O ofensă la adresa creștinilor din Statele Unite

”De ziua Vizibilității Transgender celebrăm curajul și contribuțiile transgenderilor americani pentru a reafirma angajamentul națiunii noastre de a forma o Uniune perfectă – în care toți oamenii sunt creați egali și sunt tratați în mod egal de-a lungul vieții”, începe decretul prin care președintele Joe Biden a stabilit ca 31 martie să fie ”Ziua Vizibilității Transgender”.

”Eu, Joseph R. Biden JR., președintele Statelor Unite ale Americii, în virtutea autorității cu care am fost învestit de Constituție și de legile SUA, proclam ziua de 31 martie 2014 ca Zi a Vizibilității Transgender. Fac apel ca americanii să ni se alăture în afirmarea vieților și vocii oamenilor transgender din țara noastră și să contribuie la eliminarea violenței și discriminării bazate pe identitatea de gen”, se încheie decretul, publicat pe site-ul Casei Albe pe 29 martie.

Acest decret a stârnit un uriaș val de critici în Statele Unite. O dată, decretul stabilea încă o zi de celebrare a comunității LGBTQ+, numărul acestor ”sărbători” ajungând la peste 20 în cursul unui an. Apoi, mai important, decretul stabilea ziua chiar de Paștele catolic din acest an – pe 31 martie.

”Decretul prezidențial despre ”ziua vizibilității” nu a fost un eveniment întâmplător. A fost deliberat, a fost un act de forță intenționat al celor care știu cine îi sprijină în țară și în întreaga lume. Decretele prezidențiale sunt precum bulele papale – fiecare cuvânt este gândit și plănuit. Dacă nu pricepeți asta, nu pricepeți politica”, atrage atenția istoricul Sumantra Maitra, într-un articol publicat de The American Conservative.

El are și o explicație pentru stabilirea unei a ”n”-a zile dedicate comunității LGBTQ și pentru atacul deliberat la adresa creștinilor. ”Războiul Rece a fost un conflict între liberalism și comunism, două rude ale ideologiei moderne. Liberalii seculari au făcut pace cu cetățenii credincioși pentru a învinge comunismul și fascismul, care erau mai fanatice și mai seculare decât liberalismul. Hollywoodul a început să producă propagandă în favoarea familiei tradiționale și a valorilor creștine până când această alianță a luat sfârșit. Astăzi nu mai există nicio concurență din partea stângii autoritare nicăieri în lume. Prin urmare, liberalismul secular concepe să-și caute noi dușmani, iar Rusia creștină i se pare o amenințare mai mare decât China autoritară și seculară. Dacă China va amenința puterea americană, Hollywoodul va pivota imediat și va începe din nou să laude credința și familia. America, ca și restul anglosferei este sub bocancul unei clase de „preoți liberali”. Un fermier din Idaho sau un mic afacerist din Ohio au mai multe în comun cu unul dintr-un sătuc din Marea Britanie sau de pe malurile Volgăi decât cu departamentul de sociologie de la Yale sau cu studiile de gen de la Universitatea Rutgers”.

Pe 2 aprilie, la o zi după reacția furioasă a presei conservatoare a venit suprinză. Potrivit relatării unui jurnalist de la Real Clear Politics din SUA, președintele Joe Biden spune că nu a semnat de Paști un decret privind ”Ziua Vizibilității Transgender”, că nu a semnat nicicând un asemenea decret. ”Președintele Camerei Reprezentanților nu este deloc informat” dacă spune așa ceva, a spus președintele Biden. Numai că liderul Statelor Uite este contrazis de decretul publicat pe site-ul Casei Albe, precum și de declarațiile vicepreședintei Kamala Harris, care salută instituirea ”Zilei Vizibilității Transgender”.

Așadar, pe lângă ofensa adusa catolicilor din SUA prin decretul semnat în ziua de Pasti chiar de către un președinte catholic, mai apare o situație dacă nu grava, atunci măcar ironică. Fie președintele SUA nu știe pe ce decrete este pusă semnătura sa, fie a uitat deja ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă. Fie Statele Unite sunt conduse de altcineva decât președintele Joe Biden, fie acesta din urma conduce cu adevărat administrație, însă nu pare conștient de acest lucru.

 

Recomanda [votes_up id=750640]

47 de Comentarii

  1. tomlin spune:
    02 APR. 2024 LA 15:55

    Postare semnata in fals !
    Observatie cenzurata pentru ca-i cineva din redactie, un margat lovit la operatie.

  2. Toata omenirea ar trebui sa-i sustina pe americani in demersul lor de a deveni o natiune de homosexuali. Caci, astfel, ar dispare americanii si implicit pericolul pe care-l reprezinta ei pentru intreaga omenire.

