O scrisoare care nu a fost pierdută

Prof. dr. Adrian Severin i-a trimis o scrisoare deschisă noului ambasador al SUA în România în care îi atrage atenția că „războiul pe care SUA îl poartă cu Rusia și în care a antrenat și România nu este conform cu interesele strategice ale României“. (R.C.)

Iată scrisoarea:

Excelenței Sale

Doamnei Katheleen KAVALEC

Ambasadorul SUA în România

Stimată Doamnă Ambasador,

Încep prin a vă ura bun venit în România.

1. Până acum aproape un deceniu și jumătate, predecesorii dvs soseau în una dintre cele mai americanofile state europene. Astăzi, dvs ajungeți într-o țară în care americanofilia se prăbușește fiind înlocuită de americanoscepticism, dacă nu chiar de americanofobie.

Ca unul care am inițiat, în primăvara anului 1997, în convorbirile purtate la Washington cu regretatul Secretar de Stat Madeleine Albright, parteneriatul strategic dintre România și SUA, co-prezidând apoi, împreună cu fostul secretar al apărării William Perry, Comitetul de acțiune pentru parteneriatul strategic SUA-România, precum și ca unul care am participat activ la procesul de intrare a României în NATO, consider că această tendință tot mai evidentă care caracterizează sentimentele românilor față de americani constituie un pericol pentru securitatea națională a țării mele, atât timp cât ea și-a legat securitatea de alianța cu țara dvs. Evident, tendința menționată reprezintă un pericol și pentru SUA întrucât efectele scontate ale obedienței cu care de mai multă vreme conducătorii României pun în aplicare directivele venite de la Washington DC, fără a face efortul armonizării lor cu interesele naționale românești, și care pare a-i satisface pe deplin pe planificatorii și operatorii politici americani, nu pot fi garantate atunci când împotrivă se ridică un val popular la nivelul masei critice. Suntem foarte aproape de atingerea acestui nivel.

De această situație nu sunt de vină, în primul rând, românii. Vinovatul principal este aliatul nostru american. Vinovați sunt diplomații americani (desigur, în primul rând ambasadorii, atunci când misiunea diplomatică nu a fost condusă de însărcinați cu afaceri) acreditați la București în ultimii circa două zeci de ani, care s-au comportat ca adevărați pro-consuli în această țară. Pe cât de rupți de realități pe atât de aroganți. Pe cât de lipsiți de empatie, pe atât de abuzivi.

A revizui această politică, a repara daunele produse de ea și a recupera încrederea, dacă nu și simpatia, românilor trebuie să fie primele trei puncte ale agendei dvs.

2. Lupta împotriva corupției, libertatea presei, protecția minorităților de tot felul în România nu sunt problemele dvs. Aveți mult de lucru pentru a le asigura în țara dvs. Mai ales acum când corectitudinea alegerilor americane este în mod repetat pusă la îndoială de cetățenii americani și rezultatele lor fac obiectul unor contestări violente, când falimentele în lanț ale băncilor americane, rezultat al neoliberalismului american, precum și al lăcomiei și iresponsabilității care infectează corporatismul american așezat la temelia „Consensului de la Washington”, riscă să contamineze întreaga lume inducând o criză mai rea decât virusul Corona SARS-Cov 2.

În România ele sunt problemele noastre și noi le gestionăm cum putem. Cu atât mai bine cu cât dvs vă amestecați mai puțin. Aici aveți de stimulat investițiile americane și comerțul bilateral, de asigurat ridicarea obligativității vizelor de călătorie, de acomodat interesele strategice americane cu cele românești, de explicat de ce politica americană în lume este compatibilă cu aspirațiile legitime ale națiunii române și nu transformă România într-o țintă vulnerabilă a rivalilor SUA.

3. Nu cred că România își poate găsi un sistem de securitate (nu numai militară, ci și economică) în afara alianțelor euro-atlantice.

