
Companiile din România energointensive mai primesc încă un sprijin pentru a le ușura povara cu achiziția electricității. După două măsuri succesive din partea statului român, de această data, și Bruxellesul ajută. Comisia Europeană a aprobat planurile României de a compensa parţial companiile mari consumatoare de energie pentru preţurile mai ridicate ale electricităţii rezultând din costurile emisiilor indirecte, conform sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), se arată într-un comunicat publicat de Executivul comunitar. Schema va acoperi perioada 2019-2020, cu un buget provizoriu de aproximativ 291 milioane de euro.
De această măsură vor beneficia companiile active în România în sectoarele care se confruntă cu costurile semnificative ale electricităţii şi care sunt în mod special expuse la concurenţa internaţională. Adică aceleași multinaționale ca Alro, Sain Gobain, Continental, Pirelli, CRH și celelalte fabrici din industria cimentului etc.
Compensaţiile vor fi acordate prin rambursări parţiale ale costurilor indirecte ETS către companiile eligibile. Comisia Europeană a evaluat măsura conform reglementărilor UE privind ajutorul de stat, în special îndrumările privind anumite ajutoare de stat în contextul sistemului UE de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră post-2012 şi a stabilit că măsura este în linie cu cerinţele din îndrumări. În special, schema va evita o creşte a emisiilor globale cu efect de seră în urma relocării companiilor în state din afara UE cu reglementări de mediu mai puţin stringente. Mai mult, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul acordat este limitat la minimum necesar.
Orban a cerut voie
Comisia Europeană a aprobat planurile României în conformitate cu reglementările Uniunii Europene privind ajutorul de stat.
În urmă cu o săptămână, premierul Ludovic Orban anunța iminența măsurilor de sprijin pentru industria energofagă. ”După modelul IMM Invest, vom adopta un act normativ care va crea un mecanism de garantare pentru capitalul de lucru și pentru investiții și pentru companiile mari care nu pot să acceseze IMM Invest. (…) De altfel, va deveni curând operațională o schemă de ajutor de stat pentru care am primit susținerea Comisiei Europene, în special pentru marii consumatori de energie electrică, prin reducerea practic a prețului la energie electrică, prin diminuarea cuantumului certificatelor de CO² cu până la 20%. De asemenea, ne gândim și la o altă măsură, de reducere a taxei de cogenerare, astfel încât să generăm condiții de furnizare a energiei şi, aici fac o paranteză, încă resimțim efectele negative ale Ordonanței 114, care a aruncat în aer prețul la gaz și la energie electrică. La ora actuală, companiile românești cumpără la prețuri mai mari decât prețurile la care se cumpără gazul natural și energia electrică în multe țări europene. Mai ales în companiile care au în structura costurilor un cost important cu energia electrică sau cu gazul natural. Și avem foarte multe companii în economia românească care consumă energie electrică și gaz și au o structură mare a costurilor. Asta a redus competitivitatea acestor companii pe piața internațională, Ori, aici va trebui să gândim mecanisme prin care să permitem companiilor să acceseze, măcar la prețul mediu european, gazul natural și energia electrică”, a spus, atunci, premierul.
ETS este o piatră de temelie a politicii UE de combatere a schimbărilor climatice, ce include industriile care generează aproximativ 45% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul UE. Acesta limitează emisiile provenite de la peste 11.000 de centrale electrice, instalaţii industriale şi companii aeriene.
De precizat, la electricitate, marea industrie energo-intensivă beneficiază deja de o serie de facilități, cum ar fi scutirea de la plata „certificatelor verzi” și compensare de la stat, într-un anumit procent, a costurilor cu achiziția ei.
Aiurea! De unde stii, de la A3?
Olt, Teleorman, Dolj au fost foarte industrializate odata. Acum sunt cimitire de fabrici-fiare vechi abandonate.
Coruptia e la ea acasa in Caracal, se stie prea bine treaba cu Dinca, politia, procurorii i-au (sau le-au) oferit protectie traficantilor.
Sudul a fost si ramane zona economica cea mai industrializata. Detine ponderea in mai toate ramurile industriale si energetice.
Mai bine ar profita de situatie si le-ar renationaliza. Cand ii ingrasa pe patronii lacomi sunt ale lor iar cand au pierderi sunt ale Romaniei. Pierderile, bineinteles!
Ce sa va fac fratilor? Toti clampanim aici verzi si uscate si nimeni nu iese in strada. Dreptatea nu se obtine niciodata acceptand umilinta?
