Niall Ferguson: războiul imperiilor care pretind că nu sunt imperii

”Lumea de astăzi este dominată de două imperii: Statele Unite, care își au originea în colonizarea britanică a Americii de Nord, și Regatul de Mijloc dominat de etnia han, căruia îi spunem Republica Populară Chineză. Mai sunt și foste imperii care continuă să joace un rol disproporționat în politica mondială: Imperiul Rus șchioapătă sub forma Federației Ruse; Imperiul Persan este acum Republica Islamică Iran; fostul mare Sfânt Imperiu Roman s-a reîncarnat sub forma Uniunii Europene și este slab și construit tot în jurul Germaniei”, scrie istoricul Niall Ferguson, într-un eseu publicat de Bloomberg.

”Recent, am observat că termenul ”război mondial” a fost un soi de iluzie optică. Ceea ce medalia primită de bunicul meu patern numea ”Marele Război pentru Civilizație, 1914-1919” a fost, fapt, o sumă de războaie: al Austriei împotriva Serbiei; al Germaniei împotriva Rusiei și a aliatei Franța; al Marii Britanii pentru a menține neutralitatea Belgiei; al Marii Britanii și al Franței pentru a pune mâna pe coloniile germane de peste mări și pentru împărțirea Imperiului Otoman.

Bunicul din partea mamei a luptat în Royal Air Force în Birmania și India, între 1942 și 1945, și s-a întors acasă trecând printre ruinele Germaniei. El a luptat în războiul care trebuia sa-i împiedice pe japonezi să pună mâna pe imperiul Asiatic al Marii Britanii. Însă au fost mai multe războaie: al Japoniei împotriva Chinei; al Germaniei și al URSS împotriva restului Europei; apoi al Germaniei și al unei mari părți din Europa împotriva URSS; iar apoi al Statelor Unite împotriva puterilor Axei.”

Războiul dintre imperii care pretind că nu sunt imperii

”Iar după războaiele mondiale a urmat Războiul Rece. Ne putem gândi că a fost un război între doua imperii care pretindeau că nu sunt imperii: SUA și URSS. Însă zonele de conflict au fost definite de procesul decolonizării, pe măsură ce imperiile europene se dezintegrau.

Ca și războaiele mondiale, Războiul Rece a fost o sumă de conflicte. Ce s-a întâmplat în Vietnam are puțin a face cu ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu sau în sudul Africii. Singurul lucru comun este că superputerile aveau câini de luptă pe care îi înarmau și îi finanțau, extinzând și prelungind conflicte locale, transformându-le în războaie prin procură.

Aceste mari conflicte au fost fenomene dominante în secolul 20, când au transformat pretutindeni viața economică, socială și politică. Însă în perioada recenta, importanța acestor războaie a început să fie uitată. Se poate spune că în perioada 1991-2018 – cu alte cuvinte, perioada dintre Primul Război Rece și Al Doilea Război Rece – economiștii și-au pierdut interesul pentru război.

Pentru că războaiele din această perioada au fost relative mici (Bosnia, Afghanistan, Irak), semănând mai degrabă cu operațiuni de poliție colonială, am uitat că războiul este fenomenul care de-a lungul istoriei a dus cel mai repede la inflație, faliment și foamete.”

”Războiul pe scară largă distruge capacitatea de producție, afectează comerțul și destabilizează politicile monetare și fiscale. Haideți să comparăm victimele războaielor dintre state cu datele internaționale despre inflație deținute de OECD. Veți vedea că în spatele erei de stabilitate economică cunoscută drept ”Marea Moderație” a fost o perioadă de reducere a conflictelor care a durat de la începutul anilor 1970 și până la războiul de acum din Ucraina. Pacea a acționat cu o întârziere, la fel ca politica monetară.

Evenimentele din 2022 ne-au amintit ce se întâmplă în cazul unor războaie între marile puteri. Războiul din Ucraina poate fi socotit astfel, pentru că Rusia este încă o putere suficient de mare pentru a-și fi atins până acum obiectivele, dacă nu ar fi existat marele sprijin financiar, militar și tehnologic oferit Ucrainei de Statele Unite, UE și alte state asociate. Acesta este un război mare atât din punct de vedere al bilanțului victimelor, cât și al costurilor.

Un studiu care se bazează pe informațiile adunate de Banca Angliei vreme de patru secole arată că bilanțul băncilor centrale a fost afectat în egală măsură de crizele financiare și de cele geopolitice. Cantitatea uriașă de obligațiuni ale guvernelor deținute acum de băncile centrale nu este deloc ieșită din comun, dacă este să o raportăm la standardele secolului 18 și ale secolului 20 (perioada 1815-1914 a fost lipsită de conflicte foarte mari și costisitoare).