Acest sistem, oricât de valid ar fi din punct de vedere teoretic, nu poate supraviețui, însă, situației în care SUA își promovează interesele în regiunea căreia îi aparține România, dar și în restul lumii, fără a comunica în prealabil cu partenerul strategic român, fără a se consulta cu acesta și fără a-și coordona acțiunile cu el. Comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea (care este altceva decât subordonarea servilă) au fost, de altfel, cei „patru C” care au fost așezați la temelia parteneriatului nostru strategic încă de la discuțiile din toamna anului 1997, purtate la București, pe baza unui non-paper propus de asistentul Secretarului de Stat, dl Marc Grossman.

Adaug că, pentru a avea caracter strategic, orice parteneriat trebuie să aibă la bază congruența intereselor strategice ale părților. Aceste interese se pot schimba în mod natural, odată cu evoluția situației interne a partenerilor și cea a contextului internațional, dar și prin neglijența sau erorile comise de parteneri atunci când aceștia sau cel puțin unul dintre ei nu se străduiesc să își definească în mod continuu interesele vitale în așa fel încât să mențină convergența, complementaritatea sau măcar compatibilitatea lor. Or, trebuie constatat că în prezent parteneriatul strategic româno-american și-a pierdut baza constând în congruența intereselor strategice; sau, cel puțin, este pe punctul de a și-o pierde.

Veți spune, desigur, că în relațiile româno-americane SUA respectă cu sfințenie principiul celor „patru C”, negociat și convenit în 1997, imediat după vizita Președintelui Bill Clinton la București. Nu este așa și dvs știți bine acest lucru. Nu este cazul să ne insultați inteligența și bunul simț negând-o. În timp – și în special după 2012, anul în care Asistentul Secretarului de Stat, Philip Gordon, a descins în România cu misiunea de a face ca referendumul prin care poporul român decisese demiterea unui președinte dovedit nefast pentru destinul națiunii române să rămână fără efecte – parteneriatul s-a transformat în „protectorat”. Un protectorat de care nimeni aici nu are nevoie. Este misiunea Dvs. să reabilitați parteneriatul și să îl resuscitați principiile convenite la nașterea sa.

4. România nu a conceput niciodată alianța cu SUA ca fiind îndreptată împotriva Rusiei sau Chinei.

Națiunea română nu are interesul strategic de a alimenta un război cu Rusia în apropierea granițelor sale. Aceasta cu atât mai mult cu cât un atare război este aproape imposibil să nu distrugă echilibrul de putere între statele din vecinătatea estică imediată și apropiată a României. În lipsa acestui echilibru pacea în regiune devine doar o mică punte între războaie care se vor succeda la infinit, punând România într-o stare de perpetuă insecuritate.

România a devenit aliat al SUA prin alegere; adică prin opțiune liberă. În consecință, poate alege și să își schimbe aliații (așa cum a mai făcut-o în istoria sa). Ea nu își poate alege, însă, geografia.

De-a lungul istoriei, Rusia, fie ea țaristă, sovietică sau post-sovietică, a fost o putere cu vocație imperială (ca și SUA) care, în funcție de interesele sale, a sprijinit sau a obstrucționat aspirațiile națiunii române. Cele mai persistente sentimente ruso-sceptice ale românilor datează nu din perioadele de adversitate cu Rusia, ci din cele în care am fost, de voie sau de nevoie, aliați (problema tezaurului, problema județelor din sudul Basarabiei, problema sovromurilor etc.). Aroganța și egoismul miop cu care s-au purtat liderii Rusiei față de România fix atunci când românii se așteptau la compasiunea și solidaritatea lor, au făcut ca sentimentele națiunii române față de cea rusă să fie dacă nu de ură, cel puțin de suspiciune și de teamă. Teama față de Rusia a marcat toată politica externă a României în epoca modernă. Ea a determinat și orientarea pro-occidentală a românilor.

Există riscul ca SUA să urmeze același model de comportament imperial. Dacă va fi așa, pentru identitate de rațiune va fi o identitate de rezultat. De astă dată aceasta ar putea însemna întoarcerea cu fața către Rusia. Fenomenul se petrece sub ochii noștri. Doriți asta?

