Merkel anunță că, din 2030, Germania va aloca 2% din PIB pentru cheltuieli militare

Din alocuțiunea rostită la 27 noiembrie, în Bundestag, consacrată bugetului federal pe 2020 de cancelara Angela Merkel, care a dedicat NATO cea mai mare parte, mi-a reținut atenția cu precădere știrea potrivit căreia Germania va atinge „la începutul deceniului 2030” obiectivul Alianței Atlantice de a consacra 2% din PIB cheltuielilor militare. În prezent, acest procent este de 1,37%!

Este o precizare importantă în contextul în care, în ultima vreme, analiștii și experții militari vorbesc adesea despre criza pe care o traversează NATO, îndeosebi după ce președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Alianța Atlantică „este în moarte clinică”, ce a stârnit atâtea valuri printre unii dintre membrii săi.

Pe de altă parte, îndeosebi Donald Trump reproșează Germaniei la „intervale regulate” (după cum remarcă France Presse) că, în pofida excedentelor sale bugetare, nu participă de o manieră corespunzătoare la cheltuielile militare ale NATO.

Evident, aceste ultime precizări ale cancelarei nu sunt pe placul Casei Albe. De altfel, Robert O`Brien, consilier pentru securitate națională al lui Trump, a acordat un interviu cotidianului german „Bild”, publicat chiar în ziua în care Merkel declara cele de mai sus, în care el declara că această cifră de 2% nu reprezintă decât „un prag minim”.

„Ar fi formidabil ca Germania să se afle la înălțimea rolului său de lider mondial. Puterea ei economică este imensă, ea joacă un rol important în lume”, a spus O`Brien. Germania, a cărei „putere economică este imensă”, are „obligația de a investi de o manieră corespunzătoare în apărare, în folosul apărării sale și a celei a aliaților săi”, a comtinuat oficialul de la Casa Albă.

Ajunși aici nu pot să nu aduc în discuție graba cu care Iohannis și șleahta de lingăi autohtoni au alocat 2% din PIB pentru cheltuieli militare, în contextul în care grosul țărilor Vestice din Alianță și, în general, al membrilor ei au planificat riguros un atare fapt, nesubordonându-l unei cereri exprese a lui Trump. Deși mi se pare de prisos, adaug aici că nu contest cumva apartenența României la NATO, ci-mi repugnă stilul heirupist cu care „capii” României în frunte cu Iohannis își arată, chipurile, adeziunea la Alianță, în fapt atitudine clasică de slugoi și pupincuriști înrăiți.

În context, nu pot să nu-mi amintesc o savuroasă istorioară care circula prin ani 1970-1980 referitoare la atitudinea slugarnică a liderilor Bulgariei comuniste față de „țarul roșu ” de la Kremlin. Se spune că, într-o dimineață, trezit fiind după ce era lins cu sârg undeva în spate, el ar fi întrebat:„Iar a venit o delegație bulgară?”

Nu știu dacă episodul este apocrif ori nu, dar îl susține detaliul că, la un moment dat, acei lideri comuniști bulgari ceruseră ca țara lor să devină a nu știu câta republică unională din URSS. Că, azi, liderii de la Sofia au un comportament exemplar și plin de demnitate în Europa, nu pot zice decât bravo lor!

În schimb, îmi pare rău, teribil de rău, dar comportamentul oficialităților române în frunte cu președintele Iohannis de față cu Unchiul Sam îmi amintește bine despre episodul de la Kremlin. E limpede că în spatele atitudinii lui Iohannis stă teama de a nu fi perceput drept „pupilul” Angelei Merkel din motive de origine, lesne de înțeles, dar și din altele, de conjunctură politică, știut fiind că, încă de la preluarea mandatului, președintele Trump are un cui împotriva cancelarei, el acuzând-o frecvent că Germania nu contribuie la cheltuielile Alianței pe măsura potențialului ei economic.Pe urmă, ca să fim drepți, în adoptarea respectivei decizii pe Iohannis l-au secondat niște inși lipsiți, ca și el, de onoare și demnitate, care și-au închipuit, în incultura lor crasă, lipsiți de realism și luciditate, că din postura de slugi își protejează prezentul, viitorul și chiar trecutul politic.

Câtă legătură a avut decizia respectivă cu poporul i s-a spus indirect lui Iohannis chiar în Biroul Oval al Casei Albe, când, după ce s-a lăudat că România a decis să aloce 2% din PIB cheltuielilor militare, gazda l-a întrebat sec : „Dar poporul cum a reacționat?”. Evident, al nostru președinte nu a avut replică, pentru că se știe bine de acum, el nu poate ieși din tiparul mediocrității și al obedienței totale în fața stăpânului.