Industria x,y,z foști mastodonți industriali care nu mai sunt românești și care oricum se descurcă și fără ajutor de la bugetul statului român.
Pe firmele mici românești, care nu se descurcă și mai apucă ce rămâne, pune Cîțu impozitele. De șmecherii din multinaționale și bănci străine, cum a îndrăznit unu ca Dragnea să se atinģă de profiturile lor uriașe s-a trezit cu dosar penal de la DNA, condamnat să dea satisfacție unor ambasade …
Cine crede că au venit ei, Iohannis, PNL să schimbe ceva … au terorizat prostimea cu amenzi, Cîțu umflă impozitele să aibă bani de certificate verzi și alte gogoși, să plătească împrumuturi externe.
Pe guvern îl doare grija de certificate verzi și în același camioanele cu bușteni curg din munți zilnic. Ministrul mediul spune că nu exiată defrișări ilegale, totul e legal. Șpaga la Werner și PNL trebuie să fie pe măsură, să aibă totul acoperire legală.
„La ora actuală, companiile românești cumpără la prețuri mai mari decât prețurile la care se cumpără gazul natural și energia electrică în multe țări europene”.
Dar cetăţenii români nu plătesc preţuri nu mai mari, ci uriaşe, la curent electric şi gaze naturale, faţă de cei din ţările europene, raportat la salariile care se iau ?!
Lor de ce nu le creaţi asemenea facilităţi, mizerabili ce sunteţi ?!
@Nea: Fiecare stat care se respecta își apăra capitalul propriu!
Ce masuri coercitive a luat Germania împotriva scandalului international al VW? Ști? Nici eu
In sud in localitati mici nu vine aprope nicio multinationala sa investeasca un eurocent.
Nu se intampla practic, vreo activitate economica in afara de ceva agricultura rudimentara si anemica si niste magazine care vand legume, fructe din Italia, Spania, Polonia aiurea mai putin productie locala. Sau daca e agricultura toata productia e facute de firme straine, dictata de nevoi de afara care evident pleaca afara. Si nu vor veni Orban, Citu, Barna sau altii „de dreapta” sa schimbe ceva, n-au calcat in viata lor prin sate. Corporatisti stau toata viata prin corporatii. Ei sunt de dreapta, nu-i intereseaza electoralul de stanga. Trazationare„Certificatele verzi”, cai verzi pe pereti. O minciuna.
Inca un exemplu clar ca acest guvern nevotat de cetateni dar plantat de cotrocenist, apara intetesele straineze din Romania! Oare e infractiune sau nu la siguranta nationala?! Se sesizeaza cineva la aceasta manevra?! Ciuciu!
Pai nu pentru ăștia au venit ei la putere?
Ordonanță 114 deranja pensionarii sau stapanii?
Cei care mai pricep economie,ar scrie alteceva!
Si bani de pensii si alocatii spun ca nu au!
Unii cu greutate cum ar fi Ioan Niculae sau multinaționalel, întotdeauna vor fi privilegiate la preț sau calitate. Alții mai nici nu sunt băgați în seamă. Cât despre poluare ei scot banul sau apelează la cine trebuie statul, garda de mediu îi va trata cu îngăduința sau închid ochii.
Firmele mici dacă-i prind cu nereguli riscă să fie închise din cine știe ce găsesc ei. La fel ca poliția rutieră dacă vor să găsească un defect la mașină sigur îl găsesc. Dacă vor să închidă ochii la șoferi agresivi. Li se face somn brusc domnilor polițiști și se duc să se culce. Vela spune că n-au oameni la ciculație. Dar toți stau prin birouri, dormitează. Așteaptă pensionarea pe pensii nesimțit de energofage.
Cine vrea să-și izoleze termic casa, se descurcă cum o putea, decât să mai aștepte după birocrația de stat, nimic. Bagă 5-7°C în plus iarna și scade costurile la combustibil cu 1/3 sau mai mult. Iernile sunt din ce în ce mai calde, scurte, fără zăpadă etc
Dar companiile patronilor români vor fi ajutate ??? Ca de exemplu ,firmele de producere a ingrasamintelor minerale ,a lui Nicolae?????
Pensionari pe contributivitate, aici se duc banii la care sperati din 01.09.2020. (Si) De asta nu sunt bani ptr marirea pensiilor !!! Fiti mandrii ca prin sacrificiul vostru contribuiti la profiturile nesimtite ale multinationalelor, salariile securistilor, pensiile speciale, pe tehnica cu care va vom spiona… etc. Partidul va multumeste ptr intelegere si va cere sa ne votati totusi.