5. Dacă după 1991 România a sprijinit integritatea teritorială, suveranitatea și independența fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene, abia desprinsă din URSS, aceasta a fost întrucât s-a considerat că în acest fel în vecinătatea sa estică se realizează un echilibru de putere, care să îi sporească securitatea, în relația ruso-ucraineană. La fel au gândit și vecinii noștri vestici, Polonia și Ungaria, cu care ne-am corelat pașii și politicile atunci.

Din același motiv, respectiv consolidarea securității noastre naționale, dar nu pe seama insecurității Rusiei sau Ucrainei, ci consolidând securitatea acestora prin a li se oferi o vecinătate românească stabilă și calmă, România a intrat în NATO. În acel moment știam foarte bine că Rusia nu va admite extinderea NATO dincolo de linia Nistrului, și de aceea, am pledat pentru o Ucraină a ucrainenilor care să nu fie nici avanpost al Rusiei nici avanpost al SUA / NATO. În același context, am socotit că Ucraina poate și trebuie să devină membru al UE, dar numai într-un viitor încă nedefinit, până la care ar fi trebuit să se realizeze asocierea ei politică, integrarea economică, armonizarea legislativă și interoperabilitatea instituțională cu UE. Acest proces nu putea progresa, însă, decât în măsura în care relațiile dintre UE și Rusia rămâneau cordiale și se desfășurau în cadrul unui parteneriat ruso-european pentru dezvoltare. Tentațiile imperiale ale Rusiei trebuiau (și trebuie) temperate prin interdependență iar nu prin excludere, prin integrare iar nu prin izolare. (În acest sens, în calitate de șef al delegației Parlamentului european pentru relațiile cu Ucraina, de raportor permanent pentru Rusia și de vicepreședinte al Grupului S&D pentru politica externă, de apărare și securitate a UE, am elaborat, în 2010, un document de poziție conținând principiile raporturilor dintre UE și Rusia.)

Politica de azi a SUA a aruncat în aer toată această strategie. Din păcate, această politică nu va aduce nimic bun nici SUA. Așa se explică și critica mea față de politica actualei administrații americane, care nu este o critică anti-americană, ci pro-americană. Adevăratul aliat este acela care îți spune adevărul, iar nu cel care îți încurajează nebuniile. Am menționat acest principiu și într-o scrisoare adresată, în anul 1997, doamnei Madeleine Albright, avertizând-o că dacă dorește și ea, asemenea mie, ca țările noastre să devină parteneri, trebuie să accepte principiul deplinei sincerități și să se aștepte că noi îl vom aplica.

6. Așadar, războiul pe care SUA îl poartă cu Rusia și în care a antrenat și România nu este conform cu interesele strategice ale României.

Dacă SUA va pierde războiul și Ucraina va dispărea (cu totul sau în cea mai mare parte), România se va învecina din nou direct cu o Rusie purtată de biruință potențial spre noi idealuri expansioniste, de-a lungul unei granițe de o lungime amețitoare pentru forțele noastre. SUA nu va putea și nu va dori să aducă vreodată forțe suficiente în România pentru a apăra această frontieră. Forțele pe care le-a deplasat și le va deplasa vor fi utile numai pentru a controla politica românească. Ceea ce pentru noi nu este nici dezirabil nici acceptabil.

Dacă SUA va câștiga războiul, România se va trezi la frontierele sale cu o putere regională ucraineană care va depăși propria sa putere și care o va amenința prin naționalismul și expansionismul său tradițional. Această putere nu va fi ținută sub control nici de SUA și nu se va plia la exigențele NATO. Integrarea europeană a Ucrainei presupunea (și presupune) realizarea unor transformări structurale a statului și a societății ucrainene de natură a le face compatibile cu logica și structurile puterii soft care era și ar trebui să rămână UE. Procesul viza desovietizarea Ucrainei și, desigur, democratizarea și descentralizarea ei. Dacă pe temeliile Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, se va ridica, în locul desovietizării, o putere militară cu agendă naționalistă, întreaga Europă și întreaga emisferă nordică, dar în primul rând România vecină, vor avea probleme.

Iată de ce, prin perspectivele pe care le configurează, politica SUA față de Ucraina contravine intereselor vitale ale României.

