În Republica Moldova, „neutralitatea” a fost prezentată timp de peste trei decenii drept garanția supremă că războaiele altora nu ne vor trece pragul. Doar că neutralitatea, ca orice concept juridic și strategic, funcționează numai dacă este respectată și apărată.
Iar în cazul nostru, ea este încălcată chiar în interiorul frontierelor, în timp ce la Chișinău a fost invocată ani la rând ca pretext pentru a ține Armata Națională la dieta bugetară.
Constituția este limpede și stipulează că Republica Moldova își proclamă neutralitatea permanentă și nu admite staționarea trupelor militare străine pe teritoriul său (art. 11). În practică însă, în regiunea transnistreană rămâne o prezență militară rusă de aproximativ 1.500 de „pacificatori” și soldați. Cu alte cuvinte, neutralitatea Republicii Moldova este violată chiar de elementul pe care articolul constituțional îl interzice explicit, în speță staționarea de trupe străine.
Și mai grav neutralitatea nu este „garantată” printr-un aranjament internațional comparabil cu cel al altor state neutre. Este, în esență, o decizie unilaterală, care nu oprește un agresor și nu creează automat obligații de apărare pentru altcineva. În lipsa unor garanții externe, singura monedă reală rămâne capacitatea proprie de descurajare.
Citește și: Republica Moldova: spioni printre balalaici
Mai mult, această prezență nu este un accident de istorie „înghețată”, ci un instrument de presiune. În 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, Rusia și-a asumat angajamentul de a-și retrage forțele de pe teritoriul R. Moldova până la sfârșitul anului 2002. Angajamentul nu a fost îndeplinit, iar dosarul Transnistriei a rămas, pentru Moscova, un buton pe care îl apasă ori de câte ori Chișinăul se apropie de UE.
Adunarea Generală a ONU a reținut aceeași contradicție în rezoluția A/RES/72/282 (2018), și anume faptul că Constituția Moldovei proclamă neutralitatea și interzice staționarea trupelor străine, iar prezența forțelor militare fără consimțământ încalcă suveranitatea și integritatea teritorială. De aceea, neutralitatea noastră nu arată ca un scut, ci ca o zonă gri. Noi stabilim reguli, alții le încalcă, iar costul îl plătim tot noi.
Iar aici începe partea cu adevărat de rău augur. Neutralitatea nu a fost tratată ca o strategie de apărare, ci ca o scuză pentru absența ei. Un studiu despre modernizarea militară a Republicii Moldova observă direct că doctrina de neutralitate nu a contribuit la dezvoltarea unei forțe militare puternice, ci a fost folosită ca „argument politic” împotriva modernizării. Așa am ajuns la paradoxul periculos, și anume statul se declară neutru, dar rămâne slab. Iar slăbiciunea e exact invitația pe care o așteaptă orice putere revizionistă.
De fiecare dată când neutralitatea este invocată ca „motiv” să nu investim în apărare, mesajul real devine altul. Ni se spune să nu supărăm pe nimeni, să nu schimbăm nimic, să nu ne pregătim pentru scenarii neplăcute. Dar o țară mică nu-și permite luxul autoamăgirii. Neutralitatea nu înlocuiește radarul, drona, instruirea, logistica și rezerva.
Citește și: Republica Moldova: zăngănit de drone în Transnistria
Neutralitatea, în sens european, nu înseamnă să-ți lași armata să îmbătrânească în cazărmi. Înseamnă să descurajezi încălcarea suveranității prin capacitatea de a rezista. Republica Moldova a făcut adesea invers și a confundat neutralitatea cu abstinența strategică. Astăzi, când războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat harta riscurilor, această confuzie devine costisitoare.
Semnele de trezire există. Guvernul de la Chișinău a aprobat Strategia militară 2025–2035, care vorbește explicit despre modernizare, pornind de la apărare antiaeriană la apărare cibernetică și instruire. Parlamentul de la Chișinău a susținut anterior o strategie ce vizează creșterea treptată a cheltuielilor de apărare până la 1% din PIB.
UE a început să sprijine concret această recalibrare, inclusiv prin finanțări dedicate capacităților de apărare. Iar parteneriatul de securitate și apărare semnat cu Uniunea Europeană în 2024 arată că poți coopera și rămâne, formal, un stat neutru.
Dar orice strategie rămâne doar o mapă frumos tipărită dacă nu atacă miezul problemei. Neutralitatea nu poate fi un alibi pentru neputință, atâta timp cât pe teritoriul tău stau trupe străine. Într-o regiune în care forța face deseori legea, neutralitatea Republicii Moldova are nevoie de două lucruri pe care le-am amânat prea mult, mai exact capacitate de apărare și consecvență diplomatică pentru retragerea militară rusă din Transnistria. Altfel, „neutralitatea” va rămâne exact ceea ce este astăzi, și anume un cuvânt frumos, dar de rău augur, scris pe o ușă pe care intră oricum cine vrea.