Războiul din Ucraina vine după o pandemie ce a avut impactul unui război mondial

Economiștii tind să considere că războaiele sunt ”șocuri exogene” și nu le includ în modelele lor. Din punct de vedere al istoricilor, războaiele nu sunt însă exogene, ci sunt principalele impulsuri endogene ale proceselor istorice – războaiele sunt „mama tuturor lucrurilor”, așa cum spunea Heraclit.

Sunt de notat două chestiuni. Prima este că războaiele au jucat un rol important în istoria estimării inflației. Datele adunate începând din secolul 17 de Banca Angliei arată că previziunile legate de instabilitate se aliniază aproape perfect cu războaiele. Singura excepție este creșterea economică din 1975.

În al doilea rând, războaiele au fost deseori responsabile pentru discontinuitatea dobânzilor. A existat o tendință de scădere a dobânzilor începând de la ciuma din secolul 14. Iar întreruperea acestei tendințe și creșterea dobânzilor au fost asociate cu războaiele, în special cu cele care au generat mari datorii.

Mai neobișnuit este că pandemia din 2020 a avut consecințele fiscale și monetare ale unui război mondial. Este ceva fără precedent. Nicio pandemie de până acum, nici măcar devastatoarea pandemie de gripă din 1918-1919, nu a dus la reacții comparabile din partea ministerelor de Finanțe și a băncilor centrale.

Pentru că majoritatea (nu toate) țările au urmat modelul Statelor Unite de a injecta bani pentru a compensa șocul închiderii economiei, la care se adaugă modificările de comportament care au venit odată cu transferurile generoase și cu expansiunea monetara, primul an al pandemiei a dus la deficite mari, comparabile cu cele din timpul războaielor mondiale.

Marile greșeli din anul 2021

Din păcate, în 2021 au fost comise mari erori de politică. Proaspăt aleasa administrație Biden s-a angajat să ofere un stimul fiscal mult prea ambițios și ”transformator”, în timp ce Federal Reserve si-a menținut politica de până atunci, chiar dacă apariția vaccinului permitea revenirea la comportamentul social și economic normal. La fel ca și cei care se gândeau că pandemia va fi veșnică, cei care au spus că inflația va fi „tranzitorie”, cum a fost după Al Doilea Război Mondial, s-au înșelat. Au avut dreptate cei care au făcut analogia cu marea greșeală a Federal Reserve din anii 1960 (marea inflație din anii 1970 este pusă pe seama războiului de Yom Kippur, în 1973, și a embargoului petrolier al statelor arabe din OPEC, însă este și mai importantă reducerea dobânzilor de către Fed, în 1968, la apogeul intervenției SUA în Vietnam, în paralel cu politicile sociale ale administrației Johnson, care au creat un deficit fiscal mare). În 2022, un nou război a turnat gaz peste focul inflației. Prețul alimentelor și energiei a sărit în aer după izbucnirea războiului din Ucraina și după sancțiunile impuse Rusiei de SUA și UE.

Un război mare pe fondul unei instabilități mai grave decât în perioada Watergate

Sunt voci care spun că anii 2020 nu vor avea o inflație atât de mare ca în anii 1970, pentru că acum nu mai există sindicate atât de organizate, iar riscul unei spirale salarii-prețuri este mai mic. Însă eu cred că circumstanțele de acum sunt mult mai îngrijorătoare.

În primul rând, cantitatea de bani din economie a crescut mult mai mult între anii 2020 și 2021 față de orice interval din anii 1970. Creșterea productivității este mai mică acum decât în anii 1970, pentru toate țările dezvoltate. Tendințele demografice sunt mult mai proaste în acest moment, cu mult mai multe persoane dependente raportate la populația activă. Datoriile guvernelor raportate la PIB sunt mult mai mari acum decât în anii 1970. Piețele financiare sunt mult mai complexe și, prin urmare, mult mai fragile acum decât în anii 1970. Atunci exista poluarea; acum avem schimbările climatice. Stabilitatea noastră politică arată mai rău decât în perioada Watergate. Războiul din Ucraina durează mult mai mult decât cele 19 zile ale războiului de Yom Kippur. Apoi, nu avem semnale că va veni o perioada de destindere, precum în Primul Război Rece; dimpotrivă, există riscul unei confruntări SUA-China pentru Taiwan. Se adaugă încercările Iranului de a fabrica arma nucleară, iar niciun guvern israelian nu va accepta un Iran înarmat nuclear.

Dacă avem noroc, am putea repeta anii 1970.

