Mugur Isărescu este simbolul personalității publice aflate la vârful unei instituții de decenii. Isărescu a fost la șefia Băncii Naționale a României din 1990, când prima dată a fost numit de Guvern. Apoi, din 1991 a fost votat pentru funcție în mod repetat de Parlament. Ultima dată Mugur Isărescu a fost votat de Parlament pentru șefia BNR în luna octombrie, anul trecut. Singura plecare de la BNR a fost la finalul anilor 90, pentru un an, între decembrie 1999 și decembrie 2000. La acea vreme a fost al treilea prim-ministru numit de Emil Constantinescu, pune a stinge crizele politice și economice din acea perioadă.
Conform ultimei declarații de avere, din 2024, pentru anul fiscal 2023 , Mugur Isărescu a încasat 1.081.187 de lei pentru funcția de guvernator al BNR (medie lunară de 90.000 de lei, sumă netă). Alți 30.612 de la Academia Română, unde e membru titular. De asemenea, în anul fiscal 2023 a încasat o pensie de 322.097 de lei.
Citește și: Super specialii. Cine sunt șefii care pot cumula în continuare pensia cu salariul la stat
Timp de aproape două decenii mână dreaptă a lui Mugur Isărescu la BNR a fost Florin Georgescu. Din 2004 până 2024 Florin Georgescu a fost prim-viceguvernator, iar din 2024 este pentru cinci ani viceguvernator. Singura perioadă în care Georgescu s-a suspendat din funcție pentru câteva luni a fost în 2012, când a fost numit vicepremier și ministru al Finanțelor. Spre deosebire de Isărescu, Florin Georgescu a făcut și politică partizană. Georgescu a fost pentru două mandate, 1996-2000 și 2000-2004, deputat din partea PDSR și PSD.
Ultima declarație de avere a lui Florin Georgescu, din 2024 pentru anul fiscal 2023, arată că a încasat într-un an 1.003.822 de lei de la BNR. De asemenea, a beneficiat și de două pensii. 243.935 de lei a încasat de la Casa Locală de Pensii a Sectoarelor 1, 2 și 5, în timp ce, de la Parlament, a încasat 86.510 lei, ca indemnizație de fost parlamentar pentru limită de vârstă. 2023 a fost anul în care, pentru mai multe luni, aceste venituri au fost eliminate, până când CCR a decis reintrarea lor în plată.
La fel ca Mugur Isărescu, Georgescu va rămâne în funcție cel puțin până în toamna anului 2029, când mandatul său expiră.
Peste un deceniu la șefia EximBank
Traian Halalai este la conducerea EximBank din noiembrie 2012. Este unul din cele mai bine plătite locuri de muncă din sistemul public din România. Ultimul mandat de patru ani încredințat lui Traian Halalai la șefia Eximbank a fost în noiembrie 2024. Așadar, va sta în fruntea acestei instituții până în 2028. Mai precis, va avea cel puțin 16 ani la cârma instituției.
Potrivit declarației de avere din 2024, cu veniturile încasate în anul anterior, în conturile lui Traian Halalai au intrat 1.426.347 de lei de la EximBank, pentru contractul de mandat. Alți 257.916 lei sunt pentru prezența sa în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA), una dintre cele mai vânate poziții de la stat. Practic, media lunară netă a veniturilor lui Halalai a fost de peste 140.000 de lei.
Șefa de la Investiții, 12 ani la cârma instituției
Compania Națională de Investiții (CNI) este patronată de mai bine de un deceniu de aceeași persoană, Manuela Pătrășcoiu. Directoarea a reuşit să reziste în funcţie cât timp pe la guvernare s-au succedat nu mai puţin de nouă premieri, fiind în prezent la al zecelea. A fost adusă la şefia CNI pe vremea lui Liviu Dragnea, în 2013. Fostul preşedinte PSD era atunci era ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta. Anterior, în perioada 2002-2013, a fost director economic al instituției. Din 2013 nu a mai plecat de la cârma instituției, în legislație nefiind specificat un număr de ani pentru mandatul la șefia companiei.