El și șleahta de pupincuriști au felonia în sânge când e vorba de propriile interese, că despre cele ale poporului nu au auzit nici măcar în poveștile din copilărie, pentru ei lipsa de onoare e un merit !

Dar să revenim de unde am plecat: discursul Angelei Merkel din Bundestag în care, între altele, și-a expus opinia față de afirmația lui Macron și a prezentat propria viziune asupra NATO în lumea de azi, asta în perspectiva summitului prin care, la Londra, pe 3 și 4 decembrie se marchează 70 de ani de la înființarea Alianței Atlantice, dar care summit se anunță tensionat.

Dacă, pentru Macron, în celebrul de acum interviu acordat revistei britanice „The Economist”, NATO este „în moarte cerebrală”, context în care denunța lipsa de coordonare între SUA și Europa, cât și comportamentul unilateral al Turciei în Siria, pentru Merkel, Alianța Atlantică a fost „un zid de apărare în fața războiului”, care a garantat „libertatea și pacea ” de 70 de ani, în parte grație „prietenilor noștri americani”.

Răspunzând întrebării dacă NATO își păstrează în vreun fel utilitatea, Merkel a răspuns: „Da. Este în interesul nostru să păstrăm NATO mai bine decât în Războiul Rece” și a evidențiat contribuția Alianței după sfârșitul Războiului Rece la stabilizarea situației din Balcani sau în conflictul din Afganistan.

„Europa nu se poate apăra singură deocamdată, noi depindem de Alianța Transatlantică. Este important ca noi să acționăm pentru această Alianță și să ne asumăm înainte de toate responsabilități”, a spus ea, în vreme ce Franța pledează pentru dezvoltarea apărării europene.

Trebuie notat că disputa Macron-Merkel privind starea de azi a NATO – în care, în mod surprinzător după mine, cancelara nu ia în seama schimbările istorice radicale intervenite în cei 70 de ani de la înființarea Alianței, întâi de toate prăbușirea sistemului socialist, care era inamicul său nr 1, iar Macron vorbește despre sfidările cu care se confruntă azi aceasta-, a condus părțile la crearea unui comitet de experți care să propună măsuri pentru întărirea procesului politic în NATO ca alianță militară. E o intenție clară de calmare a jocului, dar ce vor stabili acești experți vor aproba SUA, în primul rând, Marea Britanie, Belgia, Italia sau chiar Polonia ori Ungaria? Că depre România lui Iohannis nu vorbim, pentru că el conduce o turmă de oi.

Cât privește delicata problemă a Turciei, considerată țară-cheie a NATO, care a destabilizat Alianța prin intervenția sa nesăbuită în nordul Siriei, făcută cu asentimentul SUA, Merkel a zis că ea „trebuie să rămână membră a NATO”.„Este important pentru Alianță, pe plan geostrategic, ca Turcia să facă parte” din Alianță.

Și Administrația Trump l-a urechiat pe Macron pentru celebra formulă, ambasadoarea SUA pe lângă NATO , Kay Bailey Hutchinson, uitând sau ignorând că, la instalare, Trump a zis că Alianța este „obosită”, nu a mai așteptat summitul de la Londra, declarând că este „în mod ferm în dezacord cu evaluarea NATO făcută de Macron”.

Opinia radicală a lui Macron nu este singulară în Hexagon, fostul ambasador francez în SUA, Gerard Araud, se întreba retoric dacă NATO este în moarte cerebrală și tot el răspundea „Da, dar nu trebuie s-o spunem”… În ce-l privește, președintele francez crede că înaintea reuniunii jubiliare de la Londra trebuia lansată o dezbatere indispensabilă, prin care aceasta trebuia bine pregătită, altfel „va fi un summit la care nu se va întâmpla nimic, ca și cum totul este foarte bine”, după cum spunea un consilier al lui Macron.

În fine, dar nu în ultimul rând, aflu că președintele Turciei, Erdogan, cel de la care a pornit actuala dispută aprinsă din Alianță, a declarat vineri că „Macron și nu NATO este în moarte cerebrală”, afirmație care prefațează cum nu se poate mai expresiv summitul de la Londra.

Sigur, sunt foarte multe de spus despre apropiatul summit, pe care mulți analiști îl consideră ca foarte agitat, dar voi încheia cu un punct de vedere din revista pariziană „Le Point”: „Totul anunță un summit furtunos al NATO, la care fiecare va veni cu propriile pretenții: SUA vor să plătească mai puțin și să păstreze conducerea; germanii vor să plătească mai mult și să câștige influență; iar Franța vrea mai multă autonomie europeană pentru a depinde cât mai puțin de aliați imprevizibili…”

Dar România noastră ce vrea? Nu știm, cum cred că, așa cum demonstrat la atâtea summituri ale NATO și UE, nici Iohannis nu știe.