Olguța seamănă vrajbă între patroni și angajați

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a susținut din nou miercuri că nu ar trebui să se înregistreze scăderi de salarii în mediul privat în urma transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, afirmând că, dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că patronul l-a „furat” pe salariat.

„Repet ca să se înțeleagă, transferual contribuțiilor nu ar trebui să afecteze netul angajaților din privat, pentru că este vorba de aceeași cheltuială a angajatorului pe care a avut-o și anul trecut. Dacă le-au scăzut salariile, înseamnă că angajatorul a vrut să-și crească profitul și atât, deci l-a furat pe angajat, ca s-o spun mai pe românește, nu este vina Codului Fiscal”, a spus Vasilescu, răspunzând întrebărilor ziariștilor.

În ceea ce-i privește pe grefieri, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, după întâlnirea cu reprezentanţii acestora, s-a constatat că li s-au calculat greşit salariile de către angajaţii de la Resurse umane.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către Resursele umane şi se interpretează greşit legea. Ghidul aprobat împreună cu Curtea de Conturi este pe site-ul Ministerului Muncii de o lună de zile, deci cei de la Resurse umane puteau să îl consulte. Mai mult decât atât, la cabinetul ministrului există un consilier care nu face altceva decât în fiecare zi vorbeşte cu cei de la Resurse umane din teritoriu, de la administraţiile locale, de la diverse instituţii să le spună cum se interpretează legea. Din punctul nostru de vedere, legea e foarte clară şi foarte uşor de înţeles, ca dovadă că din toate Curţile de apel numai în patru au apărut aceste probleme în sensul că s-au făcut calculele greşite”, a spus ministrul Muncii.

Ea a adăugat că reprezentanţii Ministerului Muncii vor avea întâlniri cu cei ai curţilor de apel, iar până miercuri seară va exista o normă de clarificare care va fi publicată pe site-ul ministerului.

„Să rezolvăm o dată pentru totdeauna această situaţie care nu este generată de lege. Nu scad salariile, conform legii, pur şi simplu cineva a calculat greşit şi poate că ar trebui să îşi asume răspunderea”, a mai precizat ea.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8515 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Se stie doar ca cei mai buni prieteni ai patronatelor , mai ales ale celor din multinationale, sunt liderii de sindicate libere si independente. Menirea acestor sindicate este sa proteseteze EXCLUSIV impotriva Guvernului . Iar Olguta ce-mi facea? Dupa ce peste 50% din patronate bagara pe jgheab in buzunare banii cuveniti pentru contributii si nu mai crescura brutul salariatilor, vine Olguta si-i trezeste pe sindicalisti cu vorbe de ocara, cum ca misiunea lor este sa apere interesul salariatilor, iar nu sa danseze Pinguinul in timpul orelor de munca ? Cat despre inspectiile ITM, unde va treziti? Comunismul a fost distrus! Jos ITM!

  2. patronul l-a furat pe salariat şi continuă să facă evaziune fiscală. Trebuie să fii orb, tâmpit sau rău intenţionat. ca să nu-ţi dai seama…

    • Ce clauza contractuala cu salariatul n-a respectat patronul? Noile sarcini fiscale au fost puse de guvern in carca salariatului, dupa ce i-a mintit pe oameni ca sa-si creasca ei lefurile de 3 ori. Asta s-a putut, e singura crestere de salarii inregistrata, cresterea salariilor mafiotilor.

  3. Citez din inegalabila cultura romana :”- Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,/Dar asta se-ntâmplă în oricare loc/
    Decât multă minte, ştiu că e mai bine/Să ai totdeauna un dram de noroc „(Boul si vitelul-Gr Alecsandrescu)

  4. In IT si cercetare salariile nete au scazut si la bugetari si la privati. De acea in sectorul bugetar a fost nevoie de o crestere a fondului de salarii cu mai mult ca cuantumul contributiilor!!! „Începând cu 2018, toți bugetarii au o creștere brută de 25%, cu exceția celor care coboară direct în grila din 2022 și cei care au o creștere mai mare de 25%, adica 28,5%, cum ar fi angajații din domeniul IT, cercetătorii”… declaratie O. Vasilescu.

    Deci si in privat daca patronii vor sa mentina salariul net trebuie sa creasca costurile. „Despre salariații din IT…
    Cei din mediul privat vor beneficia de măsurile unei OUG care se află în lucru la Min. de Finanțe.” declartie O. VAsilescu. Olguta MINTE! Salarii nete au scazut.