CNI este o structură relevantă, mai ales din prisma sumelor de care dispune şi a relației pe care o are cu comunitățile locale. Motivul: pentru că este instituția care finanțează săli de sport, bazine de înot, așezăminte culturale, unități sanitare, blocuri pentru defavorizați și lista poate continua.
Manuela Pătrășcoiu a menționat în ultima sa declarație de avere, în 2024, venituri de 643.120 de lei din salariul încasat la CNI. Așadar, o medie lunară de 53.500 de lei (10.700 de euro). A mai primit și 43.200 de euro pentru „gestionare și administrare de proiecte externe”, tot pentru CNI.
Veteranul de la gaze
Ion Sterian, directorul general de la Transgaz, a ajuns pe o funcție de conducere la nivelul instituției în 2013, în timpul Guvernului Ponta. Inițial a fost președinte al Consiliului de Administrație, apoi administrator, director general interimat, iar în cele din urmă director general plin.
Primul mandat de director general a început în august 2017, iar ultima sa numire, pentru o perioada de patru ani, a fost anul acesta. Mandatul expiră în 2029.
Potrivit ultimei declarații de avere a lui Sterian, cea din iunie 2024, cu veniturile aferente anului 2023, arată că șeful Transgaz a primit de la această companie 1.906.451 de lei. Practic, media lunară a fost de 158.000 de lei. Pe lângă suma de la Transgaz, Sterian a mai încasat 36.079 de lei din arenda unui teren agricol din județul Brăila.
Ministrul OUG 13, la un pas de a fi șef pe viață
Florin Iordache a atins apogeul carierei când a fost numit ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu. A rămas în funcție doar o lună și cinci zile. Suficient ca să promoveze celebra Ordonanță de Urgență 13, care prevedea o mare amnistiere.
În octombrie 2020, Parlamentul l-a votat pe Florin Iordache pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ, iar mandatul este nelimitat. Precedentul șef al Consiliului Legislativ, Dragoș Iliescu, a stat în funcție din 2003 până în 2020, anterior fiind președinte al unei secții din aceeași instituție.

Prin urmare, Florin Iordache avea inițial toate premisele să rămână cât dorește în această funcție. Însă Coaliția PSD-PNL a bătut palma să schimbe legea de funcționare și organizare a Consiliului Legislativ, iar pentru șefiile de secții și pentru președintele instituției a introdus mandate clare și o limitare a acestora.
Modificarea a avut loc, după lungi tergiversări, în iulie 2024. Președintele în funcție, Florin Iordache, își începea atunci un nou mandat de cinci ani, la fel ca șefii de secții. Mandatul acestora poate fi reînnoit o singură dată. Așadar, Florin Iordache sigur va fi pe funcție până în 2029, iar dacă partidul decide să-l mențină în continuare, până în 2034.
Stupoare? Sa fie Bram’s Burack identic in ganduri si simtiri cu ras put Tino Idu Paulian Ionescu? Nicio surpriza fiind Fabri Katz i pe banda rulanta…Vezi Yoram-tetea…
Absolut nedrept să beneficieze de salarii uriașe. Mă uimește informația legată de terenul deținut de Sterian în jud. Brăila. Cât de mare e? Trebuie să fie uriaș, dacă a primit asemenea nivel al arendei. Eu am primit pentru un hectar 1200 lei, el 36.000. Deține tot județul? Lăcomie, numele tău e al tuturor acestora de mai sus!
Astia vor ramane acolo unde au fost atatea ani chiar si dupa moarte .Vor fi inpaiati si asezati ca mascote ale institutiilor statului .Doamne ,cata nedreptate poate sa fie in tara asta !
