„Reducerea estimată a locurilor de muncă în viitorul apropiat, pe fondul automatizării, variază între 9% și 47%, iar locurile de muncă ce vor rezista vor fi tot mai precare. În aceste condiții, mai avem motive să credem în discursul economic convențional care spune că mașinile vor duce invariabil la creșterea standardului de viață al muncitorilor?”, scrie pentru Project Syndicate Robert Skidelsky, profesor de economie politica la Universitatea Warwick, membru al Camerei Lorzilor.
”Studiile făcute peste tot în lume arată că oamenii vor slujbe sigure. În același timp, oamenii au visat mereu la o viață fără trudă. Ascensiunea ”roboților” a făcut și mai vizibilă tensiunea dintre aceste impulsuri.
Reducerea estimată a locurilor de muncă în viitorul apropiat, pe fondul automatizării, variază între 9% și 47%, iar locurile de muncă ce vor rezista vor fi tot mai precare. Însă automatizarea promite eliberarea de majoritatea formelor de muncă forțată, aducându-ne mai aproape de extraordinara previziune a lui Aristotel cum că toată munca va fi la un moment dat făcută de „sclavi mecanici“, lăsând oamenii să trăiască viața cea bună. Apare astfel din nou vechea întrebare: mașinile sunt o amenințare la adresa oamenilor sau o modalitate de a-i emancipa“.
În principiu, nu trebuie să fie vreo contradicție. Partea automatizată a muncii ar trebui să le permită oamenilor să lucreze mai puțin și să fie plătiți mai bine, așa cum s-a întâmplat în revoluția industrială. Orele de muncă s-au redus, iar veniturile reale au crescut, chiar dacă populația lumii a crescut de șapte ori, iar asta datorită creșterii productivității mașinilor. În țările bogate, productivitatea – produsul pe oră de muncă – este acum de 25 de ori mai mare decât în 1831. Lumea a devenit tot mai bogată cu tot mai puține ore de muncă necesare pentru a produce acea bogăție.
De ce nu ar continua acest proces? Unde e șarpele din Grădina Edenului? Majoritatea economiștilor spun că este imaginar. Oamenii, ca și jucătorii începători de șah, văd doar prima mișcare, nu și consecințele ei. Prima mișcare este că muncitorii dintr-un anumit domeniu vor fi înlocuiți de mașini, ca și luddiții din secolul 19. În exprimarea lui David Ricardo, ei devin „de prisos“.
Însă ce se întâmplă mai departe? Prețul hainelor a scăzut, pentru că puteau fi produse mai ieftin. Deci oamenii își puteau cumpăra mai multe haine și mai variate, la fel ca și produse pe care nu și le puteau permite înainte. Au fost create locuri de muncă noi care au înlocuit slujbele pierdute, iar dacă productivitatea creștea, scădea numărul orelor de muncă.
În acest scenariu roz, nu avem nevoie de sindicate, de salarii minime, de protecția locurilor de muncă și redistribuire pentru a crește venitul real al muncitorilor (cel ajustat la inflație). Creșterile salariale sunt efectul automat al scăderii costurilor de producție a bunurilor. Dacă nu există o presiune pentru scăderea salariilor din cauza competiției, efectul inovațiilor tehnologice este creșterea nivelului de trai.
Acesta este argumentul celebru al lui Friedrich Hayek împotriva oricărei încercări a guvernelor sau a băncilor centrale de a stabiliza prețurile. În orice economie care progresează la nivel tehnologic, prețurile ar trebui să scadă, cu excepția unor piețe de nișă. Afaceriștii nu au nevoie de o inflație redusă pentru a spori producția. Au nevoie doar de perspecticva creșterii vânzărilor.
Însă jucătorul nostru de șah începător pune două întrebări fundamentale: „Dar dacă automatizarea nu este redusă la o singură industrie, ci se extinde la altele, oare nu vor deveni de prisos tot mai multe locuri de muncă? Oare competiția tot mai puternică pentru slujbele rămase nu va reduce salariile?“. Economiștii le răspund spunând că oamenii nu vor fi înlocuiți, ci ajutați. Sistemele automatizate, sub forma roboților sau nu, vor consolida, nu vor distruge, valoarea muncii umane, așa cum un om și un computer bun pot să bată cel mai bun computer la șah. Desigur, oamenii vor trebui să fie tot mai pricepuți. Asta ia timp și trebuie să fie un proces continuu. Dar, odată ce procesul de perfecționare a început, nu trebuie să ne așteptăm la reducerea locurilor de muncă. Apoi, pentru că valoarea locurilor de muncă a crescut, veniturile reale vor crește si ele. Oamenii nu ar trebui să se teamă de mașini, ci să stea liniștiți și să se bucure de drumul către un viitor luminos. Apoi, economiștii vor mai spune că mașinile nu vor desființa multe dintre locurile de munca care necesită contact de la om la om, dexteritate fizică sau locurile de munca lipsite de rutină, cel putin nu în curând. Deci va fi mereu loc pentru oameni în viitoarea arhitectură a pieței muncii.
Întrebarea este care sunt domeniile în care locurile de muncă sunt cele mai amenințate. Potrivit lui David Autor, economist la MIT, automatizarea va înlocui oamenii ce prestează slujbe de rutină și va ajuta slujbele ce presupun înalta pregătire. Locurile de muncă ce presupun calificare redusa nu vor fi foarte afectate, cele cu calificare medie vor dispărea, iar cererea va crește pentru cele cu înaltă calificare. Frontiera tehnologiei se va aopri la aceea ce este în mod ireductibil omenesc.
Însă viitorul sugerat de Autor poate deveni o distopie. Este ușor să ne dăm seama de ce slujbele cu înaltă calificare vor deveni și mai bine plătite. Talentul va aduce mereu o răsplată. Însă cât de adevărat este că slujbele mai puțin căutate vor reveni celor necalificați? Câte generații se vor sacrifica pentru a împlini promisiunea automatizării? Literatura SF a luat-o înaintea analiștilor economici și a imaginat un viitor în care o minoritate de rentieri bogați se va bucura de serviciile nelimitate ale unei majorități plătite prost.
Optimiștii ar spune: lăsați piețele să creeze noul echilibru, așa cum au făcut-o mereu. Pesimiștii ar spune: fără o acțiune colectivă pentru a controla ritmul și tipul inovațiilor ne îndreptăm catre un nou tip de sclavie. Necesitatea intervenției politice pentru a îndrepta automatizarea pe un făgaș avantajos pentru oameni este limpede, dar adevăratul șarpe din Gradina Edenului este orbirea filozofică și etică. „O societate este decandentă dacă funcționează într-un fel care încurajeaza viața decadentă, dependența de ceea ce este în mod intrinsec neomenesc“, spunea filozoful ceh Jan Patocka. Roboții nu amenință slujbele oamenilor, ci umanitatea însăși.”
Pana la o autonomie completa a robotilor cu o gandire proprie e cale lunga. Robotii nu ameninta umanitatea. Amenintarea ar putea veni din partea celor care i-ar controla, in scopuri malefice.