„Masculin. Nudul în artă de la 1800 până în zilele noastre”

Un subiect pe care, până nu de mult, muzeele l-au ocolit pudic. După Muzeul “Leopold” din Viena, cu “Nackte Männer”, Muzeul “Orsay” din Paris propune, până în 2 ianuarie 2014, o mare expoziţie, “Masculin. L’homme nu dans l’art de 1800 à nos jours”, reiterând două secole de reprezentare a nudului masculin.

În timp ce nudul feminin a fost expus frecvent, cel masculin nu s-a bucurat de aceeaşi favoare. Totuşi, nuditatea masculină a stat foarte multă vreme la baza formării academice a artiştilor din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea şi a constituit o linie de forţă a creaţiei în Occident.

Spre deosebire de expoziţia vieneză, care se axa în principal pe opere germane şi austriece, cea de la Muzeul “Orsay” etalează piese din arta franceză şi internaţională, datorate unor artişti de primă mână, ca Georges de La Tour, Puget cu un extraordinar “Faun”, David, Girodet, dar şi sculptori mai puţin cunoscuţi precum Greber, Becquet sau Simart. Doi artişti ce figurau la “Leopold Museum” şi ale căror creaţii în acest gen sunt de neocolit figurează şi în expoziţia pariziană: Egon Schiele şi Richard Gerstl.

Alfred Courmes, Sfântul Sebastian

Tema expoziţiei a suscitat şi o interpretare inedită, legată de atât de disputata polemică în jurul căsătoriei pentru toţi. Dar, aşa cum declară Guy Cogeval, preşedintele Muzeului “Orsay” şi unul dintre comisarii expoziţiei, într-un inerviu acordat lui Jérôme Coignard, “manifestările ostile ne-au lăsat imperturbabili. Am iniţiat acest proiect în luna septembrie a anului trecut. E bine ca muzeele să se confrunte uneori cu actualitatea. N-am ocolit o parte a provocării, intrinsecă de altfel acestui subiect. Ultimul segment al expoziţiei se intitulează clar «Bărbatul dorit». Dorinţa homosexuală îşi are evident locul ei în expoziţie, mai ales cu «Şcoala lui Platon» de Jean Delville, care a fost achiziţionat, în mod curios, în 1900, de Stat”.

Explozia de grizu

Dincolo însă de acest aspect conjunctural, nudul masculin a fost unul dintre marile subiecte clasice. În Grecia antică, el exprima comuniunea cu natura şi dădea ceea ce manualele lui Vitruviu sau Palladio numeau “divina proporţie”, care permitea declinarea ordinelor ahitecturale pe înălţimea palatelor. După 1750, datorită lui Winckelmann, care dorea reîntoarcerea la normele Greciei antice, subiectul a recâştigat interesul lumii artistice.

Expoziţia nu urmează un parcurs strict cronologic, organizatorii ambiţionând realizarea unei poveşti. Dar prima temă abordată este cea a moştenirii clasice, a frumuseţii masculine absolute, “ideale”, după Winkelmann. Printre operele majore ale acestei secţiuni se numără o pictură de dimensiuni mari, semnată de Jean-Baptiste Frédéric Desmarais şi intitulată “Păstorul Paris”, împrumutată de la muzeul din Ottawa, o reprezentare apolinică a frumuseţii masculine. I se alătură mai multe pânze de Gustave Moreau, cum ar fi “Prometeu”, dar şi “Roata Fortunei” de Edward Burne-Jones, mărturisind inspiraţia din creaţia lui Michelangelo. Nu putem să nu amintim picturile lui Picasso din perioada roz, în care artistul a reprezentat în mod excepţional nudul masculin.

Jean Delville, Şcoala lui Platon

Există, de asemenea, exponate surprinzătoare, cum ar fi un minunat altar din 1910, “Ex-voto pentru Sfântul Sebastian”, al unuia dintre cei mai sarcastici pictori mexicani, Angel Zarraga, care a trăit în Franţa. El este autorul portretului lui Napoleon în timpul războiului din 1814-1818. În acelaşi sens, trebuie menţionat fotograful italian Elio Luxardo, care, în anii ’30, paralel cu activitatea sa de portretist oficial, a fotografiat corpul masculin în activităţi care cer efort.

Expoziţia permite şi descoperirea unor artişti americani, ca Marsden Hartley, cel care a organizat, în 1913, “Armory Show”. Este interesant de remarcat că, în cadrul unei culturi protestante şi puritane, artiştii americani, mai ales fotografii, au abordat frecvent nudul masculin la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul celui următor. Pot fi văzute în expoziţie lucrări de Frederick Holland Day, George Platt Lynes, Robert Mapplethorpe.

