Marius Șumudică: Pot fi dat afară 

 Au fost destui care s-au întrebat de ce s-a bătut Rapid cu atâta ardoare la Cluj, mai ales că giuleștenii nu sunt chiar prieteni cu

Marius Șumudică: Pot fi dat afară 

 Au fost destui care s-au întrebat de ce s-a bătut Rapid cu atâta ardoare la Cluj, mai ales că giuleștenii nu sunt chiar prieteni cu

Au fost destui care s-au întrebat de ce s-a bătut Rapid cu atâta ardoare la Cluj, mai ales că giuleștenii nu sunt chiar prieteni cu FCSB ca să se spună că ar fi tras pentru aceștia în lupta la titlu. Cu egalul din Gruia, Rapid a complicat viața principalei rivale a FCSB, adică a celor de la CFR Cluj.

Normal, fanii giuleșteni se gândesc la întoarcerea echipei lor favorite în Europa după aproape un deceniu prin intermediul Cupei României, acolo unde alb-vișinii vor juca în semifinale cu Hermannstadt. Ar mai fi apoi doar partida pentru trofeu cu învingătoarea semifnalei CFR Cluj – Farul.

Există, ce e drept cu șanse mai mici, și varianta de merge în Europa din play-off, dar Rapid trebuie să termine pe locul 3 sau 4 și eventual să dea apoi un baraj cu o echipă cu licență UEFA din play-out. Șefii Rapidului au fixat acest obiectiv pentru actualul sezon, revenirea obligatorie în Europa.

Dovada că așa stau lucrurile este dezvăluirea făcută telefonic la FANATIK.RO de către antrenorul Rapidului, Marius Șumudică:

„Eu am spus că în momentul în care Șumudică va rămâne la Rapid e clar că voi rămâne ca să mă bat la campionat.(..)

Dacă? Păi nu înțelegi că am clauză în contract clară că dacă nu merg în cupele europene pot fi demis? Despre ce vorbim?“

„Păi dacă eu nu calific Rapidul în cupele europene pot fi demis și atunci vorbim la trecut de Șumudică. Dar dacă eu sau dacă acționarii vor considera că eu merit să continui sau eu știu ceea ce își doresc dânșii de la Rapid în momentul ăsta, există posibilitatea ca noi să nu mergem în cupele europene și să își dorească să continue cu mine”.

„Eu, indiferent de asta, la anul, și am promis de când am venit și știți foarte bine că am spus-o în toate conferințele de presă, Rapidul se va bate cu șanse reale la titlu și asta vom face. O să crească și echipa. Eu am terminat meciul cu CFR Cluj cu 4 jucători under în teren”.

 

 

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.