7. În conformitate cu aceeași observație potrivit căreia România își poate schimba aliații, dar nu și geografia, trebuie spus că înainte de a fi aliatul Americii, ea este o națiune europeană. În logica acestui adevăr obiectiv România a devenit membră a UE.

Înțelegem perfect că slăbirea UE și crearea unui cordon sanitar format din membrii estici și nord-estici ai UE care să separe Rusia de Europa occidentală reprezintă un obiectiv urmărit de SUA cu convingerea că atingerea lui îi va putea perpetua controlul asupra Eur-Asiei și, pe cale de consecință, supremația în ordinea globală bazată pe regulile stabilite la Washington. Nu suntem nici proști nici orbi. Nu este vorba despre apărarea democrației sau a altor valori, ci despre lupta pentru putere între puteri.

Ca și SUA, și România nu dorește reeditarea unui Pact Ribbentrop-Molotov, conștientă că semnatarii respectivului acord au dat în mod întâmplător numele lor unei strategii germane perene. Ca membră a UE, însă, nu poate fi interesată de falimentul UE. Or, războiul dintre SUA și Rusia purtat prin intermediul și pe teritoriul Ucrainei are ca victimă colaterală, dacă nu chiar ca țintă principală, UE. Aceasta se obține prin ruperea UE de sursele de energie ieftină rusești și de piața de desfacere rusă, prin distrugerea interdependenței reciproc avantajoase cu Rusia, la care s-a lucrat timp de decenii, prin secătuirea arsenalelor militare ale statelor vest și central europene, precum și prin transformarea UE din putere soft în putere hard.

România are nevoie de o UE puternică din care ea să își tragă puterea, iar nu de o uniune războinică, dar dependentă atât militar și economic de SUA, în care românii să primească misiunea de a sta de gardă la marginea „deșertului slav”.

8. De asemenea, națiunea română nu are interesul strategic de a renunța la parteneriatul său comprehensiv și aprofundat cu China.

În toată istoria modernă a celor două state nu au existat litigii care să le opună. China nu este rivalul României. Dimpotrivă, China a fost întotdeauna sprijinul strategic al României. Un sprijin dincolo de ideologii sau regimuri politice. Or, România nu este interesată să își înlocuiască vechii prieteni cu alții noi, interesul său fiind să adauge prieteni noi celor vechi. Cu atât mai puțin ea poate accepta ca să își dovedească loialitatea față de noii aliați prin gesturi de adversitate față de cei vechi.

Înțelegem că între SUA și China există o rivalitate strategică. În cadrul acestui raport România nu poate fi, însă, decât neutră. Eventual, ea își poate oferi bunele oficii pentru a permite ambilor săi parteneri să coexiste pașnic, profitabil și demn în cadrul unei ordini globale multipolare, bucurându-se atât de securitate colectivă cât și de securitate cooperativă. Chiar dacă nu vă place o asemenea perspectivă, nu credem într-o lume în care alianțele americane sunt concepute pentru a încercui China și a-i opri accesul natural la rolul de protagonist al ordinii mondiale multipolare. Susținerea unei asemenea abordări este contraproductivă pentru SUA și letală pentru România.

Este un fapt de necontestat că ordinea mondială unipolară a murit deja. Singura problemă este cum să îi organizăm o înmormântare decentă. Este evident că pax americana și-a epuizat resursele. România este interesată, cel puțin din motive ținând de afinitățile culturale, ca SUA să aibă un cuvânt de spus în calibrarea viitoarei ordini multipolare post-americane. În acest sens, putem ajuta SUA inclusiv prin valorificarea bunelor noastre relații tradiționale cu China. Aceasta cu condiția să nu distrugem respectivele relații sub presiune americană, așa cum se întâmplă în prezent. Din bunele relații româno-chineze SUA are numai de câștigat. Din subminarea lor are totul de pierdut.

9. Este posibil ca, dincolo de propagandă, să aveți și argumente raționale pentru a contrazice aprecierile de mai sus. Suntem gata să le discutăm. Dvs nu doriți, însă, acest lucru, preferând, în locul dialogului cu România profundă, întâlnirile de instructaj cu reprezentanții cumpărați sau șantajați ai acelei părți a societății românești frustrată și alienată, sau derutată și rătăcită.

