Mesajul surprinzător al Sfântului Ioan Scărarul pentru omul modern

”Scara”, una dinte cele mai lungi, mai complexe și mai frumoase scrieri din literatura patristică  

A fost scrisă de  Sfântul Ioan ca regulă pentru viața monahală, dar nu i-a pus un nume. A denumit-o, simplu, ”Cartea despre nevoințe”. Copiștii și traducătorii acestui manuscris vor numi ei lucrarea spunându-i ”Scara dumnezeiescului urcuș”.

Despre copilăria sa nu se cunosc multe lucruri. Știa carte și era  bine inițiat în științele timpului, el a plecat la vârsta de 16 ani de lângă părinți și s-a nevoit vreme de 19 ani în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. A fost ucenicul bătrânului Martirie și după moartea acestuia a plecat în pustie timp de 40 de ani, aflăm de la  Pr. Vlad-Alexandru Mîndru.

Învață să iubească viața aspră și sărăcăcioasă

”S-a numit din călugărie Ioan și era de o simplitate, o curățenie și smerenie cum rareori întâlnim… După săvârșirea din această viață a părintele său duhovnicesc, Sf. Ioan merge cale de cinci mile în pustiu și stă acolo vreme de 40 de ani. Învață să iubească acea pustie, acele pietre, rugăciunea de noapte, arșița zilei și modul aspru și sărăcăcios în care își duce zilele, dar mai ales să se bucure de harul lui Dumnezeu care se cobora asupra lui”, spune Pr. Vlad-Alexandru Mîndru, de la Biserica Șerban Vodă.

 Sf. Ioan Scăraru devine stareț

”Un astfel de om este căutat 40 de ani mai târziu de monahii rămași fără povățuitor în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Nu acceptă din prima să fie povățuitor, stareț, al acestei mănăstiri, dar la stăruințele acelor monahi merge… și nu ca un învățat sau ca un stareț a fost între ei, ci, întotdeauna, ca un împreună slujitor…”, explică părintele.

„Am să aștern pe hârtie ceea ce am primit și eu de la alții”

”Un alt egumen, pe care îl chema tot Ioan, îi spune, într-o scrisoare pe care i-o adresează, să pună în scris drumul acestei scări care să stea neabătută cale către cer…

Primește cu bucurie și cu mulțumire scrisoarea prietenului său și spune, <nu fiind înțelept, ci împreună cu voi nevoitor, am să aștern pe hârtie ceea ce am primit și eu de la alții>.

Și dă acest exemplu de literatură duhovnicească, pe care el o denumește simplu <Cartea despre nevoințe>. Copiștii și traducătorii acestui manuscris vor numi lucrarea <Scara dumnezeiescului urcuș>”, spune pr. Vlad.

O carte ca oricare alta?

”Avem o carte ca oricare alta, însă are ceva deosebit. A fost scrisă de un povățuitor duhovnicesc pentru fiii lui duhovnicești.. și până nu vom învăța să fim ca niște fii duhovnicești nu vom putea primi ajutor, putere și lumină pe calea vieții din paginile acestei cărți. Aceasta este cheia, lucrul care ne desparte pe noi…  să înțelegem că binele e bine și răul e rău în viața noastră, să nu mai găsim cuvinte care să ne acopere greșelile și motive ca să ne îndreptățim pe noi”, arată părintele.

 Lucrările duhovnicești trebuie citite raportându-le la viața noastră

„Altceva este purtarea de grijă a lui Dumnezeu, altceva ajutorul Lui, altceva paza, altceva mila lui Dumnezeu și altceva mângâierea. Cea dintâi, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu se vede în toată zidirea, cea de-a doua, numai în credincioși, cealaltă în cei care cred cu adevărat, iar cea din urmă, mângâierea, se arată în cei ce Îl iubesc”. (Fragment din Filocalia vol. IX , tradusă de Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloaie – în această carte, ”Scara” ocupă 350 de pagini)

”Lucrările duhovnicești trebuie citite raportându-le la viața noastră, la cuvintele noastre, cât sunt ele de mici și neînsemnate, la rugăciunea noastră, cât ar fie ea de săracă, să le citim cu gândul, măcar că suntem și noi împreună căutători ai lui Hristos”, spune pr. Vlad.

