Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) îi dă o replică tăioasă Gabrielei Firea, după ce primarul general a afirmat, în contextul scandalului privind reabilitarea Șoselei de Centură, că CNAIR dă dovadă de lipsă de profesionalism și există două variante pentru conducerea companiei: demiterea ori demisia.
Potrivit CNAIR, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea „continuă să lanseze acuzații la adresa CNAIR, fără a verifica informațiile și fără argumente reale”, compania susținând totodată că în toate discutiile cu Primăria Generală a Capitalei, Ministerul Transporturilor și CNAIR nu s-au opus niciodată predării administrării Centurii București la PMB.
„Deși i s-a explicat atât formal cât și informal care este parcursul unei cereri de finanțare europeană, aceasta revine cu acuze bazate pe informații prezentate trunchiat. De aceea ne vedem obligați ca pentru corecta informare a opiniei publice să reamintim procedura legală necesară obținerii fondurilor europene destinate inclusiv obiectivelor Centurii București (autostrada de Centura București Sud, pasajele Mogoșoaia, Domnești, Berceni și Oltenița, lărgirea la 4 benzi a secțiunilor cuprinse între A1 și DN7,DN2 și A2 și A1 și DN5, aflate pe actuala Centură a Capitalei).
Odată cu transmiterea prin MYSMIS 2014+ a documentației privind proiectul “ Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului București”, se declanșază practic procesul de evaluare a proiectului de către organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Această structură, în colaborare cu experții Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evaluează și validează documentația tehnico-economică, iar formularul final al cererii de finanțare, împreună cu documentația suport, verificată și validată, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finanțării.
În orice moment Comisia Europeană poate avea cunoștință de situația parcursului Cererilor de finanțare prin solicitarea unei informari din partea entităților implicate în procesul de evaluare.
Subliniem că Ministerul Transporturilor este cel care poate accesa fondurile europene în domeniu și de aceea procedura prevede ca evaluarea aplicației de finanțare să se facă prin colaborarea directă între DGOIT și Jaspers, pe baza documentației transmise de CNAIR S.A.
În ceea ce privește întabularea suprafețelor aferente lucrărilor de modernizare a Centurii București și aici trebuie să prezentăm elementele reale. Aceasta procedură are loc legal în momentul în care sunt expropriate suprafețele de teren în cauză și trecute în patrimoniul statului român, în administrarea MT și în concesiunea CNAIR S.A.
La ora actuală, majoritatea terenurilor aferente Centurii București sunt intabulate. A mai rămas de întabulat o mică parte din suprafețe, acolo unde nu a fost clară situația juridica a persoanelor expropriate. Pentru acestea CNAIR face demersuri permanente la autoritatile locale, care au ca scop reglementarea situatiei juridice. În plus, pentru sectorul A1-DN7, există deja un contract de prestări servicii pentru destinate întocmirii cadastrelor iar pentru sectorul DN2-A2, se află în desfășurare o procedură de achiziție publică destinată prestării serviciilor de cadastru. Aceste proceduri sunt urmate pentru fiecare obiectiv care este contruit pe Centura București, pe măsura evoluției. Trebuie spus și că pentru obiectivele de modernizare a Centurii București, construcția poate începe imediat după emiterea deciziei de expropriere, iar pe perioada execuției lucrărilor se deșfășoara procedurile de întabulare, fără să afecteze bunul mers al proiectelor .
În ceea ce privește transferul dreptului de administrare al drumurilor aflate în concesiunea CNAIR S.A., subliniem din nou că acesta presupune declasarea de la nivel de Drum Național la nivel de Drum Județean sau local. Ca atare administrarea acestor căi rutiere, revine ulterior declasării, Unităților Administrativ Teritoriale pe raza cărora se află. În ceea ce privește Centura București, o mare parte din obiectivele acesteia se află pe raza Județului Ilfov.
În toate discutiile cu Primăria Generală a Capitalei, Ministerul Transporturilor și CNAIR S.A. nu s-au opus niciodată predării administrării Centurii București la PMB, în condițiile legii. Dovadă stau întâlnirile, atât la nivel de experți cât și la nivelul Primarului General cu Ministrul Transporturilor, dar și Foaia de Parcurs stabilită împreună. Este important să atragem atenția însă că modul în care Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea abordează acest subiect, nu este de natură să sprijine proiectul în sine.
Trebuie să mai precizăm că în toate discuțiile cu Primăria Generală a Capitalei, CNAIR S.A a pus pe primul loc interesul public. Acesta este și motivul pentru care Compania a acceptat, la solicitările PMB să modifice Proiectul deja finalizat al Pasajului Domnești, chiar dacă această situație a dus la reluarea proiectării, întârzierea lucrărilor și creșterea prețului acestui obiectiv, în special ca urmare a apariției unor suprafețe suplimentare de teren care trebuie expropriate pentru construcția în noua configurație. Motivul invocat de Primăria Generală a Capitalei, la momentul la care s-a acceptat această modificare a fost că locuitorii din zonă au nevoie de tramvai pe Prelungirea Ghencea, situație identificată însă de PMB, după doi ani de evaluare a ofertelor, după stabilirea configurației acestui pasaj și după semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru pasajul Domnești. La acea dată, PMB a promis că va susține CNAIR S.A pentru a obține rapid aprobarea exproprierii suprafețelor suplimentare necesare și a noilor autorizații de construcție.
