Nici cel mai mare spital din vestul ţării n-a scăpat

bagdasar arseni

Coronavirusul a lovit și în cel mai mare spital din vestul ţării, Spitalul Judeţean din Timişoara.

Nouă asistente şi infirmiere şi zece pacienţi de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara au fost depistaţi pozitiv la testul COVID-19, secţia fiind carantinată pentru următoarele 14 zile, a anunţat, miercuri, managerul Raul Pătraşcu.

Pătraşcu susţine că acest lucru s-a întâmplat deşi au fost luate toate măsurile profesioniste de prevenţie (testări repetate, triajul zilnic al întregului personal, monitorizarea purtării adecvate a echipamentului de protecţie, circuitele speciale etc.) date ca exemplu la nivel naţional şi internaţional.

„În timpul unor testări de rutină, cum facem sute pe zi în cadrul unităţii noastre tot în scopul prevenţiei, atât personalului cât şi pacienţilor, am descoperit, în după-amiaza de marţi, un număr de cazuri pozitive în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară. Este vorba de nouă asistente/infirmiere şi zece pacienţi, toţi asimptomatici. Am testat toţi pacienţii şi aproape tot personalul”, a scris managerul pe Facebook.

Potrivit acestuia, s-a întrunit comandamentul de urgenţă al spitalului şi au fost luate măsuri de control împreună cu o echipă extinsă.

Astfel, Clinica de Chirurgie Vasculară va intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile, ceea ce înseamnă externarea pacienţilor negativi, dacă situaţia medicală o permite (dacă sunt pregătiţi sau pot fi externaţi fără a le fi afectată starea de sănătate, cu repetarea testării), transferul pacienţilor asimptomatici în spitalele suport sau externarea lor cu consult infecţionist, după caz, cu urmărire pentru retestare.

Pacienţii rămaşi internaţi în secţie vor fi monitorizaţi şi îngrijiţi de personalul medico-sanitar care a efectuat testul COVID-19 şi care a primit două rezultate negative la interval de 72 de ore.

Până la expirarea perioadei de carantină, internările noi, de urgenţă, se fac pe secţiile clinice de Chirurgie I, II şi III.

Spitalul Judeţean din Timişoara deserveşte judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara, fiind cel mai mare spital din vestul ţării.

FOtO Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ce-ar fi sa se faca internari „in” si nu „pe” sectii?! Grea limba, romana…

  2. Păi nu e Musta acolo ??..ce zici Dle doctor de cretinii dumneavoastră colegi.??….au plecat în concediu platit!!!..ce zice marele doctor…??..nu au dreptate oamenii să refuze să se interneze in crematoriile voastre,în cimitirele voastre , nenorociților…

  3. Sa trimita Iohanis procuratura acolo ca sa vada tot poporul cine sunt vinovatii.

  4. Toti specialistii se dau de ceasul mortii sa carantineze, sa izoleze, sa aresteze. Nu vor sa priceapa in ruptul capului ca virusul va infecta pe aproape toata lumea. Nu se face acum altceva decat sa se lungeasca povestea. Virusii au trait si vor trai cu noi cat vom fi pe acest pamant. Singura solutie este gasirea unui tratament specific si pana atunci asistarea si ingrijirea in spitale a celor care prezinta forme grave.

  5. @cib: Foarte adevarat! Avem peste 300 de triloane de virusuri in organism, cu sau fara „pandemie”.
    Tratamente exista, nu neaparat specifice, dar eficiente, numai ca nenorocitii astia le „ingroapa”: hidroxiclorochina, anticoagulantele, vitamina C, ozonul, plasma (toate super-ieftine!)… Peste tot in lume, i-au omorat prin intubare, de care nu aveau nevoie, dimpotriva, era total contraindicata. Au spus asta medici din Italia, SUA, Germania etc… Au o obsesie cu intubarea si ventilatoarele criminalii astia, nu altceva!

    „Este vorba de nouă asistente/infirmiere şi zece pacienţi, toţi asimptomatici.”
    Sigur, n-au nici pe dracu’! Vor sa intretina isteria cu numarul mare de „cazuri”, cu „focare”… Au bagat o sectie intreaga in carantina pentru 19 oameni care nu au practic nimic. Nici nu ar fi aflat vreodata ca au avut ceva, fara testele astea „pozitive”. Si nici nu transmit nimic, pentru ca e deja stiut ca „asimptomaticii” nu sunt contagiosi, mai ales acum, in plina vara.
    Toata psihoza asta pentru un virus care e dezactivat la soare in < 7 minute…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.