După ce am urmărit-o la Festivalul de la Bregenz în rolul Carmen, fermecătoarea mezzosoprană Gaëlle Arquez a lansat recent un album intitulat Ardente Flame, a obţinut Grands Prix Academie Charles Cros, a incendiat scenele de Operă din întreaga lume.
Carmen a însemnat o experienţă inedită la Festivalul de la Bregenz, fiind cântată pe Seebühne, imensa scenă instalată pe lacul Constance. La Frankfurt, mezzosoprana a cântat Habanera costumată în gorilă, într-o atmosferă ţinând de cabaret şi de circ. Producţia trasa evoluţia unei creaturi care n-avea nimic dintr-o femeie fatală, aşa cum este reprezentat persoanjul în mod obişnuit.
În schimb, la Bregenz, decorurile lui Es Devlin şi punerea în scenă semnată de Kaspar Holten reluau o parte din codurile Spaniei. „Pe Seebühne condiţiile de lucru sunt foarte speciale. Pentru noi, provocarea este considerabilă fie şi pentru că trebuie să învăţăm să cântăm în aer liber şi cu microfon; n-avem un contact direct cu orchestra, instalată într-o sală separată, protejată de intemperii, nici cu dirijorul pe care îl vedem pe un ecran. În faţa noastră, 7.000 de spectatori, ceea ce este impresionant! Fără a mai pune la socoteală faptul că temperatura este de 12 grade, ceea ce contează mai ales dacă trebuie să te arunci în lac… Să nu uităm că în acest spectacol eu mor înecată. Şi există prezenţa apei care adaugă atmosferei unice ceva aproape senzual. Este un pericol continuu, dar care îţi dă energie”.
În 2017, Gaëlle Arquez a cântat Carmen la Teatro Real din Madrid, în faimoasa producţie a lui Calixto Bieito. Artista mărturiseşte însă că nu doreşte să înlănţuie producţiile cu Carmen şi nici să se identifice cu acest rol. După Londra, în acest martie, unde a reluat spectacolul de la Frankfurt, şi după Bregenz din vara acestui an, va renunţa o vreme la rol.
Diamant al revistei Opéra Magazine pentru primul său recital discografic de la Deutsche Gramphon, Marele Premiu „Solistă lirică” al Academiei Charles Cros în anul 2017, mezzosoprana franceză a întrupat-o pe Isolier în noua producţie cu Comte Ory a Operei Comice din Paris care a avut premiera recent.
O ascensiune perfect stăpânită, ale cărei mari etape internaţionale viitoare înseamnă cucerirea celebrei Covent Garden din Londra, anul acesta, iar apoi a Metropolitan Opera din New York în 2019.
Pentru primul său recital discografic, Ardente Flamme, mezzosoprana a avut carte albă din parte Casei Gramophon, iar artista s-a îndreptat către repertoriul francez, nu numai pentru că îl cunoaşte cel mai bine. Graţie sfaturilor filosofului, scriitorului şi criticului muzical André Tubeuf, ea a descoperit un mare număr de arii magnifice şi a ascultat multe înregistrări ale unor soliste din anii 1940-1960. Potrivit propriei mărturisiri dintr-un interviu acordat revistei Opéra, la început a fost uşor rezervată ascultându-le: „Acest mod de a cânta mi se părea demodat, dintr-o altă epocă şi mi-au trebuit ore şi zile la rând pentru a reuşi să intru în acest univers, pentru a înţelege modul atât de special de a conduce vocea, modul de a transmite textul şi pentru a vedea ce pot învăţa de la ele, eu care am fost formată în alte coduri vocale. Cântul francez este foarte special: la CNSMD din Paris am avut mai mulţi profesori americani sau franco-americani, care se apropiau foarte diferit de ceea ce ascultam eu în acele înregistrări. Lecţia acestor interprete din trecut era deci foarte importantă dacă voiam, la rândul meu, să transmit emoţia acelei muzici”.
Gaëlle Arquez s-a născut în 1983 la Saintes. După Premiul I la canto al Conservatorului din Paris, în 2009, a cântat de-a lungul anilor o seamă de personaje diverse: Angelica în Orlando Furioso, Susanna în Le nozze di Figaro la Avignon, Prinţul fermecat din Cendrillon de Massenet la Lille, Hélène din Frumoasa Elena la Toulouse, Rosina în Bărbierul din Sevilla, Meg Page din Falstaff, la Opera Bastille. A fost distribuită în crearea mondială a operei Pigeons d’argile de Phillipe Hurel la Toulouse, în Angelina din La Cenerentola, sau în Nerone din L’Incoronazione di Popeea. Anul trecut, a fost Mélisande.