  3. În locul lui, eu aș schimbă-l pe Kamala aia. Tot creștinul e liber de Paști și dacă nu e creștin tot e liber că e duminică. Acum n-or fi toți ca Iohannis al nostru, dar ce era așa urgent de trebuia musai semnat duminica?

  4. un biet USR-ist … ele insusi se porecleste fara rusinea useristul tradator de tara asa ! 😐

    finantat de „neamtzul” nazist … SOROSH cel cu TUN-ul pe bursa lirei sterline = un excroc ras-popit in haine de rabby !

  5. Intrebare pentru redactia Cotidianul: cine este acest „tomlin”, care-si permite sa insulte crestinii si sa foloseasca expresii jignitoare la adresa oricui? Face cumva parte din redactie? Atunci dece mai faceti ” precizarea ” la sfarsitul articolelor?

  6. @gelu: mai baiete … ma insel eu, sau tu inca crezi in evreul mishteaux 🙁
    dupa atata ne-credinta ca celebrul TOMA cel tarziu-credincios
    care-a bagat degetul intr-o gaura de sulita din corpul lui Iisus, ereticul evreu
    cel cu NOUL 😛 testament. VOUA ?

    AUD !

    (PS: nu cred ca esti, poti fi atat de anti-habotnic ! 🙁 )

  7. 🙁
    Chiar ca esti fff. destept ! MISHTEAUX !
    Multi nu-s capabil sa vada atat de departe … ! EVREII vor fi la urma cu dovezi nominale din guverele cu care „acdem” in CRIZA
    trasi MUSTRATOR 🙁 dinnou la raspundere !

    DUmenzeule de ce ne-ai blestemat in veacuri ! SAVAOT cu ce ti-am, gresit ! (VITELULD E AUR esti tu …credeam natangi si inaintea robiei din Babyloon ! 🙁 )

    Oy wey Israel … ti se intinde o cursa si LACOM 🙁 n-o vezi ! 🙁

    SHALOM !

  8. Starniu e altceva …atatea guverne de etnie evreica
    si aatata ura pe crestini äfaptulm adespre evrei chiar cand e de rau: NIMIC D RAU ! 🙂
    si … grav insultarea voita a CRESTINILOR in tim ce premditat MOZAICISMUL e lasat in pace … protejat !

    MA INSPAIMANTA CA EVREU ! 🤔🤔🤔

    SIMT ca prin exagerarea urii contra crestinismului si pro-destrabalarea LGBTQ+ … PRE vizibil ANTI-CRESTINA
    in timp ce din umbra „cineva” conduce prin LOBBY lumea …si evreii au loc in multe guverne mondiale
    NI SE PREGATESTE NOUA EVREILOR o CURSA …anti-semita de proportii inhumane !

    Cineva vrrea sa ne faca dinnou TZAPI ISPASITORI pentru … MACROECONOMIA VEST-ului
    exact cum in Ukraina acum ciopartita sub un guvern etnic evreu se va vrea capul evreilor …curand 🙁

    LA fel in USA … majoritatea CRESTINA … voit-enervata va cere capul evreilor (BIDEN e pro-sionist , cica!) guvernamentali !

    CA EVREU vad ce ni se coace si mi-e mila de co-etnicii care cred posteste in tampenii ! Evreii rai , cozi-de-topor 🙁 !
    DE CE RELIGIA MOZAIC e scutita de RAUTATI in timp ce ce-a crestina e prigonita „evreieste” va fi deviza in CRIZA care sigur vine !
    POGROAME ciclice ? 🙁

    -spuneti-mi ca nu e asa- 🙁

  9. Satanistii khazari sunt criminali, LTGB, mincinosi si hoti. De aceea acestia vor sa impuna LTGB ca morala satanista in aceasta lume.

  10. Transgenderii in USA a depasit 600.000 . Si cota creste rapid . Cu cat sunt mai multi Trans vor deveni o Forta .
    Ce le mai poti face ,decat sa ii accepti si sa traiesti cu ei sau printre ei .
    In Germania in 2024 Transgenderii au depasit 80.000 . Si creste procentul anual cu peste 2000.
    Va trebui schimbata ideologia sociala a comunitatii .

  11. O grămadă de clonțai n-aveți ce face cu viața voastră. “Neînțeleși” de familie, de amante, sunteți asemănători orcilor lui Putin: grohotiti pe unde găsiți în speranța ca va apărea și pentru voi o zână a orice, a berii, vinului contrafăcut, a drogurilor, fie ele și paracetamol, dar neapărat zână să vă simțiți de la cap la coadă cat de aparte sunteți.
    Transgenderii v-au luat-o înainte. Nu beau până nu mai mișcă, comparativ cu voi sunt Tizian și Michelangelo, iar ca vestimentație, hainele căcănii de psd relabelled în “progresiști” vă stau precum copita calului în frunte – Bine! 👍

    I-auzi mai sus! “Scremere” Cine știe, cunoaște!