Tica C A Losh ilor, ati bloc cat intre 9:41 si 16:45 toate comentariile, din cauza comentariului meu amplu in care explicam „incremenirea” in functii a stalpilor pseudocapitalismului mioritic in frunte cu Escu von der Isar, fostul lt.col sesese eku sub acoperire la Finante, impreuna cu „Draga Stolo” avand acelasi grad, Escu fiind actualmente cel Putin Mareshal…
Stimate domn,pentru ca imi plac postarile DVS va informez ca in 1990 datoria externa a Romaniei era ZERO deci daca BNR avea ceva rezerva,asta e
In 2025 cifre oficiale datoria pe termen lung si scurt este de 220 miliarde euro,acoperirea de 70 miliarde rezerve e suficienta?Eu zic ca nu
toate tarile bogate care o duc bine au datorii.
cetateanul trebuie sa traiasca decent in primul rand . nu statul sa fie pe zero
Eu nu înțeleg ce tot aveți cu Isărescu.
În ’96 rezerva țării era de 400mln $, acum avem peste 70 MLD €. Omul își face treaba cu brio. Sau vă trebuie vreun nepot de-al lui Stănescu pe acolo?
Stimate domn,pentru ca imi plac postarile DVS va informez ca in 1990 datoria externa a Romaniei era ZERO deci daca BNR avea ceva rezerva,asta e
In 2025 cifre oficiale datoria pe termen lung si scurt este de 220 miliarde euro,acoperirea de 70 miliarde rezerve e suficienta?Eu zic ca nu
BNR a fost privată de la-nceput, doar 1/3 de stat. De la 1901 este 100% privată. dacă acei acționari sau urmașii lor n-ar fi pierdut-o din mână la părelnica naționalizare n-ar fi cerut niscai despăgubiri?
Dacă banca centrală americană este, oficial, privată (rezervele Federale), dacă Banca Angliei e oficial de stat dar este, neoficial dar adevărat, 100% privată, care-i posibilitatea ca BNR să fie de stat cînd nu avem putere asupra ei? Care partid, candidat, făgăduiește că dacă cîștigă algerile schimbă Nemuritorul? Deschide=ți-vă ochii!
si-a tras Edmond de Rothschild o podgorie si ferma de capre pentru branza ,l-a imitat si Mugurd de Isareschild cu podgoria si branza…ban la ban si paduche la gitan trage
sa dam si pomanagiilor astora pensii speciale,mai mari ca ultimul salariu,sa vedeti cum fug toti acasa,la pensioara ,raman fara directori companiile statului si BNR
Functionarii de la Consiliul Legislativ – Iordache , au pensii speciale , incepind de anul trecut . Cind ziceau ca scot pensiile speciale !
Mugur Isarescu va conduce BNR si dupa moarte.
Va fi imbalsamat, bagat la subsol unde tzin tezaurul si de acolo va da ordine si va conduce in continuare BNR.
In acest scop BNR va angaja un saman sau un druid, capabil sa comunice cu mumia si sa transmita dispozitiile catre subordonati.
@gelu: ce treabă are mosadul cu ceea ce am scris? Ești atent la comentariile citite sau bati câmpii fara dovezi precum mucul aiurit și infect de la Cotroceni pe partea dovezi anulare alegeri în fals? Bă omule, citește cu ochii și mentalul funcțional, discerne și după, comentează! Nu te mai baga in seama cu bârfe fara dovezi!
@parerea cipilica/In 1989 Lovitura de Stat a fost data de Oculta Mondiala pentru a trasforma Sfanta Noastra Romanie in Colonie si pe noi, romanii in sclavi. Asa ca toti care s-au perindat pe la putere in toti acesti 36 de ani au fost, cu mici exceptii vatafii alesi de stapanii externe care sa duca tara in prapastie pana la stergerea ei de pe harta. Toti politicienii, oamenii de afaceri care nu puteau fi controlati au fost condamnati la inchisoare cu dosare trucate sau chiar eliminati fizic. Ca sa nu mai spun ca toata Baza de Date a cetatenilor din UE, inclusiv a romanilor este stocata in Israel. Si atata timp cat Stegul Israelului e arborat pe Parlamentul Romaniei si alogenii ca wexlerii, morarii si florestii ne scriu istoria si legile cine crezi ca conduce Colonia?
