de violenţă. Abluka este un film politic, dat şi un tratat sociologic despre umanitatea devorată de dispariţia principiilor.

Marele regizor Brian de Palma

Cel mai bun film al secţiunii Orizoturi a fost considerat, de juriul prezidat de regizorul Joathan Demme, Free in Deed al americanului Jake Mahaffy, în timp ce Premiul Special al Juriului a fost acordat peliculei Boi Neon de Gabriel Mascaro.

Juriul Leului Viitorului – Veneţia Opera prima, purtând numele lui Luigi de Laurentiis, prezidat de Saverio Costanzo, a fost acordat filmului The Childhood of a Leader de Brady Corbet. Cei peste 100 de mii de dolari puşi la dispoziţie de Fundaţia De Laurentiis au fost împărţiţi între regizor şi producător. Brady Corbet a dedicat premiul fiicei sale, îndemnând-o să fie ”răbdătoare, radicală şi liberă”. Filmul este inspirat de experienţele copilăriei marilor dictatori ai secolului XX, realizând un sinistru portret al orgiilor răului.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost oferit lui Dominique Baron pentru Tempete, iar Premiul pentru cel mai bun scurt metraj a mers către Belladonna a regizoarei croate Dubravka Turic.

Premiul Publicului a fost acordat peliculei Tannade Bentley Dean şi Martin Butler, o combinaţie excentrică ce narează dragostea între Wawa şi Dain, noii Romeo şi Julieta ai insulei Tanna.

Regizorul francez Bertrand Tavernier, onorat la Veneţia

Ceremonia a fost condusă de Elisa Sednaoui. În încheiere, preşedintele Mostrei, Paolo Baratta, mărturisea: ”La cea de a 72-a ediţie s-au putut vedea filme bune, chiar aş spune cele mai bune din ultimele trei ediţii, deşi mă gândeam că îşi va spune cuvântul criza. Faptul că cineaştii din întreaga lume s-au întors să prezinte problemele reale ale contemporaneităţii dificile este un lucru pozitiv”.

La trei ani după Frumoasa adormită, regizorul Marco Bellocchio a prezentat în concurs noul său film, Sangue del mio sangue. Filmul este plasat între două epoci, secolul al XVII-lea şi zilele noastre, avându-l ca protagonist pe tânărul Federico, care se îndrăgosteşte de o călugăriţă şi apoi este condamnat şi închis la Bobbio. O peliculă inspirată parcă de romanul Călugăriţa de la Monza de Alessandro Manzoni. ”Şi astăzi sunt multe femei care trăiesc nu numai în chilii, dar şi între zidurile familiei, ale religiei”.

Pelicula Sangue del mio sangue de Marco Bellocchio a ridicat sala în picioare, fiind aplaudată la scenă deschisă, deşi nu a fost premiată. Bellocchio povesteşte fantasmele care ne bântuie mintea, plecând de la o veche legendă. Un tânăr cavaler este sedus de o călugăriţă. În distribuţie au strălucit Alba Rohrwacher, Federica Fracassi, Filippo Timi, Roberto Herlitzka, Pier Giorgio Bellocchio, Lydiya Liberman, Fausto Russo Alesi.

Din păcate, nici filmul Remember al lui Atom Egoyan nu a obţinut niciun premiu. Ca şi în dramele lui Ibsen, el nu a uitat trecutul şi readuce în prim-plan o poveste despre Shoah. Din distribuţie fac parte Christopher Plummer, Martin Landau, Dean Norris, Bruno Ganz, Jürgen Prochnow, Heinz Lieven.

Premiu Orizonturi a fost înmânat lui Diminique Leborne pentru Tempete

Cu mâinile goale au rămas şi maeştrii Alexandr Sokurov cu aclamatul Francofonia, cât şi Jerzy Skolimovski, cu 11 Minute.

Juriul prezidat de Cuaron, compus din Elizabeth Banks, Emmanuel Carrère, Nuri Bilge Ceylan, Hou Hsiao-hsien, Diane Kruger, Francesco Munzi, Pawel Pawlikowski şi Lynne Ramsey, nu a luat în consideraţie nici puternicul documentar chinez Behemot de Liang Zhao, nici romanticul film semnat de Laurie Anderson, Heart of a dog.

Publicul a invadat Mostra de la Veneţia, dornic de a urmări paradisul rock din Decalogul lui Vasco, cu Silvio Soldini, Roberto Bolle, Walter Veltroni, Cristiana Capotondi, Giorgio Diritti.

Celebrul interpret Vasco Rossia cântat, în faţa a peste 3.000 de fani care l-au aplaudat frenetic, cântându-i melodiile împreună cu el, după prezentarea peliculei Decalogului lui Vasco, realizat de Fabio Masi, de fapt, o călătorie în lumea rockerului. Aşa încât am putea spune că Mostra de la Veneţia a devenit, în ediţia 2015, rock. A cântat blues cu chitara sa alături de publicul care l-a acompaniat. Dincolo de seara cu Vasco a fost şi o zi acordată lui Vasco, unde mii şi mii de persoane au venit să-l îmbrăţişeze. A sosit la Lido pe un motoscaf, înconjurat de fani care îi trimiteau bezele, dornici de a obţine un autograf. Toţi băteau din palme şi aplaudau: ”Vasco, Vasco”.

Au venit la Lido di Venezia, într-un lung cortegiu, şi mulţi emigranţi şi, alături de ei, artişti, intelectuali de marcă, toţi în picioarele goale. A fost un marş al celor desculţi. Vasco a mărturisit: ”Este o problemă extrem de gravă cea a emigranţilor. Chiar aş putea spune o tragedie. Este nevoie de solidaritate. Am venit pentru a aduce rockul la Festivalul de cinema de la Veneţia, deoarece rockul scade din tensiunea nervoasă şi te face să iubeşti viaţa. Cântecele mele aş putea spune că s-au născut singure”.