Mercenarii Wagner se umflă-n pene, Zelenski avertizează

Şeful grupului paramilitar rus Wagner a afirmat miercuri că trupele sale au ocupat „toată partea de est” a oraşul Bahmut, epicentrul luptelor în estul Ucrainei, relatează AFP.

„Unităţile Wagner au ocupat toată partea de est a Bahmutului, tot ce se află la est de râul Bahmutka”, a spus Evgheni Prigojin, într-un mesaj audio publicat de serviciul său de presă.

În ultimele zile, presiunea a sporit considerabil asupra forţelor ucrainene care apără oraşul Bahmut şi care se confruntă cu progrese ale trupelor ruse şi cu ameninţarea unei încercuiri.

În cel mai nou raport al său, publicat marţi, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup american de experţi, a precizat că trupele Kremlinului au capturat „cel mai probabil” partea de est a oraşului după o „retragere controlată” a forţelor ucrainene din această zonă.

Într-un interviu pentru CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări totuşi că trupele sale sunt hotărâte să păstreze oraşul.

După Bahmut, ruşii „ar putea merge mai departe. Ar putea ajunge la Kramatorsk, ar putea ajunge la Sloviansk”, ar avea „cale liberă spre alte oraşe din Ucraina”, a declarat el.

Chiar dacă valoarea strategică a Bahmutului este contestată, oraşul a câştigat o importanţă simbolică şi tactică, date fiind pierderile grele suferite de cele două tabere.

Este ce mai lungă şi cea mai sângeroasă bătălie de la declanşarea ofensivei ruse în februarie 2022.

Dacă trupele ruse reuşesc să cucerească Bahmut, oraşul ucrainean care a devenit epicentrul luptelor, vor avea „drum deschis” spre capturarea altor oraşe cheie din estul ţării, a avertizat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru canalul de televiziune CNN, citat miercuri de agenţiile EFE şi AFP.

Liderul de la Kiev şi-a apărat decizia de a menţine trupele ucrainene în acest oraş, în care şi-au pierdut viaţa numeroşi soldaţi din ambele tabere şi a cărui populaţie s-a redus de la 70.000 la mai puţin de 5.000 de locuitori.

„Este o chestiune tactică pentru noi”, a spus Zelenski, înainte de a insista că înalţii săi comandanţi militari susţin în unanimitate prelungirea apărării oraşului după săptămâni de atacuri continue ale ruşilor.

„Înţelegem că, după Bahmut, ei (ruşii – n.red.) ar putea merge mai departe. Ar putea merge la Kramatorsk, ar putea merge la Sloviansk, ar fi un drum deschis pentru ruşi după Bahmut pentru a ajunge în alte oraşe din Ucraina, în direcţia (regiunii) Doneţk”, a explicat Zelenski, pentru postul american de televiziune, într-un interviu acordat de la Kiev.

„De aceea, oamenii noştri sunt acolo”, a adăugat preşedintele ucrainean. El a mai spus că motivaţiile sale pentru păstrarea oraşului sunt „foarte diferite” de obiectivele Rusiei.

„Înţelegem ce vrea Rusia să obţină acolo. Rusia are nevoie de cel puţin o victorie, o mică victorie, chiar distrugând totul în Bahmut, omorând toţi civilii acolo”, a denunţat el, adăugând că, dacă Kremlinul şi-ar pune steagul în oraş, ar contribui la” mobilizarea societăţii lor pentru a crea această idee că sunt o armată atât de puternică”.

Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. Bufonul pianist fara maini, este in ultimul timp Avertizor de Integr(al)itate ! Toate Planeta trebuie sa contribuie la implinirea ordinelor lui…

  2. @ Con- Charlie, acopera-te , femeie! Expunerea indecenta mai ales la o anumita varsta , este dizgratios de obscena….

  3. Pun pariu ca daca ajung rusii pe Prut sa vedeti cum or sa intoarca valahii armele ! Hahaha! Toti parlamentarii astia care au strigat Slava Ukraina vor striga Slava Putin!

  4. Cum iese soarele, cum fac o criza!
    Voi va prindeti
    Azi numai prostii scriu.
    Ca si ieri.
    Ca intotdeauna!
    Amin!
    Sfanta Prostime fie si cu voi. Pe mine m-a ocrotit.

  5. Urcacania este condusa de khazari! „POPORUL ȘARPELUI
    Khazarii au fost un popor asiatic semi-nomad, extrem de crud și foarte dibaci în înșelăciuni. Khazarii erau păgâni și se închinau demonilor. Ei locuiau in sudul actualei Ucraine si a Rusiei, pe teritoriu dintre Marea Neagra si Marea Caspică. Din cauza jafurilor pe care le faceau, creștinii și musulmani au hotarat sa-i atace. Prinși in cleștele format din cele doua armate, khazarii decid sa se convertească la iudaisim si se împrăștie in patru zari pentru a li se pierde urma. Ajung peste tot in Europa deghizati in evrei. Sunt consemnati in istorie ca cei mai feroce camatari, ca fiinte fara inima si extrem de manipulatori. Insusi Shakespeare a scris o opera despre ei „Negustorul din Veneția” in care scoate in evidenta viclenia si cruzimea acestor „evrei”. Acesta opera marelui scriitor este cenzurata astazi, fiind considerata ofensatoare la adresa „evreilor”. In prezent, ei conduc SUA si UE si au ca scop distrugerea rasei albe si refacerea statului lor. ☝️Trăim vremurile ? t.me/talmaciri ?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.