Se duce o lupta ca sa plece acestii babanii din funcții ca sa vina altii.usr de abia așteaptă sa facă rocada.totii sunt la fel .romania este o tara securista cu un popor de idioții care îl iubesc pe nicusor dan care are mintea unui copil de 10 ani.
Ar fi interesant de stiut unde se exporta namolul ridicat de pe fundul 5 lacuri de acumulare golite? Aceste namoluri sunt pline de firicele de aur. Basca ca acest namol este si un bun ingrasamant agricol? Ce tara va intra gratis in posesia lui? Sa ajunga in tara alesilor Satanei?
În plus, vor trebui 3 ani ca sǎ se reumple lacurile de acumulare golite timp în care tot curentul pe care l-ar fi produs va fi importat.
Aceste namoluri sunt pline de substante chimice, din raurile care alimenteaza apa din lacurile hidrotehnice, de la pesticide, ingrasaminte chimice, pana resturile lichide din peturile aruncate cu sutele. Aceste namoluri pot fi utile doar pt biogaz.
@gelu/nu le mai umplu, pana 2030 trebuiesc lasate sa curga liber 25.000 km de rauri in UE. Asa ca barajele vor fi distruse.
faptul ca ‘nemuritorii’arata ca dezgropati dupa 40 de zile,nu trebuie sa influenteze opinia publica,astia nu au batut un cui in viata lor,doar i-a purtat limuzina condusa de sofer de colo-colo
Ce aveti cu Isarescu, este cel mai respectat roman de finanta internationala. Nu fura, primeste legal acele venituri..
Oamenii strainilor, pusi la butoanele Romaniei-colonie de 36 de ani, curand. Se rasucesc romanii impuscati de A-R-M-AT-A in groapa, bai, strigand : LIBERTATE-JOS DICTATIRA-JPS SECURITATEA! RUSINE, ROMANI ADORMITI! RUSINE!
O sa ii ducă de la serviciu, direct la pompe funebre
ROMANIA TARA CAPTURATA dupa 1989………………………
Toti acesti inconstienti vor finaliza ca Hagi Tudose – numărând-și bani și plangand ca vor trebui sa moara (ori cautand moștenitori printre „trufandale” ce le vor pune perna pe cap).
Va muri la birou.
Li se rupe de romani, li se rupe de tara. Nu ii interesează. Daca tara întra in colaps sau începe razboiul, ei au deja ude sa fuga impreuna cu beizadelele, au case si bani in locuri mai sigure. Plebea va rămâne sa suporte consecințele jafului acestora.
Cadru exemplar Isărescu, fost premier și cam permanent candidat la sondaje prezidențiale, a fost cel care în mandatul de premier anul 2.000, s-a dat ordonanța de ministru privind închiderea sau abandonarea barajelor de orice fel și tip in Romania ! Apoi în 2012 a fost încă o ordonanță completare și în final, ultima ordonanța de ministru escroaca USR-istă care nu recunoaște că din pixul și semnătura ei pe ordonanța de urgență, toate aceste ordonanțe trecute tacit, s-au golit și abandonat aceste baraje din Romania! Auzi la escroaca, ordonanța de urgență în 2025, asta era urgența: sa se golească barajele de apă din Romania și ulterior abandonate, da! Urgent! Romania a ajuns cârpă perfecta pentru uz personal al acestor clanuri infractionale organizate politic în partide politice care guvernează Romania!
Toti nemuritorii incremeniti in functii publice sunt agenti Mossad sau a altor institutii occidentale de capete de organe subordonate Mossadului. Restu.s povesti de adormit copiii de graidnita grupa mica.