  12. Trump de 1Aprilie a transmis ca isi suspenda campania.
    Aparent gluma de 1Aprilie, traditional Ziua Pacalelilor . Aparent ca in fapt nu are nevoie de camapanie electorala, cand este Biden nu sta deagaba.
    Biden zice ‘a’, il mai ridica putin pe Trump.

  13. Cred că Robinette a avut o viață frumoasă: a prins perioada flower-power cu iarbă, cocaină, tras în venă şi babardeală la greu. Dar excesele lasă urme şi a devenit un bătrânel simpatic, cu creierul prăjit.
    Una peste alta e de invidiat… Față de vremurile actuale de kkt el a fost fericit şi fericit este şi acum…

  14. Ofensa sa fie,dar sa stim si noi!
    Iata ce se declara in ian 31 2017: Casa Albă menţionează că Trump „este mândru să fie primul republican care a menţionat comunitatea LGBT în discursul de acceptare a nominalizării sale drept candidat al partidului la preşedinţie, angajându-se atunci să apere această comunitate de violenţă şi opresiune’

    Nu te joci cu votul a 5 milioane de americani,cine stie,cunoaste

  15. Și dacă apasă Butonul Roșu aZi și mâine spune că n-a facut-o ? măR🤮g…
    MAGA ! 2024 TRUMP 2024 ! MAGA !

  16. Singura solutie ptr a reintra in normal si ptr a putea bea o cafea la terasa libera de orice religie este vaccinarea obligatorie!
    Noi, useristii culti, nu putem accepta la nesfarsit dictatul mahalalei stirbe si inepte care se inchina la moaste lipsite de orice garantie Stiintifica!

  17. Pur si simplu ratiunea de a fi americana se rezuma la „”Nu-mi pasa””,sunt cel mai puternic,eu dau lumina.A rasarit soarele,de buna seama ca a vrut sa ma vada””.Dar daca se demonstreaza ca NU esti cel mai puternic,ca totul este o miscare Hollywood lustruita?Sunt gaselnite prezidentiale nascute din scremere politica,formule care suna a butoi gol,a doaga sparta,asa cum suna si pe la noi romanii aceleasi formule prezidentiale.Un presedinte de stat daca nu e capabil sa transmita valoare publica ramane un element obscur in sirul lui Pitagora.Banalitatea prostiei nu-i ocoleste pe presedinti doar pentru ca stau pe scaunul curul.

  18. Mumia de la casa alba e o papusa de paie…ii spuneau astia ca il duc la Disneyland si l-au dus la kiev.
    Degeneratii schwab, sorosh etc. ei il butoneaza..scursorile soroshiste cu parinte 1 si 2 conduc..

    Dar vine si sfarsitul 🤣

  19. Paraliticul este atit de sifonat la creier incit nu isi mai da seama de ce face si la fel de ce spune.Problema care devine destul de riscanta pt. oameni, este ca un asemenea senil si sclerozat ,inca are puterea sa decida ,facind greseli grave ,care pot costa foarte scump intreaga planeta.

  20. In zilele noastre oamenii simt oarecum nevoia sa fie ofensati din orice, probabil, din spirit de turma si labilitati emotionale de la contaminantii din vaccinurile copilariei si disruptorii endocrini ca poluanti generali. Acum nici nu mai are importanta daca marioneta Biden a semnat in depline facultati mintale decretul amintit, importanta este scindarea scontata intre oameni indiferent ca sunt transgenderi, conservatori, albi, crestini sau oricum i-am eticheta ca sa producem o diferenta. Scopul satanismului este de a controla populatia pentru scopuri lor sinistre, folosind proxy-urile lor de pe planeta. Iar controlul se realizeaza mai bine pe fractiuni, pe entitati dezbinate pana la atomizare.

  21. Tuasu autor, am o rugaminte, daca nu este cu banat: incerca sa nu mai starnesti ura celor pregatiti sa urasca orice. Un articol nu trebuie sa fie o stire ca la I.R., trebuie sa fie o parere doar. Multumesc anticipat.

  22. Este o mica particica, poate chiar mare, din agresivitatea globalistilor fara mama, fara tata. Cu un Biden cu busola pierduta, toate merg struna !

  23. De ce-i o ofensa la adresa oricui ? Crestinii nu-s o ofensa la randul lor ? Dar musumanii ? Cea mai mare ofensa in ziua de astazi este sa fi normal, nu o greseala a Divinitatii care joaca zaruri ! Un articol care ofenseaza tot restul lumii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.