Desigur și aceștia din urmă tot români sunt și ei au dreptul la reprezentare în conducerea statului. Nu faceți, însă, greșeala de a crede că ei sunt toată România și că dacă îi controlați pe reprezentanții lor, pe care i-ați sprijinit să confiște puterea statului, îi puteți controla și pe ei, precum și, prin ei, tot restul societății românești. Susținerea populară sau toleranța populară pentru liderii care vă plac scade permanent întrucât dacă cu toții au putut fi înșelați pentru o vreme și, desigur, unii vor rămâne înșelați pentru totdeauna, a-i înșela pe toți în mod permanent este imposibil.

Lumea se trezește și guvernarea obedientă, de care SUA este atât de mulțumită azi, riscă să ajungă a se baza exclusiv pe sprijinul SUA. Ceea ce înseamnă că SUA nu va mai avea pe ce se sprijini în România, în afară de ea însăși. Și ce profit are SUA din a sprijini ceva care obiectiv nu îi poate oferi sprijin?

10. Poate că SUA are și un preț de oferit pentru sprijinul pe care îl așteaptă de la România. Ar fi mai corect așa, iar atunci va mai fi și ceva de negociat.

Desigur, nu totul este negociabil. Onoarea, de pildă, nu se poate negocia deoarece tocmai tranzacționismul o compromite.

Deocamdată, însă, SUA nu negociază nimic în și cu România. Totul ia pe gratis. Ia inclusiv perspectivele reîntregirii noastre naționale, ale reparării prejudiciilor noastre suferite în războiul din 1941-1944 pierdut în fața URSS, ale ridicării României la rangul de putere regională (eventual alături de Polonia), statut pentru care îndeplinește toate condițiile, ale obținerii de garanții de securitate în relația cu un vecin de la răsărit pe care îl înarmează și căruia îi trezește apetitul de protagonist regional, obligându-ne să îl sprijinim cu toate forțele noastre deși el ne-a fost tot timpul ostil cu toate forțele lui și a îndoctrinat societatea sa cu narative antiromânești. Să fim clari! „Slava Ukraini!” nu este agendă românească. Ce este gata să plătească SUA și ce garanții este gata să ofere pentru a o susține (desigur, în limite rezonabile)?

11. În loc să discutați cu românii care gândesc astfel, și care sunt majoritari, ceea ce ar fi, cel puțin, în consonanță cu principiile democratice, dvs continuați, de cum ați sosit în România, să ne excludeți nu numai din dialog, dar și din societate. În timp ce în America i se pune pumnul în gură chiar fostului Președinte Donald Trump, dvs ați ținut să organizați rapid o întâlnire cu presupuși reprezentanți ai societății civile române pentru a discuta despre libertatea presei în România.

Nu înțeleg ce vă neliniștește cu privire la această libertate, cât timp vasta majoritate a presei române (în special cea electronică), bine stipendiată de guvernul „pro-american” și controlată de serviciile secrete române, la rândul lor „pro-americane”, nu face decât să repete narativele americane privind justețea războiului sfânt între democrațiile conduse de SUA și autocrațiile conduse de Vladimir Putin și Xi Jinping?! Aceleași narative din presa main stream americană care fac din demonizarea adversarilor unipolarismului american un alibi pentru lipsa de viziune politică a liderilor SUA. (O abordare mediatică se plâng inclusiv prietenii mei americani, dintre care mulți foști oficiali ai administrației americane și trimiși diplomatici americani în diverse părți ale lumii.) Ceea ce vedem este că și o singură opinie contrară pentru dvs este una prea mult. Dragostea de unanimitate este specifică, însă, autocrațiilor, iar nu democrațiilor.

12. Trecând peste acest aspect, o altă constatare șochează. La întâlnirea amintită ați invitat numai interlocutori ale căror capete vă servesc doar drept cutie de rezonanță. Mulți sunt total necunoscuți în România.