Strategia de securitate a SUA: una spune, alta face

Dar există un scenariu mult mai rău, care ne apropie de anii 1940, cu conflicte regionale care pot duce la Al Treilea Război Mondial, doar că vor fi armate mai mici, aparate care nu sunt pilotate de oameni, bombe mult mai puternice și mai precise.

Ce mă face să mă tem de acest scenariu este Strategia Națională de Securitate a administrației Biden-Harris. ”Nu vrem conflict sau un nou Război Rece”, spune documentul, care apoi începe să expună o strategie tipică Războiului Rece. ”Era post-Război Rece s-a încheiat, iar acum are loc o luptă între state pentru a stabili ce urmează”, arată strategia. Cu alte cuvinte, a început Al Doilea Război Rece.

Dacă eliminăm din Strategia de Securitate a administrației Biden toate chestiunile progresiste despre ”schimbarea climatică”, ”nevoile celor mai marginalizați, inclusiv comunitatea LGBTQ”, am vedea că rămâne partea esențială a Strategiei de Securitate a administrației Trump, din urmă cu cinci ani, care vorbește despre ”competiția dintre marile puteri”. De fapt, acest cuvânt apare de 44 de ori în strategia actuală, față de 25 de ori în cea precedentă.

Planul lui Biden pentru Rusia a fost descris în mod cinic ca lupta până la ultimul ucrainean, însă cu ce scop? Se pare că SUA sunt hotărâte să ”susțină Ucraina în lupta pentru libertate”, însă adevăratul război este ”erodarea capacității Rusiei de a mai purta războaie de agresiune”. De aceea SUA nu au făcut eforturi pentru a ajunge la încetarea focului, pentru a nu mai vorbi despre pace. Se pare că Casa Albă vrea ca războiul să continue, deși cred că asta se va schimba după alegerile din noiembrie.

Batem Rusia ca să priceapă China

Dar de ce vor SUA să prelungească un război în Europa, atât timp cât prioritatea administrației este China? Consilierul de Securitate al Casei Albe a oferit un răspuns într-un discurs recent. El a vorbit despre controlul exporturilor de tehnologie și a arătat că sancțiunile împotriiva Rusiei au demonstrat că acest control al exporturilor poate fi o strategie eficientă. Cu alte cuvinte, războiul economic al SUA împotriva Rusiei este o variantă demo pentru China: ”asta va putem face și vouă”. Și este remarcabil că SUA nu au așteptat o invazie chineză în Taiwan pentru a impune asemenea sancțiuni, ci au recurs la interdicția transferului de cipuri performante încă de acum. Scopul este de a împiedica China să dezvolte inteligența artificială. Este extraordinar că aceste măsuri nu au dus la comentarii în presă. Trump nu a făcut ceva atât de radical. ”O superputere a declarat război unei mari puteri”, scrie Financial Times despre sancțiunile impuse Chinei de administrația Biden.

Reacția Chinei l-a adus în prim-plan pe fostul președinte Hu Jintao. Umilirea fostului lider, ridicat de pe scaun și scos din sala Congresului PCC, este o scenă dură. Intenția este limpede: să arate lumii că în China, pentru prima dată după 1976, este un lider la fel de puternic și dur ca Mao Zedong.  Xi pare să-l fi dat afară pe Hu Jintao pentru a arăta, ca în clanurile mafiote, că are nevoie doar de consilieri de război.

Al Doilea Război Rece, preludiul celui de Al Treilea Război Mondial

Imperiile se prăbușesc. Poate că voi trăi să văd prăbușirea imperiului comuniștilor chinezi, al fasciștilor ruși, al teocraților iranieni. Însă să nu facem greșeala de a presupune ca SUA sunt un imperiu indestructibil, pentru că nu există imperii indestructibile. Administrația Biden nu este prima administrație democrată aleasă de un electorat progresist și care ajunge într-un mare război: au pățit-o și Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Harry Truman și Johnson. Rezultatul – două victorii, o remiză și o înfrângere.

Washingtonul a condus un imperiu care se întindea din America de Nord peste Atlantic și Pacific și mai departe. Washingtonul a găzduit recent întâlnirile FMI și au fost multe dovezi că imperiul încă rezistă. Restaurantele erau pline de reprezentanți ai țărilor mai sărace – ”sudul global”, așa cum își spun ei – al căror scop este renegocierea datoriilor, nu turismul. Guvernatorii băncilor centrale mai sărace au participat la dezbateri, însă șeful atotputernic al Federal Reserve a absentat.

Își poate imagina cineva că actuala Casa Albă va fi un soi de Palat al Dogilor sau un fel de Capitoliu de la Roma, o ruină pe care să o studieze istoricii. Răspunsul: se prea poate, dacă vom merge pe calea celui de Al Doilea Război Rece, până când vom cădea în Al Treilea Război Mondial”.