Medici și politicieni

Presiunea pe politicieni pentru legalizarea unor metode de forțare a vaccinării vine din partea corpului medical. În mod normal, după ce niște vaccinuri au fost omologate, este datoria profesională a medicilor să le recomande (ori nu) în cazurile individuale ale pacienților. Dar s-a întâmplat un eveniment de parcurs: unii dintre noi nu vor să se vaccineze, deși mulți medici recomandă acest act medical.

Evenimentul nu e acest refuz, ci decizia medicilor de a-i convinge pe politicieni să forțeze vaccinarea prin diverse legiferări. Ce s-ar întâmpla în absența acestor legi? Medicii ar trebui să răspundă (doar în fața conștiinței lor?) de ce nu reușesc să convingă cât mai mulți oameni să se vaccineze. Ei, medicii, sunt convinși că vaccinarea ar slăbi presiunea bolnavilor de COVID-19 pe spitale, dat fiindcă formele grave ale bolii apar mai rar la cei vaccinați. În același timp, urmărindu-și interesul legitim, medicii își dau seama superficial cât de grav este faptul că legiferările cerute de ei calcă în picioare drepturi și libertăți fundamentale.

Corpul medical nu este consiliat de experți ai drepturilor omului și, în genere, educația lui profesională nu îl face sensibil la gravitatea acestor drepturi. Pe de altă parte, în unele țări UE, medicii au fost informați de reprezentanți ai serviciilor că zvonurile despre pericolul vaccinurilor vin dintr-un program de dezinformare al Rusiei al cărui scop ar bate înspre dezbinarea europenilor. Grav. În felul acesta, medicii au fost încurajați să nu ia în seamă discernământul individual al celor care refuză vaccinarea. Au fost încurajați să-și formeze o viziune politică despre individualismul nostru etic.

În mod normal, hipocratic, un medic nu are voie să forțeze pe cineva să se vaccineze. O poate face însă prin intermediul politicienilor. De ce această manieră indirectă de a acționa? Din lașitate. Medicii nu doresc să-și asume, individual, recomandarea vaccinării până în punctul în care ar fi de acord să semneze un document potrivit căruia nu există motive să ne temem de vaccinuri. Această lașitate ajunge în societate într-o formă astfel semnificată: Vedeți? Nici doctorii nu pot să garanteze lipsa de pericol a vaccinurilor. Această lașitate are ori nu are vreo justificare?

Ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă relație confidențială medic-(potențiali) pacienți este strămutat în domeniul politic, iar politizarea sănătății publice este un scandal cu nimic mai puțin grav decât politica nazistă a sănătății.

Totul s-ar fi păstrat în cadrele vechii normalități dacă medicii ar fi asumat vaccinurile din acest context așa cum au asumat, de pildă, antibioticele: fără lașitate în prescrierea lor, știind totul despre efectele lor adverse.

Mai adânc, scandalul stă pe faptul că asumarea eventualelor daune pentru consecințele nefaste (oricât de rare) ale acestor vaccinuri a fost acceptată de la bun început la nivel politic. Guvernele au semnat contracte cu producătorii de vaccinuri în care s-au angajat să suporte eventualele daune decise de judecători pentru astfel de consecințe nefaste. Lașitatea medicilor a fost astfel încurajată. Eventualul lor curaj, dacă ar fi fost necesar, a fost deturnat.