Pentru a lua un singur exemplu, menționăm o așa zisă platformă media numită „Context”, care a apărut din neant la sfârșitul anului trecut, finanțată fiind din surse extrem de obscure, dacă nu cumva confidențiale. Aceasta în timp ce reprezentanții cei mai respectați ai presei românești sau ong-urile care nu sunt doar niște partide politice de opoziție clandestine, doritoare să aibă și să exercite puterea fără a participa la alegeri, nu au fost invitate.

O întrebare firească este de unde a cunoscut un ambasador de abia aterizat în România existența unei entității de tipul „Context”, despre care nimeni nu știa aici mai nimic? Pe ce criterii tocmai această entitate a ajuns a sta de vorbă cu nimeni altul decât cu trimisul Președintelui SUA la București? Ce spera să afle ambasadorul SUA de la ea și pe ce se baza când credea că din schimbul de păreri cu ea va ieși o presă mai liberă?

Ceea ce a urmat a dat răspuns acestor întrebări. „Context” a dat publicității un pseudo studiu care, fără nici un argument și nici o probă, punea în circulație o „listă neagră”, de felul celor întocmite în regimurile naziste, cuprinzând pe cei care nu îmbrățișează fără rezerve orientările politice americane. Aceștia nu erau și nu sunt (cel puțin în marea lor majoritate) susținătorii lui Vladimir Putin și ai narativelor rusești, ci criticii lui Joe Biden și ai anumitor politici americane. Tot așa cum sunt critici John Mearsheimer, Jeffery Sachs, Noam Chomsky, Henry Kissinger sau Donald Trump.

Prin urmare, prima dvs preocupare după venirea în România pare a fi divizarea societății românești și organizarea „luptei de gherilă” a unor forțe coagulate de lucrătorii ambasadei SUA împotriva exponenților anumitor segmente și școli de gândire importante din societatea românească. Poate că nu este așa, dar așa se vede.

Tocmai pentru a limpezi lucrurile, membrii Clubului român de presă v-au solicitat o întâlnire. Așteptăm să vedem dacă o veți accepta și cum se va desfășura pentru a înțelege mai bine cine sunteți și cu ce mandat ați venit în România.

13. Până atunci, este cazul să reamintim rolul nefast jucat de SUA prin așa zisul „sprijin” acordat pentru reformarea sistemului judiciar românesc și combaterea corupției.

Predecesorii dvs. au confirmat prin tăcere sau prin răspunsuri ambigui de tipul „negării care nu neagă”, prezența efectivă a trimișilor FBI în activitatea Direcției Naționale Anticorupție și nu numai.

Transferul forțat al unor practici care vor fi avut succes în mediul american, într-o lume cu tradiții juridice și politice diferite, a produs efecte dezastroase, transformând guvernarea legii (rule of law) în guvernarea puterilor oculte (rule of secrete powers) și statul de democrat în stat polițienesc. Încrucișarea serviciilor secrete cu justiția a condus în România la nașterea unui adevărat stat subteran care a lichidat elitele naționale din toate domeniile – politic, economic, academic, tehnic, medical, artistic, sportiv etc. Dacă astăzi oferta electorală a partidelor politice este derizorie, dacă a dispărut aproape în totalitate capitalul național, dacă performanțele sportive ale românilor sunt jenante, dacă universitățile scot pe bandă rulantă impostori și dacă toate acestea au făcut din prostie și incompetență cea mai gravă formă de corupție din România, „meritul” este, de manieră covârșitoare, al „ajutorului” american.

Își dorește, oare, America un asemenea partener strategic? Are ea nevoie de un asemenea partener? Cu siguranță nu.

Sunt convins că mulți americani sunt exasperați de faptul că nu își găsesc interlocutori valabili în România. Aceasta nu este, însă, efectul incapacității societății românești de a produce elite admirabile, ci consecința excepționalei capacități a SUA de a ne determina să ne distrugem elitele; poate nu cu intenție, ci din neglijența sau imprudența cu care au impus românilor rețete nepotrivite specificului lor și care au acționat asemenea acelor insecticide supereficiente care odată cu insectele dăunătoare le omoară și pe cele utile. Cu timpul, aceste terapii au fost folosite mai ales pentru înlăturarea de la putere a criticilor români ai politicii americane, întâmplător sau nu, concurenți politici ai unor veleitari locali gata să cedeze interesele naționale românești străinilor dispuși a le oferi accesul la putere în România și a le asigura păstrarea puterii.