Bouguereau, Egalitate în faţa morţii

O seamă de sculpturi mai puţin cunoscute au ieşit cu această ocazie din depozitele Muzeului “Orsay”. Alături de celebrul “Înger de bronz” al lui Rodin sunt expuse “Abisul” de Just Becquet, o marmură impozantă ce se afla în parcul din Grenoble, “Explozia de grizu”, de Henri Greber, ce fusese plasată într-un sat normand, imaginea unui miner căruia explozia i-a smuls hainele dezvăluind un somptuos nud academic.

Tot din colecţiile Muzeului “Orsay” vine şi pastelul de foarte mari dimensiuni “Arcaşii”, din prima perioadă, antichizantă, a artistului Georges Desvallières, sau pictura “Luptătorii” de Alexandre Falguière.

Cezanne, Bărbaţi la scăldat

Unele piese din expoziţie nu ocolesc kitschul, ca în cazul celor semnate Pierre şi Gilles, sau chiar pornografia în fotografiile baronului Wilhelm von Gloeden. Acesta din urmă este însă un mare fotograf de la începutul secolului al XX-lea, aşa cum a dovedit-o expoziţia “Să vezi Italia şi apoi să mori” din 2009, care i-a fost dedicată. În ceea ce priveşte clişeele retuşate de mână ale lui Pierre şi Gilles, ele sunt piese unice, chiar dacă uneori frizează pompierismul.

Pentru a explica de ce până la expoziţia vieneză nu a mai existat alta dedicată nudului masculin, manifestarea de la Muzeul Orsay pune faţă în faţă opere din diferite epoci şi în tehnici diverse, în funcţie de câteva mari teme are au stat la baza reprezentării corpului masculin timp de două secole.

Descoperirea corespondenţelor de proporţii

Georges de La Tour, Sfântul Sebastian

Mai mult decât oricând, artiştii Antichităţii şi ai Renaşterii au stabilit o sinteză ideală a corpului uman fără a fi atenţi la individualitate.

Chiar reinterpretat de avangardele secolului al XX-lea, nudul clasic şi bogata sa moştenire au exercitat o fascinaţie mai ales în perioada interbelică şi în zilele noastre.

Conceptul de erou vine din Grecia antică. Marea pictură istorică din mediile academice este plină de faptele eroilor, prezentaţi în corpuri perfecte. Nuditatea eroului atrage practica “nudului eroic”, aplicat, cu rezultate nu tocmai fericite întotdeauna, şi contemporanilor.

Pierre et Gilles, Mercur, fotografie pictată

Mai ales în secolul al XIX-lea, când viziunea asupra corpului omenesc se colorează cu o privire mai medicală şi igienistă, Sportivul îl va fascina pe pictorul Eugene Jansson. Omul modern cu morfologie atletică devine un ideal potenţial, care nu mai apelează la comparaţia cu arta greco-romană.

Estetica realistă din secolul al XIX-lea schimbă reprezentarea nudului masculin. Corpul este prezentat în toată realitatea lui, în natură, fără idealizarea academistă. Înscrierea corpului nud în peisaj a fost o provocare. Era vorba despre descoperirea corespondenţelor de proporţii, de profunzime şi de ecleraj între corpul omenesc şi mediul înconjurător, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la “Vânătorul cu erete” al lui Bazille, unde personajul este înconjurat de o lumină aproape impresionistă.

Această poziţie, estetică şi filosofică în acelaşi timp, a determinat şi reprezentările unor Hodler şi Munch, sau “Tânăr pe malul mării” de Flandrin. Opera lui Flandrin era renumită înainte de Primul Război Mondial, mai ales în mediul gay, şi a inspirat fotografiile din Sicilia ale lui Gloeden.

Guido Reni, Sfântul Sebastian martir, în peisaj

Îndepărtarea de normele clasice a deschis drumul către o prezentare mai expresivă a nudului în suferinţă. Contorsiunile acestuia pot exprima frământări psihologice. Puterea evocatoare a nudului a inspirat artişti ca austriacul Egon Schiele, ale cărui autoportrete nud relevă neliniştile sale existenţiale. Iar Louie Bourgeois alege, nu întâmplător, pentru “Arca Hysteriei”, un nud masculin. Pe de altă parte, ideea suferinţei învesteşte nudul, uneori, cu o componentă christică, reprezentările depăşind în acest caz realismul în favoarea unei introspecţii care a avut un mare succes până în zilele noastre, mai ales în fotografie.

Alături de acest curent, fotografii experimentează asupra prezentării corpului într-o perspectivă ludică.

Există în expoziţia de la Muzeul Orsay întreaga diversitate a două secole de existenţă a nudului ca subiect plastic. Muzeul “Orsay”, dedicat impresioniştilor care au celebrat în creaţiile lor frumuseţea feminină, oferă în premieră franceză această panoramă a nudului masculin, în 200 de opere, de la cele ale lui David, pictorul “Încoronării lui Napoleon”, la Pierre şi Gilles, simbolurile fotografiei gay din zilele noastre.

Expoziţia este mai mult didactică decât cronologică, oferind un dialog între opere pentru a releva reinterpretările realizate de-a lungul timpului.