  5. Trecerea obligațiilor la angajat este o idioțenie care n-ar fi trebuit să apară la un partid de stânga ca PSD.

    • Rocada contribuțiilor nu este o invenție pesedistă ci este sarcină de la bruxeles.

    • @Pixelu albastru
      Ba e inventie PSD-ista, nu vine Bruxelles sa faca legi in Romania.

  6. „…înseamnă că patronul l-a „furat” pe salariat.” Extraordinar, țoapo! Da de ce nu zici matale altfel, adică așa: „… înseamnă că patronul a încălcat art. nr…. din Legea nr. … furându-l pe angajat.” A afirma că l-a furat pe angajat în condițiile în care tu, editat, nu ai legiferat decât pentru bugetari niște reguli care-i protejează, discriminându-i pe angajații din privat, înseamnă să-i jignești pe patroni calomniind că fură, lucru pentru care eu, cu multă plăcere, te-aș cam da în judecată. Deocamdată vinovatul pentru această situație foarte gravă, ești matale și legea complet tâmpită și încurcată pe care ai dat-o în aplicare.

  7. O intrebare legitima: Dar de ce totusi nu trebuie sa existe salarii mai mari decat ale presedintelui daca munca prestata o justifica?
    Vedem ca presedintele lucrului bine facut e in Tenerife si nici la serviciu nu pare prea stresat.
    psd(nu merita litere mari) a pacalit populatia si tare bine ar fi daca ar exploda singur asa cum a facut fostul pdl.
    Ne-am saturat de Dragnea si de guvernele lui din Teleorman pentru ca nu construiesc nimic. Ne-am saturat de fufe si prosti, de verze si patachine de olgute si vasilici.

  8. OLGUTZA SE DA UTZA??GATA, SI-A DAT DEMISIA, CONSILIERII RANDUNICa si varstescoiu au tras-o in piept. va ramane purtatoare de vorbe a lui livache???

  9. Asta este idioata. Patronul conform legii nu mai are obligatii sociale la stat. Atat. Cu angajatul tot conform legii a avut loc o negocierepe salariul brut, negociere pe care o respecta. daca statu a trecut in sarcina angajatului toate obligatiile socoale, nu e vina patronului ci a statului. Patronul respecta contractul incheiat cu angajatul si atat. E treaba angajatului ce face cu noile sarcini pe care statul i le-a pus in spinare. Singura obligatie a patronului este sa retina impozitele la sursa si sa le plateasca statului. Daca banditii de la PSD se joaca cu soarta economiei romanesti nu e vina patronatului ci a hulpavei mafii politice PSD-iste.

  10. Ministrul Olguţa Vasilescu a vorbit ieri mult, foarte mult, prea mult despre cât de mult au crescut salariile şi pensiile.
    Oricat ar nega, e clar că sunt zeci de mii de oameni cărora „revoluţia” fiscală le-a micşorat veniturile.
    Ei nu sunt recunoscuţi sau asumaţi de Olguţa.
    Ei sunt ai nimănui, eventual ai regimurilor trecute.

    Ni se mai spune că totul se va rezolva până prin 2022.
    Cine?
    Acelaşi PSD, desigur, bunăstarea poporului român este indestructibil legată de coaliţia PSD-ALDE, de „biblia” guvernării lui Dragnea şi Tăriceanu, de menţinerea lor la Putere până când România va dispărea din Europa civilizată. Cum?
    Nu se ştie, probabil schimbând 3 guverne pe an.
    Am auzit inca ceva de la Olguţa: le-au crescut lefurile angajaţilor de la Autoritatea pentru Reformă feroviară!
    Cui?!
    Plătim nişte „reformatori” ai CFR ca să NU avem căi ferate româneşti, ca să circulăm în condiţii groaznice, cu 40 de km. pe oră viteză medie?

    Normal, te-ntrebi ce-or face angajaţii ăştia cărora tocmai li s-au majorat salariile.
    Pauză.
    Nu găseşti un răspuns.
    Nu găseşti pe nimeni care să ţi-l dea.
    Cine să ştie cu ce se ocupă o Autoritate inexistentă?!
    Bun, caut pe Google.
    Aflu că un „acar” Păun care nu ştie să lege 2 fraze s-a ocupat de problemă.
    Cui folosesc Autorităţile astea fantomă?
    Doar partidelor politice, carre cultiva o pepinieră de incompetenţi cărora li s-a dat un nume generic: clientelă politică.
    Pe ăştia nu-i vezi la televizor înjurându-şi adversarii politici, sunt prea mici, ei se mulţumesc cu o slujbă sigură şi-o leafă bună de la generosul stat român.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.