Imaginile de televiziune sunt neclare. Seamănă cu cele filmate cu camera de amator într-o peşteră din Afganistan care adăposteşte terorişti. Imaginile tremură de parcă ar fi luate de un taliban cu trei fire de barbă pus să filmeze pentru prima oară execuţia unui occidental. Imaginile se răsucesc şi se pierd în întuneric, la fel ca acelea filmate din mersul motocicletei de un terorist sinucigaş înfăşurat în explozibili, înainte de întâlnirea cu zidul unei ambasade vestice. Imaginile dansează în jurul luminii unui bec care seamănă cu cel care se bălăngăne în camera strâmtă şi cenuşie în care un şef al-Qaeda înregistrează ameninţările împotriva imperialiştilor.
Din grămada dezordonată se iţeşte un cap care pune în pericol becul. Omul este transpirat şi are privirea speriată ca aceea a unui şofer de camion care aprovizionează bazele americane din Irak şi pe care talibanii au pus mâna. Acesta este gâtuit de spaimă şi de nodul cravatei. Mai bine aşa decât să fie gâtuit de mâinile mulţimii nervoase care îl priveşte ameninţător şi îi cere demisia. Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor din România, ţară care, incredibil, face parte din Uniunea Europeană, încearcă să se facă auzit. Îi lipseşte microfonul în care să strige, la fel cum o făcea în urmă cu 20 de ani Nicolae Ceauşescu: „Alo! Alo! Staţi liniştiţi la locurile voastre!”. Nu-i exclus ca, la un moment dat, acestuia să-i fi părut rău nu că n-are microfon, ci fiindcă nu-l aşteaptă un elicopter pe sediul Ministerului de Finanţe. Gheorghe Ialomiţianu transpiră şi începe să promită. Nu câte 100 de lei în plus la salariu, ci readucerea stimulentelor pe statele de plată ale finanţiştilor. Promisiunea odată făcută îl eliberează pe domnul Ialomiţianu din braţele şi strigătele protestatarilor care înghiţiseră tot aerul de pe holul ministerului.
Ministrul de Finanţe din România, ţară care, incredibil, face parte din Uniunea Europeană, coboară de pe scaunul pe care se urcase pentru a fi văzut şi auzit. Becul a scăpat. La cum se prezintă situaţia la ora actuală, becurile de pe holurile din toate ministerele ar trebui să solicite stimulente. De fapt, sporuri de periculozitate. Totodată, Guvernul ar trebui să dea comandă de scaune rezistente. Sau mai bine ar face pantofi speciali pentru toţi miniştrii. Pantofi de care ar fi trebuit să poarte premierul Emil Boc la Adunarea Generală a ONU de la New York. Pantofi tip bucuria premierului.
