Rar, din ce în ce mai rar, țara noastră trăiește evenimentele culturale la nivel înalt. România acestor ani este dominată de nimicuri mondene.
Ele au acaparat știrile și programele de seară, ele impun vedete de doi lei și conturează o agendă bulevardieră care îngroapă aproape tot. Proiecte mari, dezbateri, evenimente culturale, succese economice sau soluții ingenioase, toate se scufundă în ceață. De cînd România n-a mai trăit o lansare de carte cu sute de oameni la coadă? De cînd nu s-a mai așezat publicul pe rînduri pentru a vedea o expoziție de desene sau de pictură? Din rațiuni de politică stupidă, de profit și de nivel cultural, autoritățile rezumă cultura la festivaluri de tip Untold și Neversea. Restul se scufundă pe nedrept în anonimat. Adevărul este că Ministerul Culturii se tîrîie călărit de oameni fără acces la arte și cu zero conexiuni culturale europene.
Muzeul Doinei Levintza, în pericol
La sfîrșitul anului 2021 și începutul acestuia, am avut parte de o expoziție impresionantă a maestrului Mircia Dumitrescu. Opera și prestația academicianului și a profesorului au ilustrat fidel vîrfurile unei epoci culturale în România. Personala de la Muzeul Național de Artă al României a fost o încununare pentru un om, o operă și o perioadă artistică. S-a bucurat Expoziția lui Mircia Dumitrescu de atenția publică? A fost ea primită ca o sărbătoare? Folosiți Google pentru a vedea cum a primit presa din România un asemenea eveniment! Procedînd așa, veți înțelege care este ponderea culturii în viața noastră publică.
Nu demult, designerul și creatorul de costume Doina Levintza a împlinit opt decenii. Cum a fost marcat evenimentul în țara în care opera Doinei Levintza a bucurat ochiul, spiritul și a marcat artele spectacolului? Căutați pe net și faceți o comparație între ce s-a scris într-o săptămînă despre o starletă și cum a fost acoperită mediatic aniversarea Doinei Levintza!
La Mulți Ani: Clasica Doina Levintza
Am invocat acea situație jenantă de acum trei ani pentru viața culturală a țării pentru că în aceste zile în Centrul Cultural ARCUB, Doina Levintza a vernisat o expoziție monumentală, plină de surprize și axată pe lucrări unicat, cu policromii și contururi impresionante,„marca Levintza”. Arată ca un regal de linii, de culoare, de soluții multimedia, de vestimentație și ambient. Nu cred că o asemenea expoziție poate fi văzută în prea multe locuri din Europa și din lume. Și, cu toate acestea, nu mi se pare a fi prețuită și mediatizată pe măsura unicității sale. Nu este vorba doar despre dimensiuni, despre munca istovitoare pentru realizarea ei, ci despre calitatea exponatelor, despre așezarea lor în spațiu sau despre reunirea a zeci de piese unicat din creația sa de modă.
Un manifest pentru frumos: Doina Levintza
Viziunea unei mari artiste, creatoare de modă, de costume de teatru și film, de decoruri și de proiecte media este ilustrată pe mai multe niveluri și încăperi la ARCUB. Centrul Cultural ARCUB din gura Lipscanilor (restaurat excepțional și deschis evenimentelor culturale) găzduiește această expoziție unică dedicată creației de modă a Doinei Levintza. Din păcate, expoziția n-a captivat atenția jurnaliștilor, copleșiți de evenimentele din Ucraina și de scandalurile politice și mondene.
Fără îndoială, personala de modă a Doinei Levintza este un eveniment pentru un București din ce în ce mai puțin vizibil pe agendele culturale. Merită văzută și prețuită, fiind o replică discretă la tatuaje, pantofi sport cu platforme și strîmbături, cu bluze și pantaloni rupți, cu mărcile scrise mare pe piept și pe spinare, ostentativ pentru chiori și proști.
Unei mode trăsnite de sorginte Cola, Doina Levintza îi opune la ARCUB un mister al rochiilor negre și de bal, o frumusețe captivantă a vestimentației feminine de la clasic pînă la excentric.
De fapt am citit un articol la doamnei Dana Cristescu in care denumeste expozitia Perspective a dlui Mircia Dumitrescu „cea mai gloriaosa expozitie a anului”,” ai ocazia să îți schimbi viața „îmbătându-te” cu lucrările celui pe care îl putem considera avatarul lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu.”
Ceea ce este minunat sa descoperim!Mircia Dumitrescu este cel care a inițiat și condus lucrările pentru tipărirea tuturor manuscriselor eminesciene,are „crezul „lui Nichita STanescu face deci un liant necesar,valoros intre cei doi poeti pPovestea realizării lor,(ale facsimilelor) în sine, este o epopee, în care ni se dezvăluie cine ce treabă are cu cultura, patriotismul etc. De unde am fi putut deduce și ce se va întâmpla, astăzi, cu manuscrisele lui Eliade, Enescu și alții. Chiar și în zona culturală, mafia are fațete complexe. De la Nicihita a luat „crezul”Decalogul lui Mircea:
”1 Să nu-ți minți ochii cu ochi.
2 Să nu-ți furi realul în real.
3 Să nu te înșeli pe tine însuți ca și cum ai fi altul.
4 Să nu vorbești în numele nimănuia, căci numele tău al nimănuia este.
9 Îmbrățișarea chipului cu chip sărut se numește.
10 Numai chipul se îmbrățișează cu chipul, căci brațele sunt făcute pentru ararea câmpului.
Amin.”
Si putem spune doar atit(cu autoarea)”cu limbajul simandicos al criticilor de artă („Demitizarea exhaustivă și relațional caducă… Incongruența fenomenologică și introspectiv cromatică”, vorba lui nea Tomiță), că de-aia sînt expozițiile goale””pentru că e și anormal să crezi că vorbele pot substitui privirea și invers, ha.”