CNAIR S.A. a dovedit că pune pe primul loc interesul public, inclusiv în ceea ce privește intrarea în București a Autostrăzii 3 ( autostrada urbană), pentru care a acceptat să plătească sistemul de semaforizare. Aceasta în condițiile în care intersecția cu Șoseaua Petricani se află pe teritoriul Capitalei, iar configurarea intersecției s-a făcut de comun acord cu PMB. Pentru că după deschiderea circulației pe acest sector de autostradă, pe șoseaua Petricani din București urmează să intre 20.000 de autovehicule zilnic, CNAIR S.A. a decis să suporte cheltuielile semaforizării acestei intersecții, pentru care PMB nu a prezentat nicio soluție viabilă până la ora actuală”, a transmis CNAIR printr-un comunicat de presă.
Daca tot nu a inceput si nu v-a incepe curand constructia pasajului de la Domnesti de ce ne-au fost demolate casele si de ce au fost executati silit proprietarii fara a li se elibera recipisa CEC de consemnare a despagubirii desi legea 255/2010 a fost revizuita in august 2018; s- au in acesta tara cetatenii de rand ai acestei tari nu au nici un drept;sau in aceasta tara numai politicienii si clientela politica a partidului de guvernamant au drepturi.Domnilor guvernanti numai trambitati ca Romania este un stat de drept;poate numai ptr.voi politicieni dar noi cetatenii simplii nu avem nici un drept in aceasta tara;la noi proprietarii simpli din zona expertul evaluator Carlaont Raul Constantin cel care a intocmit raporturile de evaluare nu a fost niciodata in casele noastre a intocmit aceste rapoarte de evaluare la influienta si la sfaturile fostului consilier PSD din primaria Domnesti. In an centenar exproprierile ptr.pasajul Domnesti au umplut buzunarele unui fost consilier PSD din primaria Domnesti;iar ceilalti cetatenii au fost nevoiti sa faca credite la banca pana la adanci batraneti ptr.a putea cumpara o locuinta;iar o familie a fost executata silit si a fost lasata pe drumuri ca aurolacii de CNAIR. fara a i se oferi un spatiu locativ si fara a i se vira despagubire in cont nici pana in prezent;desi legea 255/2010 s-a modificat din aug.2018.
buuuuă în clanţă şi a luat-o rău rău pe arătură. Mai se vise preşdintă. E grav.!!!!!
In concluzie: 1.soseau de centura este in mare parte pe teritoriul jud. Ilfov, 2.rezolvarea unor portiuni de expropiere intra in atributiile primariei, Firea nu s-a ocupat, 3. intersectia este pe teritoriul Bucurestiului nu a finantat semnalizarea primind un bonus de la CNAIR, deci unde sunt banii cheltuiti de primarie? 4. Pentru a intra in proprietatea unui oras un drum national trebuie descalific in unul local. Nu a facut cereri, nu a vrut efectiv sa se ocupe de o portiune mica din sosea, dar se victimizeaza. Unde este cererea? Cum poti sa construiesti cand n-ai terenul eliberat de sarcini din vina primariei? Viseaza, pt. ca unii primari ajung presedinti. Oprescu a candidat si a luat 4%. NU avem nevoie de ”gura” sparta, vreau un diplomat si pe care sa-l intereseze imaginea Romaniei, nu avem nevoie sa ne spuna precum B&B si ultimul ca suntem prosti, avem ochi, urechi si minte asa ca nu este cazul sa ni se explice adevarul il vedem si singuri…
Uta, uta , cu caruta ! Toti au argumente , toti au dreptate , nimeni nu raspunde, nimeni nu-i vinovat ! Soseaua de centura ? Printr-un miracol , s-ar putea sa o vada gata nepotii nostrii la batranete! Da’ ce atata graba ? Traim in Romania , nu in alta tara si aici lucrurile merg tango ! Asa o fi si la altii ?
Deci cine i-a oprit pe imbuibatii astia prieteni cu tobosarul repetent sa faca ce trebuie pana acum? Ca Firea vrea sa se ocupe ea de o activitate pe care incompetentii de la transporturi s-au dovedit impotenti sau rau intentionati sa o faca nu cred ca e un motiv sa fie blamata.
NISTE BAGABONZI,NISTE MATE FRIPTE,NISTE MAMELUCI HOTI,TAMPITI SI TEMBELUCI COANE TELEORMANENE!!!!!.
HAI SPUNE MATA,CONASULE FARA 10 CLASE,CARE-I ADEVARUL. UNUL SINGUR;AL TOLOMACULUI SI AL HOTULUI
Toti fac centura. E doar o problema de interpretare :)
Pe Firea n-o mai scoate nimeni din vrie, de cand a auzit ca nu va fi ea sustinuta de PSD la prezidentiale. A turbat, iar turbarea, la femei, nu se vindeca.
Dumnezeu sa il ierte, Dumnezeu sa il odihneasca !
Firea , poate ca si ea are dreptatea /banuielile ei , insa atacurile prelungite fata de sefii partidului din care face parte cam seamana cu a musca mainile, nu mana(!) care au hranit-o .Se vede sefa suprema?
Gaitza asta pana nu o ia in plisc , serios, nu se lasa! Ea vrea sa dea vina pentru nereusitele sale, pe altii! Crede ca lumea o iarta pentru pomenile facute aiurea?
Niste mafioti se cearta cu niste mafioti in timp ce banii nostri dispar.
In concluzie nu se opune nimeni pentru ca romanii care circula pe linia de centura sa beneficieze de un trafic fluent, civilizat ! Sa auzim si de mai bine !
Cât Sistemul e-n picioare
Țața-i țață până moare!