Gaëlle Arquez a realizat că există o identitate vocală franţuzească şi s-a aplecat asupra ei în acest prim disc. Alături de operele cunoscute, cum ar fi Carmen, La Damnation de Faust, Werther, există rarităţi ca opera Cléopâtre de Massenet sau Clytemnestre, cantata cu care André Wormser a câştigat Premiul Romei în 1875… În înregistrări, mezzosoprana mărturisea că a descoperit muzici despre care nici măcar nu auzise. A realizat că secvenţe întregi ale repertoriului francez nu sunt promovate şi susţinute. Multe dintre ele abia încep să fie abordate din nou, în timp ce, afirmă ea, „unii colegi din generaţia mea nu sunt distribuiţi, deşi sunt extrem de talentaţi. Dacă un străin este distribuit într-un rol, el îşi găseşte imediat un loc între noi, dar nu şi dacă se exprimă într-un jargon de neînţeles, ceea ce se poate întâmpla”.
În ceea ce priveşte continuitatea muzicală, mezzosopranei i s-a părut important să înceapă cu Gluck şi filiaţia sa: Cherubini, Berlioz… „Cu Gounod, Bizet, Massenet s-a produs o ruptură, se intră într-un alt univers”, afirmă ea.
Eroinele acestor compozitori o interesează în mod special pentru că toate sunt victime ale unei pasiuni devoratoare care le duce uneori la graniţa nebuniei, alteori la moarte. În această succesiune de portrete, figura lui Mignon constituie un fel de pauză de respiraţie. Este o operă pe care i-ar face plăcere să o interpreteze în teatru şi care merită, după părerea sa, să fie reevaluată în zilele noastre.
Dificultatea în interpretarea muzicii lui Gluck constă în a găsi măsura justă între rococo şi un exces de romantism. Gaëlle Arquez a început prin a citi partitura Armide fără niciun efect instrumental. „Vă imaginaţi supriza mea când am auzit orchestra, de o densitate incredibilă. Da, descoperi deja romantismul. Această întâlnire a fost un adevărat declic şi mi-a trezit o dorinţă nebună de a aprofunda acest repertoriu. Scopul era nu numai de a găsi o muzicalitate în care să mă simt bine, dar şi un libret care să mă captiveze. Gândiţi-vă la operele lui Rameau pe care le ador: textele lor sunt atât de frumoase! Instrumentul rămâne acelaşi, dar este pus în valoare”.
În 2009, când a terminat Conservatorul, Gaëlle Arquez a fost considerată soprană. A început să fie interesată de muzica barocă, ce convenea atât vocii, cât şi preferinţei sale pentru anumite texte. Treptat, şi-a lărgit repertoriul, pe de o parte cu Vivaldi şi Haendel, pe de altă parte, cu Lully şi Rameau. A lucrat cu dirijori ca Raphaël Pichon. Nu abordase nicio pagină barocă şi nu cunoştea nimic despre estetica barocă până când Pichon i-a cerut, în 2011, s-o încarneze pe Iphise din Dardanus la Festivalul de la Beaune. Evoluţia de la soprană la mezzosoprană s-a făcut în etape, fără niciun pericol pentru voce.
Iar în 2016, a abordat rolul Carmen în producţia semnată de Barrie Kosky, la Frankfurt. „Mă temeam de acest personaj. Fără îndoială se credea că el era potrivit pentru mine, datorită, printre altele, fizicului meu mediteranean. Am avut nevoie de timp până să mă decid şi să îndrăznesc să fac pasul”.
Întrebarea pe care solista şi-o pune adesea este felul în care trebuie abordat un rol carismatic. Ea a revenit şi în recital său. Marguerite, din Damnaţiunea lui Faust, a constituit o adevărată provocare. Se pune întotdeauna întrebarea unde trebuie să se situeze interpretul faţă de tradiţie. Dar, susţine Arquez, „Dacă nu trebuie să uităm trecutul, repertoriul este totuşi ceva viu: el trebuie încredinţat unor artişti tineri care îi vor încorpora propria lor personalitate”.
Eclectismul este, după părerea sa, o necesitate. A semnat recent un contract pentru debutul la Metropolitan Opera din New York, unde va interpreta Cherubino din Le nozze di Figaro în 2019. Este un compozitor pe care îl iubeşte şi pe care l-a mai abordat în diferite etape ale carierei sale. Duce dorul unora dintre personajele lui, cum ar fi Dorabella din Cosi fan tutte sau Idamante din Idomeneo. Dar agenda ei este plină până în 2020: „Sunt constrângerile vieţii noastre profesionale; suntem prinşi într-un fel de angrenaj pasionant, cu dirijori, regizori, parteneri cu care dorim să lucrăm, teatre pe care le iubim. Nu este simplu să fii mereu pe drumuri”.
În curând, Gaëlle Arquez va urca pe scena Opernhaus din Frankfurt în rolul Adalgisa din Norma, în 10, 14, 17, 20, 23 şi 27 iunie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.