Oamenii lui Iohannis

În discursul de 1 Decembrie, președintele României a considerat protestele cetățenilor o formă de maturizare a populației din țara pe care o conduce. Vom observa că, fără nici un pic de sfială, președintele României a ieșit în stradă între manifestanți și, cu mersul său apăsat, le-a indicat direcția pe care s-o urmeze. Adică spre Palatul Victoria. Adică împotriva guvernului Victor Ponta. Prin gestul său absolut neconstituțional, el i-a îndemnat pe demonstranții activați după accidentul de la Colectiv să direcționeze revolta într-un singur sens. Așa a căzut guvernul Ponta. Tot cu ajutorul protestelor a căzut și OUG 13 în luna ianuarie. Se poate observa că protestele mulțimii mobilizate prin social media reprezintă cea mai importantă noutate a mandatului lui Klaus Iohannis. De la alegerea sa în noiembrie 2014 pînă astăzi, Klaus Iohannis n-a avut parte decît de demonstrații în favoarea sa. Avem de-a face cu cea mai șocantă și importantă constantă a regimului Iohannis – Binom, constantă care ne trimite cu gîndul la un posibil organizator care ne invită să ne reamintim de sondajul lui Vasile Dîncu dezbătut la SRI în februarie 2014, înainte ca primarul Sibiului să își anunțe candidatura, și după care sondaj, la puțină vreme, Crin Antonescu s-a retras, iar Klaus Iohannis a sărit pe cai mari.

Cu aproape doi ani în urmă, un cetățean cu misiuni mai mult prin străinătate mi-a explicat cum agitațiile organizate cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2014 în jurul ambasadelor și consulatelor României, mult mai intense la turul al doilea decît cele de la primul tur, aveau un deadline. Dacă agitațiile din jurul ambasadelor nu ar fi creat ecouri (valuri) în România pînă la o anumită oră, atunci ar fi fost declanșat un plan B al operațiunii. Tărăboiul stîrnit de aglomerația alegătorilor în jurul ambasadelor ar fi avut rolul de a sensibiliza populația din țară și de a o mobiliza la vot. În același timp, agitația din jurul misiunilor românești ar fi avut rolul de a oferi pe tavă argumentul unei schimbări spectaculoase de rezultat al votului. Dacă demonstrațiile din străinătate nu atingeau un punct fierbinte, atunci, după orele 15.00, ar fi urmat ca în jurul unor ambasade cu aglomerări mai mari să fie incendiate cîteva autoturisme care să atragă atenția și în țară și în străinătate și să ofere aceeași explicație pentru o schimbare spectaculoasă a rezultatului obținut în turul al doilea.

Nu știu cît de bine a funcționat acest plan de diversiune. Dar se vede de departe că demonstrațiile de stradă, mulțimea agitată și bine dirijată cu excepționale mesaje de propagandă au jucat un rol esențial în toată domnia președintelui Iohannis. Acesta a ignorat chiar și partidul care l-a susținut. Klaus Iohannis a împins PNL-ul într-o groapă de neîncredere prin chiar numirea Alinei Gorghiu în fruntea partidului. Iohannis s-a instalat la Cotroceni ca un adversar al guvernului Victor Ponta și mai apoi al alianței PSD – ALDE, pe care a combătut-o cu cîteva declarații publice. Și, ca prin minune, în momentele-cheie, a fost sprijinit de demonstrația unui segment de public în rîndul căruia găsim cu ușurință ONG-uri confecționate peste noapte, oameni apropiați serviciilor secrete sau aliaților PNL, inclusiv prietenilor României pentru care președintele Iohannis este principalul pol de încredere.

Poate cineva stabili o diferență între poziția demonstranților implicați în demonstrațiile anti-PSD, anti-guvernul Ponta, anti-OUG 13 și anti- Dragnea și Tăriceanu și președintele Klaus Iohannis? O unitate de vederi între protestatari și președinte de-a dreptul șocantă ne obligă să ne întrebăm de unde și pe ce baze. Cine se află la pupitrul organizării acestor proteste și, mai ales, ce rol urmează să joace acestea pe agenda și în configurația viitoare a scenei politice românești.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.