Islanda a interzis vineri traficul în spaţiul aerian din zona vulcanului Bardarbunga, după ce acesta a intrat în erupţie în noaptea de joi spre vineri, dar fără să emită cenuşă într-o primă fază, a anunţat Protecţia Civilăîntr-un comunicat.
Institutul Meteorologic islandez a emis cod „roşu” pentru aviaţie, în spaţiul aerian din zona vulcanului, care nu presupune însă și închiderea aeroporturilor de pe insulă.
„O erupţie vulcanică a început (…) imediat după miezul nopţii (3.00, ora României)”, a anunţat Protecţia Civilă. Conform sursei citate, aceasta are loc la nivelul Holuhraun, o porţiune de lavă, în centrul insulei, foarte depărtată de zone locuite.
„Nicio cenuşă vulcanică nu a fost detectată de sistemul de radar, pentru moment (…). Seismul provocat de erupţie este slab, ceea ce indică o erupţie fără o activitate explozivă semnificativă (…)Cercetătorii aflaţi în regiunea din jurul erupţiei apreciază că fisura vulcanică în Holuhraun (…) măsoară aproximativ un kilometru lungime”, se precizează în comunicat.
Bardarbunga este un vulcan imens, aflat sub cel mai mare gheţar din ţară, cu o altitudine de până la 2.000 de metri.