Astăzi, trebuie să știți, Doamnă ambasador, SUA are în România lideri lipsiți de orice autoritate și credibilitate, ascunși în spatele unei legitimități aparente, atât de nevolnici încât nu îi pot servi la nimic și atât de netrebnici încât pot „întoarce armele” în orice moment, deplasându-se exclusiv după mirosul fripturii, precum și un popor tot mai americano-sceptic care a ales în mod spontan calea rezistenței pasive. Acest popor nu va ieși în stradă prea repede pentru a protesta împotriva guvernului care este gata să târască România în războaiele SUA, ignorând inclusiv pericolul unui război mondial nuclear, dar nu va ridica un deget pentru a susține SUA în războaiele respective, transformând astfel România în locul în care interesele americane vor fi lovite din toate părțile în momentele și în modalitățile cele mai neașteptate.

14. Iată sfidările pe care le aveți de înfruntat în România!

Nu veți putea spera să aveți succes dacă nu veți dialoga cu toate segmentele societății românești; în special cu acelea cu care nu gândiți la fel.

Nu veți avea succes dacă nu veți faci curățenie în personalul ambasadei. Prieteni americani cu vechi ștate în serviciul extern american și în agențiile americane de (contra)informații mi-au împărtășit îngrijorarea produsă de convingerea că în Ambasada SUA la București nu toată lumea lucrează pentru SUA, unii dintre angajați (în special cei locali) fiind suspectabili de a fi infiltrați de servicii străine (inclusiv românești). Felul în care aceștia dezinformează conducerea ambasadei și proiectează acțiuni al căror efect este distrugerea relației de încredere și simpatie dintre SUA și România, constituie un motiv temeinic pentru a lua în serios asemenea avertismente. Cred a ști că ele au fost aduse și la cunoștința autorităților americane, care, din motive necunoscute, nu par a fi luat nici un fel de măsuri. Reiterarea lor aici este semnul prieteniei sincere pe care o port țării dvs. și al dorinței mele de a vă ajuta în îndeplinirea mandatului dvs.

Nu veți avea succes dacă veți continua să îi convocați pe demnitarii români la sediul ambasadei sau veți descinde intempestiv la sediul acestora pentru a le cere socoteală și a le da instrucțiuni. În trecut asemenea practici nu au sporit autoritatea SUA, ci disprețul românilor pentru trimișii ei.

Nu veți avea succes dacă veți persista în încercarea de a ne convinge că sporirea prezenței militare străine în România, sub steag american sau steagul NATO, este soluția pentru consolidarea securității noastre naționale. Adevărata soluție stă în creșterea sprijinului american pentru întărirea armatei române (așa cum este sprijinită armata ucraineană), ca armată a unui stat aliat membru al NATO, până la nivelul la care aceasta să fie capabilă a apăra frontiera externă a alianței pe timp de pace împotriva oricărui atac lansat prin surprindere de către o putere terță.

Nu veți avea succes dacă în locul dialogului transparent veți crea rețele de false ong-uri și de instituții mediatice cu rolul de a-i calomnia și intimida pe formatorii de opinie ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele oficiale ale SUA. Cu cât veți încuraja și finanța mai mult întocmirea de liste negre cu cei care, chipurile, sunt purtătorii mesajelor rivalilor Americii, cu atât veți pierde mai multe minți și suflete de români, împingându-le spre taberele, tot mai mari și mai numeroase, americanofobe.

Nu veți avea succes dacă veți persevera în combaterea propagandei adversarilor SUA prin răspândirea propagandei americane, impunând narativele acesteia în discursul public românesc cu speranța că românii sunt destul de naivi și puțini la minte pentru a se lăsa convinși. Să combatem împreună minciuna propagandistică de oriunde ar fi și oricine ar insinua-o, opunându-i adevărul! Numai adevărul ne va face liberi și ne va conferi puterea pentru a izbândi împotriva vrăjmașilor și a vrăjmășiilor, indiferent care ar fi acestea.