”Poate că noi nu avem credința pe care ar trebui să o avem, poate că nu facem ceea ce trebuie….,dar poate că această credință a Sf. Ioan Scărarul(…)cu necredința noastră vom primi ajutor de la Dumnezeu…”

 Până la sfârșitul zilei au plecat toți șoarecii

 ”Mitropolitul Antonie Bloom de Suroj, mitropolit rus care a trăit în Marea Britanie veacul trecut, povestea în felul următor…

Când am venit aici la dvs. și mi s-a repartizat un apartament în casa parohială… eram eu cu mama și bunica mea… la un moment dat, casa aceasta s-a umplut de șoareci…  am fi putut pune capcane, dar ne era milă să le luăm viața și mi-am adus aminte că în Molitfelnicul mare este o rugăciune pentru tot felul de vietăți care ar putea aduce atingere vieții omului… de la lei și tigri până la lăcuste sunt vreo două pagini de nume de animale și de insecte înșirate acolo.

Este o rugăciune a Sf. Eustație… și luând acea rugăciune am zis:

<Doamne, eu nu cred că rezolv ceva cu această rugăciune!  Dar Sf. Eustație când a scris această rugăciune el credea că rezolvă probleme din viețile oamenilor cu această rugăciune, că altfel nu ar fi scris-o…

Mi-am pus epitrahilul… a ieșit un șoarece de sub o ușă, a venit în mijlocul încăperii și s-a uitat la mine.

După ce am spus rugăciunea, șoarecele era tot acolo și se uita la mine… și i-am spus: ”Acum du-te și spune-le cu celorlalți!”… Până la sfârșitul zilei au plecat toți șoarecii din casa aceea…

Se poate întâmpla ca noi să nu credem, dar să citim <Scara> și nu pentru credința noastră, ci pentru credința Sf. Ioan și a ucenicilor lui care au râvnit și au citit-o…”

Dacă ne uităm câți au tradus această ”Scară”

”Dacă ne uităm câți au tradus această <Scară> în limba română aproape că facem istoria culturală a României…

Mitropolitul Varlaam, în 1615; Arhimatritul Bartolomeu Măzăreanu, 1766;  Ieromonahul Grigorie de la Cozia, 1765; Ieromonahul Macarie de la Cernica, 1790; Mitropolitul Veniamin Costachi, 1814; Samuil Micu-Klein, 1800; Mitropolitul Tit Simedrea, la începutul veacului trecut; Mitropolitul Gurie Grosu, 1930; Mitropolitul Nicolae Corneanu, ucenicii Sf. Paisie Velicikovski au tradus <Scara>… Sf. Arsenie, Sf. Ardealului, a tradus această <Scară> aproape pe nerăsuflate, în trei luni de zile… în cele din urmă, Sf. Mărturisitor Dumitru Stăniloaie, care a tradus această carte și ne-a lăsat-o în Filocalia, în Vol.  9.

Toți acești oameni au simțim un dor și iată că unii dintre ei au ajuns sfinți… citind, traducând și urmând cuvintelor Scării…”, spune  pr. Vlad.

 Nimeni nu este ferit de cădere

”<A urca pe scara virtuţilor> este o metaforă creştină fundamentală care descrie procesul ascetic şi duhovnicesc de autodepăşire… de cultivare a virtuţilor(…) face parte din aceeaşi categorie semantică cu <a pune început bun>.

Nimeni nu este ferit de cădere, dar trebuie să nu uităm că <scara> urcării noastre spirituale se sprijină, în partea de sus, chiar de cer… să căutăm şi noi să punem <început bun> vieţii noastre în vremea postului”, conchide pr. Vlad-Alexandru Mîndru.

După o viaţă de nevoinţă şi rugăciune, înconjurat de ucenicii săi iubiţi, Sfântul Ioan s-a stins în Sinai, pe la mijlocul veacului al VII-lea. Biserica i-a rânduit prăznuirea pe  30 martie – ziua morţii şi i-a dedicat şi Duminica a IV-a a Postului Mare.