Nu veți avea succes dacă veți nu veți abandona teza unicității și universalității valorilor americane, care, pe cale de consecință, trebuie impuse tuturor națiunilor în disprețul identității lor culturale. Națiunile europene, printre care și cea română, s-au născut ca entități politice tocmai spre a fi capabile să își apere identitatea culturală din care izvorăsc idealurile lor. O asemenea istorie nu le permite să se topească într-un creuzet cultural asemenea celui american.

Robert Kagan are dreptate: America stă sub semnul lui Marte, zeul războiului, în timp ce Europa, cea însângerată de atâta războaie fratricide, a ajuns să stea sub semnul lui Venus, zeița iubirii. I-am chemat pe americani în Europa, de două ori în secolul trecut, pentru ca ei să oprească războiul dintre noi, iar nu să ne împingă în război cu alții, în special cu Asia. Cred și azi că SUA trebuie să rămână un actor european, dar numai dacă este gata să fie aici elementul de echilibru care garantează menținerea păcii (așa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece). Altminteri, fără ca să prindeți de veste, tot ce mișcă în Europa va acționa pentru a vă trimite înapoi de unde ați venit. Atunci victoria va fi în totalitate a Eur-Asiei și nu cred că vi-o doriți. După cum nu cred nici că românii și-o doresc.

Nu veți avea succes, în fine, dacă nu veți respecta cu religiozitate prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state. România este un stat suveran, iar nu o provincie a SUA. Ambasadorii străini acreditați aici nu pot vorbi cu autoritățile naționale prin intermediul presei și nici nu se pot pronunța în chestiuni care țin de ordinea publică și de politica internă a României. Deplasările și contactele diplomaților străini, inclusiv cei americani, în România trebuie notificate și agreate în avans cu Ministerul Afacerilor Externe. Diplomații străini, inclusiv cei americani, nu au ce căuta în tribunale sau în sediile parchetelor (în special DNA și DIICOT), decât pentru îndeplinirea sarcinilor consulare. Decorarea celor care conduc serviciile române de informații și contrainformații echivalează, în ochii românilor, cu „sărutul morții”. Aceste servicii au misiunea de a culege informații care, printre altele, să ne asigure de loialitatea aliaților noștri, identificându-i pe cei care abuzează de loialitatea noastră spre a ne submina interesele legitime. Faptul omagierii lor de către un stat străin creează suspiciunea, dacă nu oferă chiar și certitudinea, că aceste servicii nu și-au îndeplinit mandatul. Eu însumi am susținut cooperarea între serviciile de informații române și americane. Mă tem că ați dus această cooperare, desigur și cu complicitatea noastră, către un transfer de loialitate în detrimentul României. Așteptăm repararea acestei situații inacceptabile.

15. Cu aceste gânduri, Doamnă Ambasador, însoțesc urarea de bun venit de la începutul scrisorii de față. Luați-le ca pe o mână întinsă din partea acelei Românii cu care ultimii câțiva dintre predecesorii Dvs. nu au dorit să se vadă și să vorbească. A acelei Românii ai cărei reprezentanți nu sunt invitați la colocviile, consfătuirile și recepțiile organizate de Ambasada Dvs. A acelei Românii, însă, care, ascunsă în adâncuri, va dăinui mult după ce interlocutorii dvs preferați și privilegiați, efemeri și pasageri, provizorii și tranzitorii de azi vor fi dispărut în cețurile istoriei. Împăcați-vă cu această Românie căci, altminteri, parafrazând un mare poet român, ea va face, în cele din urmă, relația cu SUA și interesele SUA în România una cu pământul, așa cum s-a întâmplat cu toți aceia care au venit mai înainte în țara noastră pentru „a cere pământ și apă”.

Acestea fiind spuse, cu cele mai bune urări și sentimente, precum și în așteptarea ocaziei de a detalia ideile exprimate aici într-o întâlnire directă, rămân al Dvs.

Prof. dr. Adrian Severin

Ex vice-prim ministru și ministru al afacerilor externe al României

Ex Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE

Inițiator și co-fondator al Parteneriatului strategic dintre România și SUA